Decizia ICCJ nr. 77/2017. Hotărâre prealabilă. Aplicarea în timp a dispoziţiilor art. 666 alin. (2) din Codul de procedură civilă privind încuviinţarea executării silite
În Monitorul Oficial nr. 23 din 10 ianuarie a.c. a fost publicată Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 77 din 6 noiembrie 2017 prin care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a soluţionat sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 13.765/299/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la interpretarea și aplicarea în timp a dispoziţiilor art. 666 alin. (2) din Codul de procedură civilă.