În Monitorul Oficial nr. 74 din 25 ianuarie a.c. a fost publicat Ordinul Ministerului Apărării Naţionale nr. M.12/2018 pentru modificarea Instrucţiunilor privind transferul studenţilor înmatriculaţi în cadrul programelor de studii universitare de licenţă în instituţiile de învăţământ superior militar, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.144/2012.
Art. I.
Instrucţiunile privind transferul studenţilor înmatriculaţi în cadrul programelor de studii universitare de licenţă în instituţiile de învăţământ superior militar, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.144/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 5 decembrie 2012, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 4.
Instituţiile de învăţământ superior militar nu pot primi prin transfer studenţi din instituţii civile de învăţământ superior, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 5.”
2. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 5.
(1) Studenţii înmatriculaţi în instituţii civile de învăţământ superior acreditate se pot transfera la aceeaşi specializare/acelaşi program de studii universitare de licenţă din instituţiile de învăţământ superior militar, în limita cifrei de şcolarizare aprobate, astfel:
a) la Institutul Medico-Militar – dacă sunt înmatriculaţi la instituţii civile de învăţământ superior medical;
b) la alte instituţii de învăţământ superior militar, mai puţin la cele care organizează specializări universitare pentru arma aviaţie, specialitatea naviganţi – dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 42 alin. (1) şi (11) din Instrucţiunile privind recrutarea, selecţia, formarea profesională şi evoluţia în cariera militară în Armata României, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.30/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Transferul studenţilor înmatriculaţi în instituţii civile de învăţământ superior acreditate se poate realiza, cel mai târziu, la sfârşitul anului III de studii, în cazul transferului prevăzut la alin. (1) lit. a), respectiv cu respectarea condiţiilor stabilite la art. 3 alin. (1) şi (2), în cazul transferului prevăzut la alin. (1) lit. b).”