Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 1558 din 18.11.2009, a admis sesizarea privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 40 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului care prevăd că „în caz de paritate de voturi, votul preşedintelui care conduce lucrările şedinţei comune este decisiv. Preşedinţii celor două Camere îşi exercită votul după exprimarea voinţei tuturor deputaţilor şi senatorilor”.

Examinând sesizarea de neconstituţionalitate formulată, Curtea Constituţională constată că sesizarea este întemeiată în ceea ce priveşte prevederile alin. (1) al art. 40 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi urmează a fi admisă pentru următoarele considerente: votul reprezintă manifestarea de voinţă ce exprimă acordul ori dezacordul unui parlamentar cu privire la luarea unei decizii, care la rândul său este expresia unei voinţe majoritare. în cadrul procedurii de vot toţi parlamentarii sunt egali, aceştia, în virtutea unui mandat reprezentativ, îndeplinind o demnitate publică prin care reprezintă poporul, fiind deci, potrivit art. 69 alin. (1) din Constituţie, în serviciul acestuia. Votul constituie, de altfel, un drept-funcţie pus în serviciul altuia, adică a reprezentativităţii pe care parlamentarul o întruchipează şi la care nu poate renunţa, după cum nu poate constitui obiect al vreunei tranzacţii.

Prin urmare, legile, hotărârile şi moţiunile, ca acte ale Parlamentului, se adoptă în prezenţa majorităţii membrilor săi, fiind necesar cvorumul legal prevăzut de art. 67 din Constituţie. De altfel, potrivit art. 39 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, rezultă că întrunirea cvorumului nu se prezumă şi este o condiţie a validităţii votului, motiv pentru care, în cazul în care în sală nu este prezentă majoritatea absolută a parlamentarilor, preşedintele care conduce şedinţa comună amână votarea, neputând trece, în virtutea calităţii sale, peste acest impediment.

Tot aşa, Curtea constată că a admite teza votului decisiv a unui parlamentar – fie el şi preşedinte al şedinţelor comune – înseamnă a anihila voinţa altui parlamentar şi implicit a grupului de alegători pe care acesta din urmă îl reprezintă, pentru că, aşa cum am arătat mai sus, dreptul de vot este personal şi egal cu al celorlalţi senatori sau deputaţi şi aparţine în esenţă cetăţenilor.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 1558/2009 a fost publicată în MO 856/2009.