În Monitorul Oficial nr. 629 din 2 august a.c. a fost publicat Ordinul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 148/2017 pentru aprobarea Normelor privind cerinţele de securitate pentru activităţile de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
SECŢIUNEA 1
Scop şi domeniu de aplicare
Prezentele norme stabilesc:
a) cerinţele de securitate pentru instalaţiile şi activităţile de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi combustibilului nuclear uzat;
b) cerinţele de autorizare pentru activităţi de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi combustibilului nuclear uzat.
Prezentele norme se aplică la amplasarea, proiectarea, construcţia, punerea în funcţiune, exploatarea, modificarea şi oprirea definitivă a instalaţiilor de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi combustibilului nuclear uzat.
Prezentele norme se aplică pentru:
a) toate activităţile nucleare din care se generează deşeuri radioactive, surse închise uzate şi combustibil nuclear uzat;
b) toate tipurile de deşeuri radioactive, surse închise uzate şi combustibil nuclear uzat;
c) toate etapele de gestionare a deşeurilor radioactive, surse închise uzate şi combustibil nuclear uzat de la generare până la depozitarea definitivă.
Prin excepţie de la prevederile art. 3, prezentele norme nu se aplică activităţilor şi instalaţiilor pentru predepozitarea deşeurilor radioactive rezultate din activităţi de minerit de uraniu şi toriu ori activităţilor de preparare a materiei prime nucleare.
Prezentele norme se aplică atât la instalaţii independente dedicate activităţilor de gestionare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat, cât şi la instalaţii care sunt parte din instalaţii nucleare sau radiologice destinate altor scopuri.
(1) Prezentele norme nu reglementează aspectele de risc neradiologic şi aspectele de securitate şi sănătate convenţională.
(2) Aspectele de risc neradiologic şi aspectele de securitate convenţională trebuie luate în considerare în toate etapele de la planificare a instalaţiei până la oprirea definitivă a acesteia în măsura în care acestea afectează securitatea nucleară şi radiologică.
SECŢIUNEA a 2-a
Definiţii
În scopul aplicării prezentelor norme, pe lângă termenii utilizaţi în Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale privind securitatea radiologică, cu completările ulterioare, şi în Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 56/2004 pentru aprobarea Normelor fundamentale pentru gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat, republicat, se utilizează şi termenii, definiţiile şi abrevierile prevăzute în anexa nr. 1.
CAPITOLUL II
Abordarea gradată
(1) Activitatea de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat, precum şi documentele asociate acesteia trebuie realizate, respectiv elaborate în conformitate cu abordarea gradată.
(2) Titularul de autorizaţie trebuie să demonstreze conceptul de abordare gradată utilizat pentru toate aspectele activităţii de gestionare a deşeurilor radioactive premergătoare depozitării definitive şi trebuie să demonstreze că nivelul de evaluare, de documentare şi acţiunile implementate pentru conformarea cu o cerinţă din prezentele norme sunt proporţionale cu:
a) importanţa relativă pentru securitatea radiologică, siguranţa şi controlul de garanţii nucleare;
b) mărimea oricărui pericol implicat;
c) faza în care se află instalaţia, starea şi condiţiile acesteia;
d) complexitatea instalaţiei;
e) caracteristicile particulare ale instalaţiei;
f) importanţa relativă a pericolelor radiologice şi neradiologice;
g) orice alt factor relevant.
(3) Aplicarea conceptului de abordare gradată trebuie reevaluată după ce au loc modificări semnificative în instalaţie.
CAPITOLUL III
Cerinţe privind activitatea de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat
SECŢIUNEA 1
Responsabilităţile titularului de autorizaţie
Titularul de autorizaţie este responsabil pentru toate aspectele de securitate nucleară şi radiologică, protecţie la radiaţii şi protecţie a mediului în timpul desfăşurării activităţii de predepozitare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat.
(1) Titularul de autorizaţie este responsabil pentru stabilirea şi implementarea propriei strategii de gestionare a deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi a combustibilului nuclear uzat.
(2) În stabilirea strategiei menţionate la alin. (1), titularul de autorizaţie trebuie să ia în considerare interdependenţele dintre toate etapele în gestionarea, disponibilitatea opţiunilor de depozitare şi politica şi strategia naţională de gestionare a deşeurilor radioactive.
Titularul de autorizaţie este responsabil pentru asigurarea resurselor financiare pentru implementarea propriei strategii de gestionare a deşeurilor radioactive.
SECŢIUNEA a 2-a
Sistemul de management integrat
(1) Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească, să implementeze, să evalueze un sistem de management şi să îl îmbunătăţească continuu pentru toate activităţile asociate cu gestionarea deşeurilor radioactive, surselor închise uzate şi combustibilul nuclear uzat.
(2) Sistemul de management trebuie să reflecte scopul şi obiectivele organizaţiei.
Pentru îndeplinirea responsabilităţii privind securitatea nucleară şi radiologică în timpul activităţii de predepozitare, titularul de autorizaţie trebuie să stabilească şi să implementeze politici de securitate şi trebuie să se asigure că aspectele de securitate au cea mai mare prioritate.
Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească o structură organizatorică pentru managementul şi implementarea activităţii de predepozitare, având responsabilitatea desfăşurării în condiţii de securitate a activităţii.
Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească o structură organizatorică care să îi permită implementarea politicii de securitate cu definirea clară a obligaţiilor şi responsabilităţilor, a interfeţelor de autoritate şi comunicare.
Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească competenţele necesare pentru desfăşurarea în siguranţă a activităţilor de predepozitare şi să stabilească cerinţe pentru numărul minim, educaţia şi calificarea personalului cu responsabilităţi în asigurarea securităţii nucleare şi radiologice.
Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească cerinţe pentru calificarea, pregătirea şi competenţele personalului care efectuează acţiunile şi activităţile importante pentru securitatea nucleară şi radiologică.
Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească, să actualizeze periodic şi să implementeze programe de pregătire a personalului.
Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească în relaţia cu organizaţiile externe şi cu subcontractori o alocare clară a responsabilităţilor şi autorităţilor, a interfeţelor şi a modului de comunicare.
Titularul de autorizaţie trebuie să menţină suficiente informaţii despre instalaţie şi expertiză tehnică pe întreaga durată de viaţă a instalaţiei.
(1) Titularul de autorizaţie trebuie să identifice:
a) procesele sistemului de management care sunt necesare pentru atingerea obiectivelor;
b) furnizarea mijloacelor pentru îndeplinirea tuturor cerinţelor;
şi
c) cum sunt planificate, implementate, evaluate şi continuu îmbunătăţite toate activităţile importante pentru securitatea radiologică.
(2) Activităţile desfăşurate în fiecare proces trebuie realizate în condiţii controlate, prin utilizarea de proceduri, instrucţiuni, desene şi alte mijloace corespunzătoare care trebuie să fie aprobate şi periodic revizuite pentru a asigura adecvarea şi eficacitatea acestora.
Titularul de autorizaţie trebuie să includă în documentaţia sistemului de management cel puţin următoarele:
a) politica de securitate nucleară şi radiologică;
b) descrierea sistemului de management;
c) descrierea structurii organizatorice;
d) descrierea responsabilităţilor, nivelului de autoritate şi interfeţelor şi liniilor de comunicare a celor care conduc, efectuează şi verifică lucrările;
e) descrierea interfeţelor şi a liniilor de comunicare cu organizaţiile externe relevante;
f) descrierea proceselor şi informaţiilor-suport care explică cum sunt pregătite, analizate, realizate, înregistrate, evaluate şi îmbunătăţite lucrările.