În Monitorul Oficial nr. 498 din 29 iunie a.c. a fost publicat Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 78/2017 privind condiţiile de acordare a majorării salariale pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne planificat să asigure continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, precum și activităţile pentru care se asigură continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice.
Art. 1.
Prezentul ordin reglementează condiţiile de acordare a majorării salariale, denumită în continuare majorare, precum și activităţile pentru care se asigură continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice prevăzute de art. 1 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 115/2017, în cazul personalului Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare M.A.I.
Art. 2.
În sensul prezentului ordin, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) personalul M.A.I. – personalul militar, poliţiștii și personalul civil din M.A.I., astfel cum este definit de lege;
b) volumul de timp lunar planificat – numărul de ore aferent perioadei în care personalul M.A.I. a fost planificat în luna respectivă să asigure continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, cu excepţia orelor în care s-au desfășurat efectiv activităţile pentru care se asigură continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice.
Art. 3.
(1) Majorarea se acordă personalului M.A.I. care asigură continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, pentru următoarele activităţi:
a) intervenţia în mediul rural efectuată de personalul din cadrul secţiilor de poliţie rurală, poliţiilor comunale și posturilor de poliţie comunală, la sesizările Sistemului unic naţional pentru apeluri de urgenţă și alte evenimente semnalate privind apărarea drepturilor și libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private și publice, prevenirea și descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice, când nu se poate asigura îndeplinirea atribuţiilor specifice în program de lucru în ture sau schimburi;
b) cercetarea la faţa locului și intervenţia specializată pentru prinderea în flagrant, efectuate de către personalul din structurile de poliţie judiciară, criminalistică și de suport operativ, organizate în cadrul Poliţiei Române și Poliţiei de Frontieră Române, când nu se poate asigura îndeplinirea atribuţiilor specifice în program de lucru în ture sau schimburi.
(2) Majorarea prevăzută la art. 1 se acordă și poliţiștilor încadraţi pe funcţii de medici în spitalele din reţeaua sanitară proprie, care sunt nominalizaţi să asigure continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, pentru asistenţa medicală de urgenţă.
Art. 4.
(1) Majorarea se acordă personalului M.A.I. dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) există o planificare a personalului să asigure continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, care se încadrează în activităţile prevăzute la art. 3,întocmită conform competenţelor și regulilor privind circuitul documentului stabilite la nivelul unităţii și aprobată de conducătorul unităţii sau, după caz, de persoanele delegate potrivit competenţelor;
b) se asigură încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul fiecărui ordonator de credite.
(2) Pentru acordarea majorării, personalul M.A.I. se nominalizează în ordin/dispoziţie de personal întocmit(ă) în acest scop de structura de resurse umane.
(3) Personalul M.A.I. prevăzut la alin. (1) lit. a) nu beneficiază de majorare în perioada în care desfășoară efectiv activităţile prevăzute la art. 3. În această situaţie se acordă drepturile corespunzătoare activităţilor desfășurate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(4) Asigurarea continuităţii îndeplinirii atribuţiilor specifice în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, nu reprezintă muncă desfășurată în durata normală a timpului de muncă și nici muncă suplimentară în perioada în care nu sunt desfășurate efectiv activităţile prevăzute la art. 3, iar orele stabilite în volumul de timp lunar planificat, astfel cum este reglementat la art. 2 lit. b), nu se compensează cu timp liber corespunzător.
(5) Perioada în care personalul M.A.I. este planificat lunar să asigure continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, nu poate depăși numărul de ore aferent duratei normale a timpului de muncă din luna respectivă.
Art. 5.
Cuantumul majorării se determină prin aplicarea următoarei formule:
M = cuantumul majorării acordate lunar;
Sb/Sf = cuantumul lunar al salariului de bază sau al salariului de funcţie ori, după caz, al soldei de funcţie;
Vtlp = volum de timp lunar planificat;
Dntm – durata normală a timpului de muncă stabilită lunar.
Art. 6.
(1) Cuantumul majorării determinat potrivit art. 5 se plătește lunar.
(2) Plata se face pe baza centralizatorului lunar al numărului de ore aferent perioadei în care personalul M.A.I. a fost planificat în luna respectivă să asigure continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, al cărui model este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(3) Centralizatorul lunar se întocmește de șeful nemijlocit, se avizează de către persoanele abilitate conform competenţelor și regulilor privind circuitul documentului stabilite la nivelul unităţii, se aprobă de conducătorul unităţii sau, după caz, de persoanele delegate potrivit competenţelor și se comunică structurii financiar-contabile, până la data de 5 a lunii pentru luna precedentă.
(4) Prin excepţie de la art. 4 și 5, în cazul personalului prevăzut la art. 3 alin. (2), majorarea se acordă și se determină conform reglementărilor aplicabile personalului din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate”, iar în acest sens, referirile la salariul de bază se consideră a fi făcute la salariul de funcţie.
Art. 7.
(1) Structurile cu atribuţii de control din M.A.I. verifică modul de respectare a dispoziţiilor prezentului ordin, conform competenţelor.
(2) Conducătorii inspectoratelor generale/similare care, potrivit legii, conduc, îndrumă și controlează activităţile prevăzute la art. 3 stabilesc și transmit măsurile necesare privind modalitatea de planificare a personalului, în condiţiile prezentului ordin, în vederea aplicării unitare, asigurării continuităţii serviciului public și a refacerii capacităţii de muncă.
(3) Conducătorii unităţilor/structurilor centrale și teritoriale ale M.A.I. asigură aplicarea dispoziţiilor prezentului ordin la nivelul personalului din subordine.
Art. 8.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.