În Monitorul Oficial nr. 508 din 3 iulie a.c. a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, vizând în principal Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 16.
(1) Educaţia persoanelor cu handicap este parte integrantă a sistemului naţional de învăţământ, coordonat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
(2) Educaţia persoanelor cu handicap se realizează prin:
a) învăţământul de masă;
b) învăţământul special integrat, organizat în învăţământul de masă;
c) învăţământul special;
d) învăţământul la domiciliu sau pe lângă unităţile de asistenţă medicală;
e) alte variante educaţionale.
(3) Copiii şi tinerii cu handicap şi/sau cu cerinţe educative speciale, integraţi în învăţământul de masă, beneficiază de suport educaţional prin cadre didactice de sprijin şi itinerante, de la caz la caz.
(4) Copiii şi tinerii cu handicap şi/sau cu cerinţe educative speciale au dreptul să studieze şi să se instruiască în limba maternă.
(5) Orientarea şcolară şi orientarea profesională a copiilor şi tinerilor cu handicap şi cu cerinţe educative speciale se realizează prin hotărâre a comisiei de orientare şcolară şi profesională din cadrul centrelor judeţene de resurse şi de asistenţă educaţională, respectiv din Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, care eliberează certificatul de orientare şcolară şi profesională.
(6) Unităţile de învăţământ special dispun de regulă de cantină şcolară şi, după caz, internat şcolar, în condiţiile legii.
(7) Elevii cu handicap şi/sau cerinţe educative speciale beneficiază gratuit de masă şi cazare în internatele şcolare şi alte drepturi materiale prevăzute de legislaţia în domeniu.
(8) Studenţii cu handicap beneficiază, la cerere, de reducere cu 50% a taxelor pentru cazare şi masă la cantinele şi căminele studenţeşti.
(9) Valoarea reducerii prevăzute la alin. (8) se asigură din bugetul instituţiilor de învăţământ publice sau private. ”
2. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 17.
(1) Finanţarea învăţământului special şi special integrat se asigură din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, indiferent de locul de domiciliu al copiilor, prin contract managerial.
(2) În situaţia în care un copil cu cerinţe educative speciale este protejat în condiţiile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările ulterioare, într-un serviciu de tip rezidenţial şi este şcolarizat în alt judeţ/sector faţă de cel de domiciliu, cheltuielile aferente creşterii şi îngrijirii acestuia sunt asigurate din bugetul instituţiei în subordinea căreia funcţionează serviciul de tip rezidenţial. ”
3. La articolul 30, litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„f) să evalueze, la cerere, elevii cu handicap şi cu cerinţe educaţionale speciale. ”
4. La articolul 32, partea dispozitivă a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 32.
(1) Persoanele adulte cu handicap beneficiază de servicii sociale acordate: ”.
5. Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 34.
(1) Serviciile sociale destinate persoanelor adulte cu handicap se află în coordonarea metodologică a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi.
(2) Evaluarea, monitorizarea şi controlul privind respectarea standardelor minime de calitate sunt în competenţa Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, precum şi a agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti.
(3) În realizarea activităţilor de coordonare metodologică, personalul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi are acces în spaţiile care au legătură cu furnizarea de servicii sociale, la date şi informaţii legate de persoanele cu handicap beneficiare ale serviciului respectiv. ”
6. Articolul 35 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 35.
(1) Persoana adultă cu handicap grav are dreptul la un asistent personal, în baza evaluării sociopsihomedicale.
(2) Copilul cu handicap grav are dreptul la un asistent personal. ”
7. La articolul 37 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„a) salariu stabilit potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; ”.
8. Alineatul (1) al articolului 40 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum şi celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii. Sumele se asigură integral de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în baza numărului de beneficiari comunicat de unităţile administrativ-teritoriale. ”
9. Alineatele (2) şi (4) ale articolului 42 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(2) Persoanele cu handicap grav care au şi calitatea de pensionari de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate pot opta pentru indemnizaţia pentru însoţitor prevăzută de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru asistent personal. Dreptul de opţiune se menţine şi în cazul trecerii pensionarilor de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă.
……………………………………………………………
(4) Părinţii sau, după caz, reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav, persoana sau familia care a primit în plasament un copil cu handicap grav, adulţii cu handicap grav ori reprezentanţii legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal şi primirea unei indemnizaţii lunare. ”
10. Alineatul (1) al articolului 43 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Indemnizaţia lunară prevăzută la art. 42 alin. (4) este în cuantum egal cu salariul net al asistentului personal gradaţia 0, stabilit potrivit prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice. ”
11. Literele a) şi b) ale alineatului (4) al articolului 43 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„a) părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav pentru care s-a stabilit măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidenţial;
b) adulţii cu handicap grav sau reprezentanţii lor legali, pe perioada în care adulţii cu handicap grav se află în îngrijirea şi protecţia asistentului personal profesionist, în centre rezidenţiale publice, cu excepţia centrului de tip respiro, ori în alte tipuri de instituţii rezidenţiale publice cu caracter social, medico-social, în care se asigură întreţinere completă din partea autorităţii administraţiei publice pe o perioadă mai mare de o lună; ”.
12. Alineatul (5) al articolului 46 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(5) Modalitatea de decontare a cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi. ”
13. La articolul 47 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„a) salariul de bază stabilit potrivit dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; ”.
14. Alineatul (2) al articolului 48 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Standardele minime obligatorii pentru asigurarea îngrijirii şi protecţiei adulţilor cu handicap grav sau accentuat la asistentul personal profesionist se elaborează de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi se aprobă prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale. ”
15. La capitolul III, titlul secţiunii a 4-a se modifică şi va avea următorul cuprins:
„SECŢIUNEA a 4-a
Centre pentru persoanele adulte cu handicap”
16. Alineatul (5) al articolului 51 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(5) Centrele publice pentru persoane adulte cu handicap prevăzute la alin. (3) lit. a)-c) se înfiinţează şi funcţionează ca structuri cu sau fără personalitate juridică, în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în structura direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, cu avizul şi sub îndrumarea metodologică a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi. ”
17. După alineatul (5) al articolului 51 se introduc patru noi alineate, alineatele (51)-(54), cu următorul cuprins:
„(51) Centrele publice pentru persoane adulte cu handicap prevăzute la alin. (3) lit. d)-h), precum şi centrele de zi se înfiinţează şi funcţionează ca structuri cu sau fără personalitate juridică, atât în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
(52) Finanţarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap care se înfiinţează şi funcţionează ca structuri cu sau fără personalitate juridică, în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în structura direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie, în proporţie de 100% din necesarul stabilit anual de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, la elaborarea bugetului de stat, în baza standardelor de cost calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale, aprobate potrivit legii.
(53) Centrele publice prevăzute la alin. (51) se pot înfiinţa şi funcţiona şi în subordinea autorităţii administraţiei publice locale la nivel de municipiu, comună sau oraş cu avizul şi sub îndrumarea metodologică a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, finanţarea acestora urmând a se asigura din bugetele autorităţilor administraţiei publice locale.
(54) Centrele private pentru persoanele cu handicap se înfiinţează şi funcţionează ca structuri cu sau fără personalitate juridică, cu avizul şi sub îndrumarea metodologică a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi. ”
18. Alineatul (2) al articolului 52 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Evaluarea activităţilor cu caracter inovator se realizează de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi. ”
19. Articolul 57 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 57.
(1) Dreptul la prestaţiile sociale se stabileşte prin decizie a directorului executiv al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. În baza documentului care atestă încadrarea în grad de handicap din evidenţa direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(2) Plata prestaţiilor sociale se face din oficiu, în baza deciziei directorului executiv al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(3) În situaţia în care persoana încadrată în grad de handicap nu doreşte să beneficieze de prestaţii sociale poate depune cerere în acest sens.
(4) Cererea prevăzută la alin. (3) se înregistrează la autoritatea administraţiei publice locale competente în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap şi se transmite direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în maximum 5 zile lucrătoare de la înregistrare.
(5) Dreptul la prestaţii sociale se acordă începând cu luna următoare celei în care persoana a fost încadrată în grad de handicap şi încetează cu luna următoare celei în care persoana nu mai este încadrată în grad de handicap sau, după caz, a depunerii cererii prevăzute la alin. (3). ”
20. Alineatul (3) al articolului 58 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Adultul cu handicap vizual grav primeşte pentru plata însoţitorului o indemnizaţie echivalentă cu salariul net al asistentului personal gradaţia 0, stabilit potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. ”
21. La articolul 58 alineatul (6), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(6) Nu pot beneficia de prevederile alin. (4):
a) adulţii cu handicap îngrijiţi şi protejaţi în centre rezidenţiale publice, cu excepţia centrului de tip respiro, ori în alte tipuri de instituţii rezidenţiale publice cu caracter social sau medico- social, în care se asigură întreţinere completă din partea autorităţii administraţiei publice pe o perioadă mai mare de o lună; ”.
22. Alineatul (7) al articolului 58 se abrogă.
23. Partea dispozitivă a alineatului (1) al articolului 59 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 59.
(1) Persoanele adulte cu handicap au următoarele obligaţii: ”.
24. Alineatul (4) al articolului 62 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să includă reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale ale persoanelor cu handicap în comisiile de recepţie a lucrărilor de construcţie ori de adaptare a obiectivelor prevăzute la alin. (1) şi (2). ”
25. După alineatul (2) al articolului 69 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
„(3) Limbajul mimico-gestual şi limbajul specific al persoanei cu surdo-cecitate sunt recunoscute oficial ca mijloace de comunicare specifice persoanelor cu handicap auditiv sau cu surdocecitate. ”
26. La articolul 71 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„c) adaptarea telefoanelor pentru persoanele cu handicap auditiv; ”.
27. Alineatul (5) al articolului 78 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(5) Monitorizarea şi controlul respectării prevederilor art. 78 alin. (2) şi (3) se fac de către organele fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. ”
28. Alineatul (3) al articolului 81 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Procedura de autorizare a unităţilor protejate se stabileşte prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale.”
29. Alineatul (5) al articolului 85 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(5) Componenţa nominală a comisiilor de evaluare se aprobă prin hotărâre de către consiliile judeţene sau, după caz, locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, cu avizul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi. ”
30. După articolul 86 se introduce un nou articol, articolul 861, cu următorul cuprins:
„Art. 861.
(1) Comisia pentru protecţia copilului stabileşte încadrarea copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi eliberează certificatul de încadrare a copilului într-un grad de handicap.
(2) Termenul de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap pentru copii se stabileşte ţinând cont de situaţia concretă a copilului din punct de vedere al deficienţelor/afectărilor, limitărilor de activitate şi restricţiilor de participare şi este de minimum 6 luni şi maximum 2 ani. Pentru tânărul care urmează să împlinească 18 ani, termenul de valabilitate poate fi mai mic de 6 luni şi mai mare de 2 ani, dar nu mai mare de 2 ani şi 6 luni.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) pentru copiii cu handicap a căror afecţiune necesită îngrijiri medicale paliative, certificate de medicul de specialitate, Comisia pentru protecţia copilului stabileşte un termen de valabilitate a certificatului valabil până la vârsta de 18 ani. ”
31. Alineatele (5) şi (6) ale articolului 87 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(5) Certificatele emise potrivit prevederilor alin. (4) pot fi contestate de titularii acestora, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ competentă, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cererile adresate instanţei fiind scutite de taxa judiciară de timbru.
(6) Activitatea comisiilor de evaluare este coordonată metodologic de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi. ”
32. Alineatul (1) al articolului 901se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 901
(1) În structura Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi funcţionează Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumită în continuare Comisia superioară, cu activitate de coordonare metodologică şi monitorizare a activităţii de evaluare şi încadrare în grad şi tip de handicap. ”
33. La articolul 902, litera b) a alineatului (1) şi litera a) a alineatului (2) se abrogă.
34. Alineatul (7) al articolului 92 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(7) Modul de organizare şi funcţionare a Consiliului se aprobă prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi. ”
35. Alineatul (3) al articolului 94 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Nivelul contribuţiei lunare de întreţinere datorate de adulţii cu handicap asistaţi în centre sau de susţinătorii acestora, precum şi metodologia de stabilire a acesteia se aprobă prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale. ”
36. După articolul 94 se introduc două noi articole, articolele 941 şi 942, cu următorul cuprins:
„Art. 941.
(1) Persoanele cu handicap grav psihic şi/sau mintal asistate în centrele rezidenţiale publice pentru persoane adulte cu handicap şi susţinătorii legali ai acestora sunt scutite de plata contribuţiei lunare de întreţinere. Costurile aferente sunt susţinute din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată în condiţiile legii, prin bugetele locale judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
Art. 942.
Susţinătorii legali ai adulţilor cu handicap asistaţi în centrele rezidenţiale publice pentru persoane adulte cu handicap, care pot datora contribuţia lunară de întreţinere, sunt:
a) soţul pentru soţie sau, după caz, soţia pentru soţ;
b) copiii pentru părinţi;
c) părinţii pentru copii. ”
37. Alineatul (4) al articolului 96 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) Metodologia de selectare şi finanţare a programelor de interes naţional se aprobă prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale. ”
38. Alineatul (1) al articolului 98 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Asociaţia Nevăzătorilor din România, Asociaţia Invalizilor de Război Nevăzători din România, Asociaţia Naţională a Surzilor din România, Liga Naţională a Organizaţiilor cu Personal Handicapat din Cooperaţia Meşteşugărească şi Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România pot primi sume de la bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi, potrivit bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate anual. ”
39. Alineatul (2) al articolului 99 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Metodologia de selectare şi finanţare a proiectelor se aprobă prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale. ”
40. La articolul 100 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„c) nerespectarea dispoziţiilor art. 78 alin. (2) şi (3), cu amendă de la 20.000 lei la 35.000 lei; ”.
41. La articolul 100 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c1), cu următorul cuprins:
„c1) nerespectarea dispoziţiilor art. 83 alin. (1) lit. b), cu amendă de la 6.000 la 12.000 lei. ”
42. Alineatul (3) al articolului 100 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor contravenţionale prevăzute la alin. (1) lit. c) se fac de către organele fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. ”
43. După alineatul (3) al articolului 100 se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:
„(31) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor contravenţionale prevăzute la alin. (1) lit. c1) se fac de către personalul Inspecţiei Muncii. ”