Ideea introducerii portofoliului educaţional al elevilor, care să conţină recomandări din partea profesorilor pentru admiterea la liceu, este considerată bună de asociaţiile de părinţi, cu condiţia stabilirii de criterii clare de evaluare.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a propus schimbarea modului de admitere la liceu, astfel încât fiecare instituţie de învăţământ să-şi organizeze admiterea cum consideră că este mai bine, iar elevii să prezinte la examen un portofoliu educaţional, cu recomandări din partea profesorilor: „Acest portofoliu educaţional despre care mie îmi place să spun că reprezintă cartea de identitate educaţională a elevului va cuprinde nota elevului la aceasta materie, o remarcă scrisă a profesorului despre acest elev, dar va cuprinde şi o serie de elemente de evaluare standardizată. (…) În momentul în care avem o serie de repere standardizate, în interiorul fiecărei materii, despre care profesorul va spune că sunt asimilate la un nivel satisfăcător, mediu sau nesatisfăcător va da o radiografie a fiecărui elev, mult mai exactă decât este capabilă să dea o notă şi va permite, de exemplu, atunci când un elev este preluat de un alt profesor să înţeleagă exact ce fel de învăţământ remedial sau de performanţă poate sau trebuie să facă, deci va da o viziune mult mai clară asupra caracteristicilor fiecărui elev, pentru că, până la urmă, un sistem educaţional modern trebuie să aibă grijă de individualitatea fiecărui copil”.

Sursa: http://www.edu.ro