În Monitorul Oficial nr. 885 din 10 noiembrie a.c. a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Noile prevederi vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2018.
Promovarea acestui act normativ este determinată în principal de necesitatea:
– implementării măsurilor din domeniul fiscal cuprinse în Programul de guvernare, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 53/2017 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 29 iunie 2017;
– elaborării Legii bugetului asigurărilor sociale de stat şi a Legii bugetului de stat pentru anul 2018;
– asigurării predictibilităţii cadrului fiscal aplicabil pentru anul 2018 pentru mediul de afaceri;
– introducerii unor măsuri de consolidare a încasărilor din domeniul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor;
– de a clarifica urgent situaţiile în care organele fiscale pot refuza dreptul de deducere a TVA, pentru asigurarea aplicării unui tratament unitar tuturor operatorilor economici;
– prevenirii şi combaterii riscurilor de evaziune fiscală cu produse alcoolice şi tutun prelucrat;
– încurajării contribuabililor să îşi declare în mod transparent obligaţiile fiscale, prin asigurarea unor condiţii echitabile şi eficiente de concurenţă pentru toţi contribuabilii plătitori de impozit pe profit, în scopul îmbunătăţirii conformării;
– transpunerii în legislaţia naţională a prevederilor Directivei 2016/1164/UE a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne (ATAD), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 19 iulie 2016;
– reformării sistemelor sociale publice din România în vederea creşterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce priveşte plata la timp a contribuţiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceştia, cât şi de către angajaţi. În acest sens, se reduce numărul contribuţiilor sociale obligatorii, angajatorul urmând ca, în continuare, să stabilească, să reţină, să declare şi să plătească obligaţiile datorate;
– respectării prevederilor Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, prin actualizarea impozitului pentru vehiculele de transport de marfă cu masa autorizată egală sau mai mare de 12 tone, conform ratei de schimb a monedei euro (1 euro = 4,5878 lei), astfel cum a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 2 octombrie 2017(C331/04).
Ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar avea consecinţe negative, în sensul că:
– neintroducerea măsurii de sancţionare constând în confiscarea mijloacelor de transport în care organele de control descoperă produse alcoolice şi din tutun prelucrat care nu poartă marcajele prevăzute de lege va permite perpetuarea şi chiar încurajarea faptelor de evaziune fiscală cu aceste produse;
– neadaptarea cadrului fiscal la actualele tendinţe de erodare a bazei impozabile aferente impozitului pe profit, prin neintroducerea de măsuri pentru combaterea acestora, poate avea drept consecinţă înregistrarea unei conformări necorespunzătoare;
– nu ar putea fi promovate modificările corelative ale legislaţiei din domeniul muncii, sănătăţii, de către instituţiile de specialitate, începând cu aceeaşi dată, respectiv data de 1 ianuarie 2018,
în considerarea faptului că aceste elemente constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată şi vizează totodată interesul public,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I.
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
Titlul I
Dispoziţii generale
1. La articolul 2, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Contribuţiile sociale obligatorii reglementate prin prezentul cod sunt următoarele:
a) contribuţiile de asigurări sociale, datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;
b) contribuţia de asigurări sociale de sănătate, datorată bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
c) contribuţia asiguratorie pentru muncă, datorată bugetului general consolidat.”
Titlul II
Impozitul pe profit
2. La articolul 25 alineatul (3), litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„h) cheltuielile cu dobânzile şi alte costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic, potrivit art. 402;”.
3. La articolul 25 alineatul (4), litera p) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„p) cheltuielile cu dobânzile, stabilite în conformitate cu reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, în cazul în care mijloacele fixe/imobilizările necorporale/stocurile sunt achiziţionate în baza unor contracte cu plată amânată, pentru contribuabilii care nu aplică prevederile art. 402;”.
4. Articolul 27 se abrogă.
5. După capitolul III se introduce un nou capitol, capitolul III1 – Norme împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne, alcătuit din articolele 401-406, cu următorul cuprins:
„CAPITOLUL III1
Norme împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale care au incidenţă directă asupra funcţionării pieţei interne
Art. 401.
Definiţii specifice
În sensul prezentului capitol, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1. costurile îndatorării – cheltuiala reprezentând dobânda aferentă tuturor formelor de datorii, alte costuri echivalente din punct de vedere economic cu dobânzile, inclusiv alte cheltuieli suportate în legătură cu obţinerea de finanţare potrivit reglementărilor legale în vigoare, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea: plăţi în cadrul împrumuturilor cu participare la profit, dobânzi imputate la instrumente cum ar fi obligaţiunile convertibile şi obligaţiunile cu cupon zero, sume în cadrul unor mecanisme de finanţare alternative cum ar fi «finanţele islamice», costul de finanţare al plăţilor de leasing financiar, dobânda capitalizată inclusă în valoarea contabilă a unui activ aferent sau amortizarea dobânzii capitalizate, sume calculate pe baza unui randament al finanţării în temeiul normelor privind preţurile de transfer acolo unde este cazul, dobânzi noţionale în cadrul unor instrumente financiare derivate sau al unor acorduri de acoperire a riscului aferente împrumuturilor unei entităţi, anumite câştiguri şi pierderi generate de diferenţele de curs valutar la împrumuturi şi instrumente legate de obţinerea de finanţare, comisioane de garantare pentru mecanisme de finanţare, comisioane de intermediere şi costuri similare aferente împrumuturilor de fonduri;
2. costurile excedentare ale îndatorării – suma cu care costurile îndatorării unui contribuabil depăşesc veniturile din dobânzi şi alte venituri echivalente din punct de vedere economic pe care le primeşte contribuabilul;
3. perioadă fiscală – perioada impozabilă stabilită potrivit prevederilor art. 16;
4. întreprindere asociată – oricare dintre următoarele situaţii:
a) o entitate în care contribuabilul deţine direct sau indirect o participație, şi anume drepturi de vot sau deţineri de capital în proporţie de 25% sau mai mult, sau are dreptul să primească 25% sau mai mult din profitul entităţii respective;
b) o persoană fizică sau o entitate care deţine direct sau indirect o participație, şi anume drepturi de vot sau deţineri de capital în proporţie de 25% sau mai mult într-un contribuabil, sau are dreptul să primească 25% sau mai mult din profitul contribuabilului;
c) în cazul în care o persoană fizică sau o entitate deţine direct sau indirect o participate de 25% sau mai mult într-un contribuabil şi în una sau mai multe entităţi, toate entităţile în cauză, inclusiv contribuabilul, sunt considerate întreprinderi asociate;
5. întreprindere financiară – oricare dintre următoarele entităţi:
a) o instituţie de credit sau o întreprindere de investiţii, potrivit art. 7 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 2 alin. (1) pct. 10 din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, sau un administrator de fonduri de investiţii alternative, astfel cum este definit la art. 3 pct. 2 din Legea nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, cu modificările şi completările ulterioare, sau o societate de administrare a unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare, astfel cum este definită la art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 10/2015, cu modificările ulterioare;
b) o întreprindere de asigurare, definită ca fiind un asigurător potrivit art. 1 alin. (2) pct. 3 din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu modificările ulterioare;
c) o întreprindere de reasigurare, definită ca fiind un reasigurător potrivit art. 1 alin. (2) pct. 45 din Legea nr. 237/2015, cu modificările ulterioare;
d) un administrator de pensii, astfel cum este definit la art. 2 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) instituţii de pensii care gestionează sisteme de pensii considerate a fi sisteme de securitate socială care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului şi al Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului, precum şi orice entitate juridică instituită în scopul investirii în astfel de sisteme;
f) un fond de investiţii alternative (FIA) administrat de un AFIA, astfel cum este definit la art. 3 pct. 20-22 din Legea nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, cu modificările ulterioare;
g) un organism de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), astfel cum este definit la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 , cu modificările ulterioare;
h) o contraparte centrală, astfel cum este definită la art. 2 pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului;
i) un depozitar central de titluri de valoare, astfel cum este definit la art. 2 alin. (1) pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului;
6. stat membru – are înţelesul dat la art. 24 alin. (5) lit. a);
7. stat terţ – are înţelesul dat la art. 24 alin. (5) lit. с);
8. transferul de active – operaţiunea prin care România pierde dreptul de a impozita activele transferate, în timp ce activele rămân în proprietatea legală sau economică a aceluiaşi contribuabil;
9. transferul rezidenţei fiscale – operaţiunea prin care contribuabilul nu mai are rezidenţa fiscală în România şi dobândeşte rezidenţă fiscală în alt stat membru sau într-un stat terţ;
10. transferul unei activităţi economice desfăşurate printr-un sediu permanent – operaţiunea prin care contribuabilul nu mai are prezenţă fiscală în România şi dobândeşte o astfel de prezenţă în alt stat membru sau într-un stat terţ, fără să dobândească rezidenţă fiscală în acel stat membru sau stat terţ.
Art. 402.
Reguli privind limitarea deductibilităţii dobânzii şi a altor costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic
(1) În sensul prezentului articol, costurile excedentare ale îndatorării, astfel cum sunt i definite potrivit art. 401 pct. 2, care depăşesc plafonul deductibil prevăzut la alin. (4), sunt deduse limitat în perioada fiscală în care sunt suportate, până la nivelul a 10% din baza de calcul stabilită conform algoritmului prevăzut la alin. (2).
(2) Baza de calcul utilizată pentru stabilirea costurilor excedentare ale îndatorării, deductibile la calculul rezultatului fiscal, o reprezintă diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, în perioada fiscală de referinţă, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit, costurile excedentare ale îndatorării, precum şi sumele deductibile reprezentând amortizarea fiscală, determinate potrivit art. 28.
(3) În condiţiile în care baza de calcul are o valoare negativă sau egală cu zero, costurile excedentare ale îndatorării sunt nedeductibile în perioada fiscală de referinţă şi se reportează potrivit alin. (7).
(4) Contribuabilul are dreptul de a deduce, într-o perioadă fiscală, costurile excedentare ale îndatorării până la plafonul deductibil reprezentat de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ultima zi a trimestrului/anului fiscal, după caz.
(5) Prin excepţie de la alin. (1) şi (4), în cazul în care contribuabilul este o entitate independentă, în sensul că nu face parte dintr-un grup consolidat în scopuri de contabilitate financiară, şi nu are nicio întreprindere asociată şi niciun sediu permanent, acesta deduce integral costurile excedentare ale îndatorării, în perioada fiscală în care acestea sunt suportate.
(6) Se exclud din domeniul de aplicare al alin. (1) şi (4) costurile excedentare ale îndatorării rezultate din împrumuturi utilizate pentru finanţarea unui proiect de infrastructură publică pe termen lung care are scopul de a furniza, de a îmbunătăţi, de a opera şi/sau de a menţine un activ de mari dimensiuni, considerat a fi de interes public general, dacă operatorii de proiect sunt înregistraţi în Uniunea Europeană, iar costurile îndatorării, activele utilizate în scopul proiectului şi veniturile înregistrate de operatorii de proiect provin din/sunt în Uniunea Europeană. Excluderea ia în considerare atât veniturile din dobânzi şi alte venituri echivalente din punct de vedere economic dobânzilor, cât şi cheltuielile reprezentând dobânzi şi alte costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic, aferente unor proiecte de infrastructură publică pe termen lung.
(7) Costurile excedentare ale îndatorării care nu pot fi deduse în perioada fiscală de calcul în conformitate cu alin. (1) se reportează, fără limită de timp, în anii fiscali următori în aceleaşi condiţii de deducere, conform prezentului articol.
(8) Pentru contribuabilii care intră sub incidenţa prevederilor alin. (1) şi (4), prin excepţie de la art. 7 pct. 44 şi 45, valoarea fiscală a activelor nu include costuri de dobândă şi alte costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic.
(9) Regulile prevăzute de prezentul articol sunt aplicabile şi dobânzilor şi pierderilor nete din diferenţe de curs valutar, reportate potrivit prevederilor art. 27, prevederi în vigoare până la data de 31 decembrie 2017 inclusiv. În cazul entităţilor independente prevăzute la alin. (5), dobânzile şi pierderile nete din diferenţe de curs valutar, reportate potrivit prevederilor art. 27 în vigoare până la data de 31 decembrie 2017 inclusiv, sunt integral deductibile.
Art. 403.
Regimul fiscal al transferurilor de active, de rezidenţă fiscală şi/sau de activitate economică desfăşurată printr-un sediu permanent pentru care România pierde dreptul de impozitare
(1) Pentru transferurile de active, de rezidenţă fiscală şi/sau de activitate economică desfăşurată printr-un sediu permanent, aşa cum sunt definite la pct. 8, 9 şi 10 ale art. 401, contribuabilul este supus impozitului pe profit, în conformitate cu următoarele reguli:
a) se determină diferenţa între valoarea de piaţă a activelor, potrivit alin. (10), transferate într-o perioadă impozabilă şi valoarea lor fiscală, potrivit art. 7 pct. 44 şi 45;
b) în cazul în care diferenţa calculată potrivit lit. a) reprezintă un câştig, asupra acestuia se aplică cota prevăzută la art. 17;
с) în cazul în care diferenţa calculată potrivit lit. a) reprezintă o pierdere, aceasta se recuperează din câştigurile rezultate din operaţiuni de aceeaşi natură, potrivit modalităţii de recuperare prevăzute de art. 31.
(2) Impozitul calculat potrivit alin. (1) se declară şi se plăteşte, pentru perioada fiscală de referinţă, potrivit prevederilor art. 41 şi 42.
(3) Prezentul articol se aplică în următoarele situaţii:
a) contribuabilul transferă active de la sediul central din România la sediul său permanent dintr-un alt stat membru sau dintr-un stat terţ, în măsura în care, ca urmare a transferului, România pierde dreptul de a impozita activele transferate;
b) contribuabilul transferă active de la sediul permanent din România la sediul central sau la un alt sediu permanent dintr-un alt stat membru sau dintr-un stat terţ, în măsura în care, ca urmare a transferului, România pierde dreptul de a impozita activele transferate;
c) contribuabilul îşi transferă rezidenţa fiscală din România într-un alt stat membru sau într-un stat terţ, cu excepţia acelor active care rămân legate efectiv de un sediu permanent în România;
d) contribuabilul transferă activitatea economică desfăşurată în România printr-un sediu permanent către un alt stat membru sau către un stat terţ, în măsura în care, ca urmare a transferului, România pierde dreptul de a impozita activele transferate.
(4) Contribuabilul care aplică regulile de la alin. (1)-(3) beneficiază de dreptul de eşalonare la plată pentru acest impozit, prin achitarea în tranşe pe parcursul a cinci ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală şi dacă se află în oricare dintre următoarele situaţii:
a) transferă active de la sediul central din România la sediul său permanent dintr-un alt stat membru sau dintr-un stat terţ care este parte la Acordul privind Spaţiul Economic European, denumit în continuare Acordul privind SEE, iar, ca urmare a transferului, România pierde dreptul de a impozita activele transferate;
b) transferă active de la sediul permanent din România la sediul central sau la un alt sediu permanent dintr-un alt stat membru sau dintr-un stat terţ care este parte la Acordul privind SEE, iar, ca urmare a transferului, România pierde dreptul de a impozita activele transferate;
c) transferă rezidenţa fiscală din România într-un alt stat membru sau într-un stat terţ care este parte la Acordul privind SEE, cu excepţia acelor active care rămân legate efectiv de un sediu permanent în România;
d) transferă activitatea economică desfăşurată în România printr-un sediu permanent către un alt stat membru sau către un stat terţ care este parte la Acordul privind SEE, în măsura în care, ca urmare a transferului, România pierde dreptul de a impozita activele transferate.
(5) Prevederile alin. (4) se aplică în ceea ce priveşte statele terţe care sunt parte la Acordul privind SEE dacă acestea au încheiat un acord cu România sau cu Uniunea Europeană referitor la asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor fiscale, echivalentă cu asistenţa reciprocă prevăzută în Directiva 2010/24/UE a Consiliului, ale cărei prevederi sunt transpuse în cadrul capitolului II «Asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de taxe, impozite, drepturi şi alte măsuri» al titlului X «Aspecte internaţionale» din Codul de procedură fiscală.
(6) Eşalonarea la plată acordată potrivit alin. (4) îşi pierde valabilitatea, pe lângă cazurile prevăzute în Codul de procedură fiscală, şi în următoarele cazuri:
a) activele transferate sau activitatea economică desfăşurată printr-un sediu permanent sunt vândute sau sunt cedate în oricare alt mod;
b) activele transferate sunt ulterior retransferate într-un stat terţ;
c) rezidenţa fiscală a contribuabilului sau activitatea economică transferată iniţial din România la un sediu permanent dintr-un alt stat membru este ulterior retransferată într-un stat terţ.
(7) Prevederile de la lit. b) şi c) ale alin. (6) nu se aplică în ceea ce priveşte statele terţe care sunt părţi la Acordul privind SEE dacă acestea au încheiat un acord cu România sau cu Uniunea Europeană referitor la asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor fiscale, echivalentă cu asistenţa reciprocă prevăzută în Directiva 2010/24/UE a Consiliului, ale cărei prevederi au fost transpuse în cadrul capitolului II «Asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de taxe, impozite, drepturi şi alte măsuri» al titlului X «Aspecte internaţionale» din Codul de procedură fiscală.
(8) Dispoziţiile alin. (4)-(6) se completează cu prevederile capitolului IV «Înlesniri la plată» din cadrul titlului VII «Colectarea creanţelor fiscale» din Codul de procedură fiscală.
(9) În cazul transferului activelor, al rezidenţei fiscale sau al activităţii economice desfăşurate printr-un sediu permanent, din alt stat membru în România, prin excepţie de la art. 7 pct. 44 şi 45, valoarea fiscală a acestor active, utilizată la determinarea rezultatului fiscal, este valoarea stabilită de către statul membru al contribuabilului sau al sediului permanent care a efectuat transferul în România, întrebuinţată pentru calculul impozitului pe profit la momentul pierderii dreptului de impozitare de către celălalt stat membru, în afară de cazul în care această valoare nu reflectă valoarea de piaţă.
(10) În sensul alin. (1) şi (9), prin valoare de piaţă se înţelege suma în schimbul căreia un activ poate fi transferat sau obligaţiile reciproce pot fi stinse între cumpărători şi vânzători independenţi interesaţi, într-o tranzacţie directă. Valoarea de piaţă se stabileşte potrivit prevederilor art. 11.
(11) Sub condiţia stabilirii faptului că activele transferate revin în termen de maximum 12 luni în România, prezentul articol nu se aplică transferurilor de active legate de: finanţarea prin Instrumente financiare sau constituite ca garanţie, îndeplinirea anumitor cerinţe prudenţiale de capital sau de gestionare a lichidităţilor.