„Ţinta de inflaţie a fost ratată de România cu foarte puţin şi se află în marja de ±1% prevăzută în Scrisoarea de Intenţie adresată Fondului”, a declarat Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentru România, la ieşirea de la negocierile cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

„Ratarea ţintei de inflaţie cu un procent aflat în marja convenită cu FMI nu va avea nicio consecinţă asupra desfăşurării programului. Acum discutăm condiţiile de eliberare a tranşelor trei şi patru şi consider că avem perspective foarte bune”, a spus Jeffrey Franks.

Şeful misiunii FMI pentru România a mai adăugat că „FMI are cu România un program ambiţios. Rolul FMI este să ajute ţările să atingă o stabilitate macroeconomică în anumite stadii de dezvoltare economică.

În lunile următoare, creşterea economică a României va fi mică dar la sfârşitul lui 2010 relansarea va fi sensibilă”, a spus Jeffrey Franks.

Şeful delegaţiei FMI pentru România consideră că deficitul bugetar s-a mai echilibrat şi ceea ce doreşte Fondul este mai multă eficienţă, adică rezultate mai mari cu cheltuieli mai mici.

Misiunea FMI care a sosit la Bucureşti pentru a evalua performanţele economice ale României în raport cu previziunile acordului stand-by va întocmi un raport de evaluare în baza căruia boardul FMI va decide în perioada 16-20 februarie dacă României îi pot fi acordate cele două tranşe cumulate, în valoare totală de 2,3 miliarde euro. România ar mai urma să primească un miliard de euro de la Comisia Europeană şi, în funcţie de aprobarea boardului Băncii Mondiale, încă aproximativ 300 de milioane de euro de la Banca Mondială.

Sursa:Agerpress