Prin Decizia nr. 1629/2009, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local sunt neconstituţionale.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, excepţie ridicată de Laurenţiu Achimescu în dosarul nr. 551/46/2009 al Curţii de Apel Piteşti, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Văzând cuprinsul dispoziţiilor O.U.G. nr. 105/2009, Curtea constată că acestea preiau în integralitate şi cu modificări nesemnificative conţinutul dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009, criticate, în prezent abrogată.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
în numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Laurenţiu Achimescu în dosarul nr. 551/46/2009 al Curţii de Apel Piteşti, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local sunt neconstituţionale.
DCC nr. 1629/2009 a fost publicată în MO 28/2010.