În Monitorul Oficial nr. 441 din 14 iunie a.c. a fost publicat Ordinul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 114/2017 privind aprobarea Normelor fundamentale de securitate nucleară pentru instalaţiile nucleare, actul intrând în vigoare la data publicării.

CAPITOLUL I

Domeniu, scop, definiţii

SECŢIUNEA 1

Domeniu şi scop

Art. 1.

(1) Prezentele norme fundamentale sunt emise în conformitate cu prevederile Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Prin prezentele norme fundamentale se stabilesc cerinţe generale de securitate nucleară pentru instalaţiile nucleare.

(3) Îndeplinirea prevederilor prezentelor norme fundamentale constituie o condiţie necesară pentru autorizarea de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, denumită în continuare CNCAN, a activităţilor de proiectare, amplasare, construcţie şi montaj, punere în funcţiune, exploatare şi dezafectare a unei instalaţii nucleare.

(4) Prevederile prezentelor norme fundamentale se aplică atât titularilor, cât şi solicitanţilor de autorizaţie, pentru fazele de proiectare, amplasare, construcţie şi montaj, punere în funcţiune, exploatare şi dezafectare a unei instalaţii nucleare, după caz.

Art. 2.

Prezentele norme fundamentale se aplică următoarelor categorii de instalaţii nucleare:

a) centrale nuclearoelectrice;

b) reactoare de cercetare, reactoare de putere zero şi ansambluri subcritice;

c) reactoare de demonstraţie;

d) fabrici de combustibil nuclear;

e) instalaţii de depozitare a combustibilului nuclear uzat;

f) orice alte instalaţii nucleare a căror autorizare este necesară în baza prevederilor Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

SECŢIUNEA a 2-a

Definiții

Art. 3.

(1) Termenii utilizaţi în prezentele norme fundamentale sunt definiţi în anexă, cu excepţia acelora ale căror definiţii se regăsesc în textul prezentelor norme fundamentale.

(2) Funcţionarea de probă, funcţionarea propriu-zisă, întreţinerea, repararea, modificarea şi conservarea instalaţiei nucleare sunt considerate componente ale fazei de exploatare.

CAPITOLUL II

Cerinţe generale de securitate nucleară

SECŢIUNEA 1

Obiectivul general de securitate nucleară

Art. 4.

(1) Obiectivul general de securitate nucleară care trebuie avut în vedere în proiectarea, amplasarea, construcţia, punerea în funcţiune, exploatarea şi dezafectarea unei instalaţii nucleare este de a reduce la minimum riscurile asociate expunerii la radiaţii ionizante pentru personalul care desfăşoară activităţi profesionale, populaţie şi mediul înconjurător.

(2) Titularul, respectiv solicitantul de autorizaţie, trebuie să ia toate măsurile rezonabile, posibile din punct de vedere tehnic şi practicabile pentru prevenirea evenimentelor care ar putea conduce la expunerea personalului care desfăşoară activităţi profesionale, a populaţiei şi a mediului peste limitele prevăzute de legislaţia în vigoare. De asemenea trebuie luate toate măsurile rezonabile, posibile din punct de vedere tehnic şi practicabile pentru limitarea consecinţelor accidentelor nucleare, pentru situaţiile în care astfel de evenimente ar putea avea loc.

(3) În scopul îndeplinirii obiectivului general de securitate nucleară, instalaţiile nucleare trebuie să fie proiectate, amplasate, construite, puse în funcţiune, exploatate şi dezafectate astfel încât să se prevină accidentele şi, în cazul unui accident, să se atenueze consecinţele acestuia şi să se evite:

a) eliberările timpurii/intempestive de materiale radioactive, care ar impune luarea de măsuri de răspuns la urgenţă în afara amplasamentului fără să existe suficient timp pentru punerea în aplicare a acestora;

b) eliberările masive de materiale radioactive, care ar necesita măsuri de protecţie care nu pot fi limitate în spaţiu sau timp.

(4) Cerinţele stabilite la alin. (3) trebuie să se aplice instalaţiilor nucleare pentru care autorizaţiile pentru fazele de proiectare, amplasare, construcţie şi montaj se emit pentru prima oară după data intrării în vigoare a prezentelor norme fundamentale.

(5) Cerinţele stabilite la alin. (3) trebuie să fie utilizate ca referinţă pentru punerea în aplicare la timp a îmbunătăţirilor rezonabile din punct de vedere practic în materie de securitate nucleară aduse instalaţiilor nucleare existente la data intrării în vigoare a prezentelor norme fundamentale, inclusiv în cadrul procesului de revizuire periodică a securităţii nucleare.

SECŢIUNEA a 2-a

Demonstrarea îndeplinirii obiectivului general de securitate nucleară

Art. 5.

Documentaţia care stă la baza autorizării unei instalaţii nucleare, pentru fazele de proiectare, amplasare, construcţie şi montaj, punere în funcţiune, exploatare şi dezafectare, trebuie să includă o evaluare corespunzătoare a securităţii nucleare, specifică amplasamentului şi instalaţiei nucleare respective. Evaluarea securităţii nucleare trebuie să cuprindă o analiză a conformităţii cu cerinţele din normele CNCAN aplicabile, inclusiv demonstrarea îndeplinirii obiectivului general de securitate nucleară, în baza prevederilor stabilite la art. 4 din prezentele norme fundamentale.

SECŢIUNEA a 3-a

Aplicarea conceptului de protecţie în adâncime

Art. 6.

(1) Conceptul de protecţie în adâncime trebuie să fie aplicat pentru instalaţiile nucleare în toate activităţile cu impact asupra securităţii nucleare.

(2) Titularul, respectiv solicitantul de autorizaţie, trebuie să asigure că proiectul instalaţiei nucleare prevede o serie de bariere fizice de protecţie succesive în calea eliberării necontrolate de materiale radioactive în mediul înconjurător.

(3) Pentru menţinerea barierelor fizice de protecţie, titularul, respectiv solicitantul de autorizaţie, trebuie să stabilească măsurile şi procedurile administrative necesare, pentru fiecare nivel de protecţie în adâncime. Nivelurile de protecţie în adâncime se referă la prevenirea condiţiilor adverse pentru securitatea nucleară, controlul şi limitarea impactului acestora, protecţia barierelor fizice de protecţie în caz de accident şi atenuarea consecinţelor accidentelor.

Art. 7.

În implementarea conceptului de protecţie în adâncime trebuie asigurate măsuri pentru:

a) reducerea la minimum a impactului pericolelor externe extreme de origine naturală, precum şi a celor provocate neintenţionat de om;

b) prevenirea defectărilor şi a condiţiilor de operare anormală;

c) depistarea şi remedierea defectărilor şi controlul condiţiilor de operare anormală, în scopul prevenirii accidentelor;

d) controlul accidentelor bază de proiect astfel încât să se prevină depăşirea limitelor de securitate nucleară;

e) controlul condiţiilor severe, care ar putea fi cauzate de defectări multiple, cum ar fi pierderea completă a tuturor funcţiilor unui sistem de securitate sau de un eveniment extrem de improbabil, inclusiv prevenirea creşterii în amploare a accidentelor şi atenuarea consecinţelor accidentelor severe;

f) gestionarea pe amplasament a situaţiilor de urgenţă.

SECŢIUNEA a 4-a

Funcţiile generale de securitate nucleară

Art. 8.

Titularul, respectiv solicitantul de autorizaţie, trebuie să asigure toate măsurile necesare pentru menţinerea următoarelor funcţii generale de securitate nucleară pentru instalaţia nucleară, atât în condiţii normale de operare, cât şi în condiţii de operare anormală şi condiţii de accident, inclusiv pentru accidentele severe, în măsura în care este practic posibil:

a) controlul reactivităţii; pentru un reactor nuclear, această funcţie se referă atât la reducerea puterii, oprirea reactorului şi menţinerea acestuia într-o stare de oprire sigură pentru o perioadă de timp nedeterminată, cât şi la prevenirea criticităţii în instalaţiile de depozitare a combustibilului nuclear uzat;

b) răcirea combustibilului nuclear: pentru un reactor nuclear, această funcţie se referă atât la răcirea combustibilului din reactor, cât şi la răcirea combustibilului uzat din instalaţiile de depozitare aferente;

c) reţinerea materialelor radioactive, inclusiv menţinerea barierelor fizice în calea eliberării acestora în mediul înconjurător;

d) monitorizarea stării instalaţiei nucleare şi furnizarea serviciilor-suport necesare pentru menţinerea funcţiilor prevăzute la lit. a), b) şi c).

SECŢIUNEA a 5-a

Bazele de proiectare

Art. 9.

(1) Bazele de proiectare trebuie documentate şi menţinute pe toată durata de viaţă a instalaţiei nucleare, precum şi actualizate atunci când este necesar, pentru a reflecta modificările instalaţiei nucleare.

(2) Bazele de proiectare trebuie revizuite cu regularitate, precum şi ori de câte ori este necesar pentru a ţine cont de experienţa de exploatare, de informaţii noi semnificative pentru securitatea nucleară provenite din reevaluarea amplasamentului, din analizele de securitate nucleară şi din dezvoltarea standardelor şi practicilor de securitate nucleară.

(3) Pentru revizuirea bazelor de proiectare trebuie folosite analize şi evaluări deterministice şi probabilistice, precum şi judecata inginerească. În baza rezultatelor acestor activităţi de revizuire trebuie să se determine dacă bazele de proiectare continuă să fie adecvate, să se identifice necesităţile şi oportunităţile de îmbunătăţire şi să se implementeze măsurile necesare pentru asigurarea securităţii nucleare.

CAPITOLUL III

Analizele şi evaluările de securitate nucleară

SECŢIUNEA 1

Cerinţe generale privind analizele şi evaluările de securitate nucleară

Art. 10.

(1) Pentru orice fază de autorizare a unei instalaţii nucleare, solicitantul de autorizaţie trebuie să efectueze, să documenteze şi să transmită la CNCAN o evaluare a securităţii nucleare. Domeniul de aplicare şi nivelul de detaliere ale acestei evaluări trebuie să fie proporţionale cu amploarea potenţială şi cu natura riscului asociat instalaţiei nucleare şi amplasamentului acesteia.

(2) Analizele şi evaluările de securitate nucleară trebuie efectuate pentru:

a) a estima frecvenţa de apariţie şi consecinţele a evenimentelor care pot afecta funcţiile de securitate nucleară şi care pot duce la expunerea personalului care desfăşoară activităţi profesionale, a populaţiei şi mediului înconjurător peste limitele prevăzute de legislaţia în vigoare;

b) a identifica şi a stabili sistemele, structurile, componentele şi echipamentele unei instalaţii nucleare, inclusiv software-ul pentru sistemele de instrumentaţie şi control, care sunt importante pentru securitatea nucleară;

c) a demonstra implementarea corespunzătoare a conceptului de protecţie în adâncime;

d) a demonstra îndeplinirea obiectivului general de securitate nucleară;

e) a defini bazele de proiectare şi a stabili cerinţele de performanţă pentru sistemele de securitate nucleară;

f) a defini limitele şi condiţiile care trebuie respectate pentru exploatarea în siguranţă a instalaţiei nucleare;

g) a confirma că riscul datorat evenimentelor care depăşesc bazele de proiectare este neglijabil;

h) a determina fezabilitatea diferitelor acţiuni de răspuns la situaţii de accident şi măsurile de protecţie pentru personalul de operare şi personalul de intervenţie, luând în considerare pericolele radiologice şi de oricare altă natură, care pot apărea în astfel de situaţii;

i) a stabili bazele tehnice pentru procedurile de operare la urgenţă, ghidurile de management al accidentelor severe şi planurile de răspuns la urgenţă.

(3) Estimările prevăzute la alin. (2) lit. a) trebuie să cuantifice eliberările de materiale radioactive din instalaţia nucleară în mediul înconjurător în diverse scenarii de accident, respectiv termenii-sursă, momentele de producere a emisiilor şi durata acestora.

(4) Analizele şi evaluările de securitate nucleară trebuie revizuite pentru a reflecta orice modificări relevante ale instalaţiei nucleare sau ale factorilor legaţi de amplasamentul acesteia.

(5) Toate analizele şi evaluările de securitate nucleară trebuie documentate, actualizate după caz şi menţinute sub controlul titularului de autorizaţie pe toată durata de viaţă a instalaţiei nucleare.

SECŢIUNEA a 2-a

Capabilitatea pentru efectuarea şi revizuirea analizelor şi evaluărilor de securitate nucleară

Art. 11.

(1) Solicitantul, respectiv titularul de autorizaţie trebuie să stabilească, să documenteze şi să supună avizării CNCAN un program strategic de analize şi evaluări de securitate nucleară, cu următoarele obiective:

a) să asigure menţinerea conformităţii cu bazele de proiectare, ţinând cont de efectul cumulat al modificărilor şi al îmbătrânirii asupra sistemelor, structurilor, componentelor şi echipamentelor instalaţiei nucleare;

b) să asigure că orice cerinţe noi aplicabile, orice noi informaţii provenite din experienţa de exploatare, precum şi orice schimbări survenite în factorii legaţi de amplasamentul instalaţiei nucleare sunt evaluate şi luate în considerare la actualizarea, completarea şi extinderea, după caz, a analizelor şi evaluărilor de securitate nucleară;

c) să asigure suport pentru punerea în funcţiune şi exploatarea în condiţii de securitate nucleară a instalaţiei nucleare;

d) să asigure dezvoltarea analizelor şi evaluărilor de securitate nucleară în acord cu standardele şi bunele practici internaţionale curente;

e) să menţină capabilităţile proprii ale titularului de autorizaţie de a efectua analize şi evaluări de securitate nucleară şi de a verifica şi/sau revizui analizele şi evaluările de securitate nucleară elaborate în beneficiul său de organizaţii externe.

(2) Analizele şi evaluările de securitate nucleară efectuate de organizaţii externe în beneficiul solicitantului sau titularului de autorizaţie trebuie verificate independent de către acesta pentru a se asigura că respectă cerinţele şi recomandările aplicabile, conform normelor şi ghidurilor CNCAN în vigoare şi standardelor şi bunelor practici recunoscute la nivel internaţional.