Microîntreprinderile sunt taxate din acest an ca orice firmă, trebuind să plătească impozit pe profit de 16% şi nu mai au posibilitatea să opteze între această alternativă de taxare şi impozitul pe venit de 3%.

În plus, toate companiile din România vor plăti impozitul pe profit anticipat, pe baza profitului obţinut în anul anterior, ca la bănci.

„Din acest an microîntreprinderile plătesc impozit pe profit de 16%. Nu mai pot să aleagă alternativa plăţii impozitului de 3% pe venituri”, a spus Sebastian Vladescu, ministrul de finanţe, prezent în Parlament la dezbaterile la proiectul de buget pe 2010.

Măsura va afecta în primul rând microîntreprinderile din servicii, unde rata profitului este mai mare de 30-40%. La o companie cu venituri anuale de 100.000 de euro, impozitul tip micro de 3% presupunea plata către stat a 3.000 de euro pe an. Dacă profitul brut este de 80.000 de euro, de exemplu, impozitul de 16% presupune plăţi către stat de 12.800 de euro, deci de patru ori mai mult decât la micro. La 40.000 de euro profit brut, impozitul este 6.400 de euro, dublu faţă de micro, iar la 20.000 de euro profit brut impozitul este relativ egal.

Cu alte cuvinte, companiile cu o marjă de profit mai mare de 20% care preferau până acum să plătească impozit tip micro trebuie să aibă o profitabilitate mai mică de 20%, adică să-şi mărească cheltuielile. În situaţia în care aceste firme înregistrează pierderi, plătesc ca şi celelalte companii impozit minim, care este între 500 şi 1.500 de euro la acest nivel al veniturilor. Lista companiilor care vor plăti impozit minim a fost restrânsă. Măsura afectează cele circa 450.000 de microîntreprinderi înregistrate, societăţi cu până la 9 angajaţi şi venituri anuale de cel mult 100.000 de euro. În total, sunt 550.000 de firme în România.

Măsura este dur criticată de întreprinzători.

„Nu ajungea că impozitul minim a dus la închiderea a câteva sute de mii de firme, vine şi aceasta măsura care va avea efect asemănător: vor mai dispărea nişte microîntreprinderi de pe piaţă. Cele mai afectate vor fi cele care prestează servicii şi care nu au foarte multe cheltuieli.

Microîntreprinderile au beneficiat până în 2009 de un regim special de taxare, având posibilitatea să aleagă între impozitarea profiturilor şi plata unui impozit pe venit, care a crescut progresiv în ultimii ani, ajungând la 3% din venituri anul trecut.

Sursa: ZF.ro