Femeile din Uniunea Europeană ar putea beneficia de un concediu de maternitate mai lung cu patru săptămâni decât în prezent şi de o indemnizaţie de maternitate egală cu ultimul salariu.
Aceste prevederi fac parte dintr-un proiect care a primit miercuri aviz favorabil din partea Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă din Parlamentul European.
Documentul, care oferă mai multe drepturi mamelor, a fost propus Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă de către eurodeputatul român Rovana Plumb. Potrivit acestui act, durata concediului de maternitate a fost extinsă de la 14 la 18 săptămâni.
Salariatelor aflate în concediu li se va plăti salariul integral.
O altă prevedere importantă este aceea că femeile gravide nu pot fi concediate în timpul sarcinii şi nici 12 luni după terminarea concediului de maternitate. În plus, ele nu pot fi obligate să muncească peste program în perioada de trei luni înainte de naştere şi nici 12 luni după naştere.
În cazul naşterii premature sau dacă bebeluşul este spitalizat la naştere, statele membre ale Uniunii Europene trebuie să garanteze mamei un concediu suplimentar, plătit integral. În cazul naşterilor multiple, perioada concediului de maternitate va creşte cu o lună pentru fiecare copil. De asemenea, perioada concediului de maternitate poate fi extinsă cu cel puţin opt săptămâni în cazul naşterii unui copil cu dizabilităţi.
Dacă aceste propuneri vor fi adoptate fără alte amendamente în forurile europene se vor aplica după doi ani în toate statele membre UE.
Sursa: http://www.realitatea.net