Conform comunicatului de presa al Curtii de Justitie a Uniunii Europene cu privire la Hotararea în cauzele conexate C236/08-C-238/ 08 Google France & Google Inc. si altii/Louis Vuitton Malletier si altii, Google nu a incalcat dreptul marcilor prin faptul ca a permis celor care publica anunturi sa cumpere cuvinte-cheie care corespund unor marci ale concurentilor acestora.
Persoanele care publica anunturi, in schimb, nu pot determina afișarea de catre Google, prin intermediul unor astfel de cuvinte-cheie, a anunturilor care nu permit utilizatorilor de internet sa inteleaga cu ușurinta de la ce intreprindere provin produsele sau serviciile vizate in anunt.
Dreptul comunitar al marcilor permite, in anumite conditii, titularilor marcilor sa interzica tertilor utilizarea de semne identice sau similare cu marcile lor pentru produse sau servicii echivalente cu cele pentru care au fost inregistrate marcile respective.
Google gestioneaza un motor de cautare pe internet. Pe de alta parte, Google ofera un serviciu de afiliere cu plata denumit „AdWords”. Acest serviciu permite oricarui operator economic sa determine, prin intermediul selectarii unuia sau a mai multor cuvinte cheie, aparitia unui link promotional catre site-ul sau, in cazul in care exista o concordanta intre acest cuvant sau aceste cuvinte și cel sau cele cuprinse in cautarea introdusa de un utilizator de internet in motorul de cautare. Acest link promotional apare la rubrica „legaturi sponsorizate” („sponsored links”).
Vuitton, titulara marcii comunitare „Vuitton” și a marcilor nationale franceze „Louis Vuitton” și „LV”, Viaticum, titulara marcilor franceze „Bourse des Vols”, „Bourse des Voyages” și „BDV”, precum și domnul Thonet, titularul marcii franceze „Eurochallenges” au constatat ca, la utilizarea motorului de cautare Google, introducerea termenilor din care sunt constituite marcile vizate mai sus determina aparitia in cadrul rubricii „legaturi sponsorizate” a unor linkuri catre site-urile concurentilor Viaticum și ai Centre national de recherche en relations humaines. Aceștia au formulat impotriva societatii Google o actiune vizand constatarea atingerii aduse de aceasta marcilor lor.
Cour de Cassation, ca instanta de ultim grad in procedurile introduse de titularii marcilor impotriva Google, a interpelat Curtea de Justitie cu privire la legalitatea utilizarii, in calitate de cuvinte-cheie in cadrul unui serviciu de afiliere pe internet, a unor semne care corespund anumitor marci, fara ca titularii acestora sa iși fi dat consimtamantul.

Curtea de Justitie:
– constata ca, in masura in care cumpara serviciul de afiliere și alege in calitate de cuvant-cheie un semn care corespunde unei marci a altuia, in scopul de a propune utilizatorilor de internet o alternativa in raport cu produsele sau serviciile titularului mentionat, cel care publica anuntul utilizeaza acest semn pentru produse sau servicii. Nu aceasta este insa situatia in ceea ce privește furnizorul serviciului de afiliere atunci cand permite celor care publica anunturi sa selecteze in calitate de cuvinte-cheie semne identice cu marcile, stocheaza respectivele semne și afișeaza anunturile clientilor sai pornind de la acestea.
– precizeaza ca utilizarea de catre un tert a unui semn identic sau similar cu marca titularului implica cel putin faptul ca tertul utilizeaza semnul in cadrul propriei comunicari comerciale. In cazul furnizorului unui serviciu de afiliere, acesta permite clientilor sai sa utilizeze semne identice sau similare cu anumite marci, fara a utiliza el insuși semnele respective.
Asadar, daca o marca a fost utilizata in calitate de cuvant-cheie, titularul acesteia nu poate invoca, impotriva societatii Google, dreptul exclusiv pe care i-l confera marca. In schimb, acesta poate invoca dreptul mentionat impotriva celor care publica anunturi și care, prin intermediul cuvantului-cheie care corespunde marcii sale, determina afișarea de catre Google a unor anunturi care nu permit sau permit numai cu dificultate utilizatorului de internet mediu sa afle de la ce intreprindere provin produsele sau serviciile vizate in anunt.
Revine instantei nationale obligatia de a aprecia, de la caz la caz, daca situatia de fapt din litigiul cu care este sesizata se caracterizeaza printr-o atingere sau printr-un risc de atingere adusa functiei de indicare a originii.
In ceea ce privește utilizarea, de catre cei care publica anunturi pe internet, a semnului care corespunde marcii altuia in calitate de cuvant-cheie pentru afișarea de mesaje publicitare, Curtea considera, de asemenea, ca respectiva utilizare poate avea anumite repercusiuni asupra utilizarii in scopuri publicitare a marcii respective de catre titularul sau, precum și asupra strategiei comerciale a acestuia.
Aspectele legate de responsabilitate sunt reglementate de dreptul national. Cu toate acestea, dreptul Uniunii prevede limitari ale responsabilitatii in favoarea furnizorilor de servicii intermediari din societatea informational.
In ceea ce privește problema daca un serviciu de afiliere pe internet precum „Adwords” constituie un serviciu al societatii informationale ce consta in stocarea informatiilor furnizate de cel care publica anuntul și ca, prin urmare, furnizorul serviciului de afiliere beneficiaza de o limitare a responsabilitatii, Curtea arata ca revine instantei de trimitere obligatia de a examina daca rolul exercitat de furnizorul respectiv este neutru, intrucat comportamentul sau este pur tehnic, automat și pasiv, presupunand lipsa cunoașterii sau a controlului datelor pe care le stocheaza.

Sursa: http://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_16799