În Monitorul Oficial nr. 506 din 30 iunie a.c. a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă.

Art. I.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Alineatele (2), (24) şi (4) ale articolului 1 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(2) Instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, precum şi operatorii economici, astfel cum sunt definiţi de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, acordă, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie, în perioada 1 iulie 2017-30 noiembrie 2018, o singură indemnizaţie de vacanţă sau o singură primă de vacanţă, după caz, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat.

……………………………………………………………………………………………………….

(24) În limita resurselor bugetare, angajatorul stabileşte, în condiţiile alin. (2), când acordă voucherele de vacanţă, de comun acord cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz.

……………………………………………………………………………………………………….

(4) Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaţilor sub formă de vouchere de vacanţă de către alţi angajatori decât cei prevăzuţi la alin. (2) reprezintă contravaloarea a maximum şase salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal. Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este cel stabilit în condiţiile legii.”

2. După alineatul (24) al articolului 1 se introduce un nou alineat, alineatul (25), cu următorul cuprins:

„(25) În cazul instituţiilor şi autorităţilor publice centrale şi locale, modalitatea de acordare a indemnizaţiilor de vacanţă se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, fără a se diminua cuantumul anual acordat salariaţilor din administraţia publică centrală şi locală pentru vouchere de vacanţă sau echivalent.”

3.Articolul 1se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 11.

Începând cu data de 1 decembrie 2018, operatorii economici astfel cum sunt definiţi de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, vor acorda angajaţilor proprii primele de vacanţă numai sub forma voucherelor de vacanţă, în cuantum egal cu contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit, în condiţiile legii, pentru un salariat.”

4. Alineatul (22) al articolului 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(22) Voucherele de vacanţă emise pe suport electronic pot fi alimentate exclusiv cu valoarea nominală a voucherelor de vacanţă acordate de către angajator şi pot fi utilizate doar pentru achiziţionarea de servicii turistice în unităţile afiliate, definite potrivit art. 4 alin. (1).”

5. Alineatul (3) al articolul 3 se abrogă.

6. Alineatul (5) al articolului 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(5) Valorile nominale permise pentru voucherele de vacanţă pe suport hârtie sunt multiplu de 50 lei, până la 100 lei, valoare nominală maximă pe voucher.”

7.Articolul 3se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 31.

(1) Plafonul maxim cumulat al comisionului perceput de la angajator şi unitatea afiliată de către unităţile emitente este de maximum 1% din valoarea voucherului de vacanţă, care conţine elementele minime obligatorii.

(2) Introducerea la cererea angajatorului sau a unităţii afiliate a altor elemente grafice faţă de cele minime obligatorii va fi negociată cu emitenții şi nu va face obiectul limitării prevăzute la alin. (1).”

8. Alineatele (1)-(5) ale articolului 7 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 7 puncte – amendă acceptarea de către unitatea afiliată de vouchere de vacanţă de la alte persoane decât titularul voucherului de vacanţă.

(2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 14 puncte – amendă şi retragerea certificatului de clasificare, respectiv a licenţei de turism acceptarea de către unităţile afiliate de vouchere de vacanţă pentru achiziţionarea de servicii care nu îndeplinesc condiţiile pachetului minim de servicii prevăzut la art. 1 alin. (7).

(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 14 puncte – amendă următoarele:

a) fapta unităţii afiliate de a da rest în bani la voucherul de vacanţă;

b) comercializarea voucherelor de vacanţă de către angajaţi, angajatori, unităţile afiliate şi structurile de primire turistice;

c) diminuarea valorii nominale a voucherelor de vacanţă utilizate de angajaţi;

d) emiterea de vouchere de vacanţă cu alte valori nominale decât cele prevăzute la art. 3 alin. (5);

e) emiterea de vouchere de vacanţă de către alte entităţi decât cele prevăzute la art. 2 alin. (1).

(4) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 14 puncte – amendă şi retragerea licenţei de turism agenţiei de turism, în calitate de unitate afiliată, fapta agenţiei de turism de a emite pachete de servicii turistice pentru achiziţionare cu vouchere de vacanţă la un preţ mai mare faţă de preţul pachetului similar de servicii achiziţionat prin alte mijloace de plată.

(5) Constituie contravenţie și se sancţionează cu 14 puncte – amendă fapta unităţilor emitente de a emite vouchere de vacantă cu nerespectarea prevederilor art. 2 alin. (2), (21) și (22).”

9. După alineatul (5) al articolului 7 se introduce un nou alineat, alineatul (51), cu următorul cuprins:

„(51) Un punct – amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit, în condiţiile legii.”