În Monitorul Oficial nr. 249 din 11 aprilie a.c. a fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 19 din 20 martie 2017 prin care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Hunedoara – Secția I civilă în Dosarul nr. 8.094/278/2014 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv dacă textul de lege indicat vizează trei situații distincte de aplicabilitate a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, iar situația cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului și suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, este subsumată condiției generale de a formula o cerere în baza legilor de reparație.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

1. Tribunalul Hunedoara – Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din data de 17 august 2016, în Dosarul nr. 8.094/278/2014, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv dacă textul de lege indicat vizează trei situații distincte de aplicabilitate a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, iar situația cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului și suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, este subsumată condiției generale de a formula o cerere în baza legilor de reparație.

II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

2. Prin acțiunea înregistrată la data de 25 august 2014 pe rolul Judecătoriei Petroșani cu nr. 8.094/278/2014, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâta Comisia Locală de Fond Funciar a Municipiului Petroșani și a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.939,80 mp neafectat de clădiri și utilități și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 663,20 mp din terenul înscris în aceeași carte funciară, cu cheltuieli de judecată. La data de 5 mai 2015 reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a S.C. В – S.R.L., căreia Primăria Municipiului Petroșani i-а concesionat o parte din terenul în litigiu.

3. Prin Sentința civilă nr. 2.983 din 30 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Petroșani în Dosarul nr. 8.094/278/2014, s-a admis excepția nelegalității Hotărârii Guvernului nr. 1.352/2001 privind atestarea domeniului public al județului Hunedoara, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Hunedoara, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.352/2001) invocată de reclamant și, în consecință, s-a constatat nelegalitatea parțială a Hotărârii Guvernului nr. 1.352/2001 în ce privește includerea în anexa nr. 6, ce conține inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Petroșani, a terenului aferent clădirii Școlii Generale Surduc în suprafață totală de 663,20 mp, din care suprafață construită de 343,20 mp și suprafață reprezentând curte și zone verzi de 320 mp, aflat la nr. 515, codul de clasificare 1.6.2 din anexa nr. 6.

S-a admis în parte acțiunea civilă precizată, formulată de reclamantul A împotriva pârâtei Comisia Locală de Fond Funciar a Municipiului Petroșani și în contradictoriu cu pârâta S.C. В – S.R.L., și în consecință:

A fost obligată pârâta Comisia Locală de Fond Funciar a Municipiului Petroșani, județul Hunedoara, prin primar, să restituie reclamantului terenul în suprafață de 1.860 mp, din terenul în suprafață totală măsurată de 3.112 mp și s-au acordat reclamantului măsuri compensatorii sub formă de puncte care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7) din Legea nr. 165/2003 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 165/2003), pentru terenul în suprafață de 1.252 mp.

4. Pentru a se pronunța astfel, judecătoria a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 2 iulie 2014, reclamantul a solicitat pârâtei Comisia Locală de Fond Funciar a Municipiului Petroșani restituirea terenului în suprafață de 3.603 mp situat în municipiului Petroșani, județul Hunedoara, pe care este construită clădirea Școlii Generale Surduc.

5. Reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, arătând, în esență, că în anul 2003 și-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului, drept dobândit prin moștenire, iar cererea sa înregistrată cu nr. xxxxx/2008 este suspendată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în vederea aplicării Legii nr. 165/2013.

6. Reclamantul a solicitat pârâtei soluționarea cererii conform art. 11 alin. (1), art. 1 alin. (2) și art. 16 din Legea nr. 165/2013, ținând seama că pentru suprafața de 663,20 mp din terenul în litigiu pe care se află clădirea și anexele Școlii Generale Surduc nu s-au acordat despăgubiri, iar suprafața de 2.938,80 mp din aceIași teren nu este ocupată de clădiri sau de alte anexe.

7. Prin Adresa din 29 iulie 2014 pârâta a răspuns reclamantului că nu poate da curs cererii sale, motivând, în esență, că reclamantul nu beneficiază de prevederile Legii nr. 165/2013, întrucât nu a formulat în termen legal o notificare de restituire a terenului din litigiu în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 10/2001).

8. În aceeași adresă, pârâta a enumerat cererile care cad sub incidența art. 3 din Legea nr. 165/2013 și i-а reamintit reclamantului de Dosarul nr. 1.204/278/2007 al Judecătoriei Petroșani, care a avut ca obiect acțiunea formulată de reclamant pe calea dreptului comun pentru restituirea terenului din litigiu, acțiune respinsă prin Sentința civilă nr. 5.473 din 14 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Petroșani, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 505/R din 30 mai 2008 a Tribunalului Hunedoara.

9. Față de răspunsul comunicat prin adresa menționată, reclamantul a formulat acțiunea ce face obiectul cauzei de față.

10. Fiind nemulțumit de modul în care instanțele judecătorești din România i-au soluționat cererea, ulterior rămânerii irevocabile a sentinței sus-menționate, în anul 2008, reclamantul s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului.

11. Conform adresei emise la data de 3 decembrie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului confirmă reclamantului primirea scrisorilor expediate de acesta la datele de 1 și 8 noiembrie 2010, despre care îl înștiințează că au fost depuse la dosarul ce face obiectul cererii sale și, totodată, îl informează că, în data de 12 octombrie 2010, Secția a treia a Curții Europene a Drepturilor Omului a adoptat Hotărârea-pilot în cauzele Maria Atanasiu, Ileana Iuliana Poenaru și Ileana Florica Solon împotriva României (cererile nr. 30.767/05 și 33.800/06), care privește o chestiune similară cu cea din cererea reclamantului și că, drept urmare a acestei hotărâri, Curtea a decis să amâne examinarea tuturor cererilor similare contra României privitoare la aplicarea legilor de restituire, astfel că nu îi poate oferi informații despre data precisă la care Curtea va relua examinarea cererii sale.

12. Constatând că cererea reclamantului, înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anul 2008, a fost suspendată în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, și că această cerere se afla pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prima instanță învestită cu soluționarea prezentului litigiu a considerat că dispozițiile Legii nr. 165/2013 sunt aplicabile cererii formulate de reclamant la data de 2 iulie 2014 adresată pârâtei, cerere întemeiată, de altfel, pe dispozițiile art. 4 teza a treia din Legea nr. 165/2013.

13. A mai reținut prima instanță că, în cauză, este mai mult decât evident că terenul pe care se află edificată construcția Școlii Generale Surduc și anexele acesteia, situată în Petroșani, județul Hunedoara a fost ocupat în mod abuziv de statul român anterior anului 1960, fără niciun titlu și că pentru acest teren nici antecesorii reclamantului și nici reclamantul nu au fost despăgubiți până în prezent.

14. Includerea în domeniul public al municipiului Petroșani a terenului în suprafață de 663,20 mp, din care 342,20 mp reprezintă suprafața ocupată de clădirea școlii și 320 mp reprezintă suprafața curții și zone verzi, a fost apreciată de instanță ca nelegală.

15. Cum statul nu era proprietar al terenului, terenul în litigiu nu putea fi inclus legal în domeniul public, deoarece aceasta ar fi o acțiune similară unei exproprieri.

16. Instanța a mai reținut că, de vreme ce reclamantul figurează și în prezent ca unicul proprietar tabular al imobilului teren în suprafață tabulară de 3.603 mp și în suprafață reală de 3.112 mp, reclamantul deține un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția), dreptul său de proprietate asupra acestui imobil teren fiind apărat de acest articol.

17. Prin urmare, instanța a apreciat ca întemeiată în parte acțiunea civilă precizată și, pe cale de consecință, în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 a obligat pârâta Comisia Locală de Fond Funciar a Municipiului Petroșani să restituie reclamantului terenul în suprafață de 1.860 mp. Totodată, în temeiul art. 16 din Legea nr. 165/2013 a acordat reclamantului măsuri compensatorii sub formă de puncte care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7) din Legea nr. 165/2013 pentru terenul în suprafață de 1.252 mp.

18. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul și pârâta Comisia Locală de Fond Funciar a Municipiului Petroșani.

19. Reclamantul a declarat apel nemulțumit de faptul că prima instanță nu a dispus restituirea în natură a întregului teren în litigiu.

20. Apelanta-pârâtă a invocat hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul anterior, arătând că, deși cele două acțiuni sunt întemeiate pe acte normative distincte, scopul urmărit de reclamant este aceIași , respectiv obținerea imobilului teren pe care este situată Școala Generală Surduc, astfel că acțiunea reclamantului este inadmisibilă.

21. Cu privire la fondul cauzei s-a arătat prin motivele de apel că instanța a reținut greșit aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 165/2013. S-ar putea aprecia că Cererea reclamantului înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu nr. xxxxx/2008 poate fi privită ca o chestiune similară cu Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, în ceea ce privește obiectul cauzei, respectiv restituirea proprietăților.

22. Cu toate acestea, apelanta-pârâtă a subliniat că ceea ce face diferența este tocmai noțiunea de „cerere”, definită de art. 3 din Legea nr. 165/2013 și noțiunea de persoană îndreptățită, definită în aceIași articol.

23. Ca atare, s-a apreciat că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 165/2013, întrucât de aceste prevederi beneficiază persoanele care au formulat și depus cereri, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la intrarea în vigoare a legii, iar reclamantul nu a solicitat restituirea imobilului care face obiectul cauzei în conformitate cu legea specială.

24. Instanța de apel, Tribunalul Hunedoara – Secția I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.

III. Motivele reținute de titularul sesizării care susțin admisibilitatea procedurii

25. Prin Încheierea de sesizare din data de 17 august 2016, pronunțată în Dosarul nr. 8.094/278/2014, Tribunalul Hunedoara – Secția I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele aspecte:

26. De lămurirea modului de interpretare/aplicare a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv dacă textul de lege indicat vizează trei situații distincte de aplicabilitate a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, în sensul că situația prevăzută de teza a treia a art. 4 din lege, a cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului și suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, este subsumată sau nu condiției generale de a formula o cerere în baza legilor de reparație, depinde soluționarea litigiului dedus judecății.

27. Prin acțiunea ce face obiectul dosarului de față s-a solicitat să se dispună obligarea la restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.939,80 mp neafectat de clădiri și utilități și obligarea la plata de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 663,20 mp din terenul înscris în aceeași carte funciară.

28. Problema de drept enunțată este nouă, deoarece din consultarea jurisprudenței s-a constatat că asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

IV. Punctul de vedere al completului de judecată care a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

29. Completul de judecată al Tribunalului Hunedoara – Secția I civilă a apreciat că, pentru a se obține despăgubiri în temeiul Legii nr. 165/2013, este necesar ca petentul să fi formulat o cerere în acest sens, să fie persoană îndreptățită la restituire sau care se consideră îndreptățită, să se fi adresat unei entități învestite de lege cu soluționarea unei notificări etc., toate aceste noțiuni fiind definite în art. 3 din lege.

30. Prin urmare, art. 4 teza a treia din Legea nr. 163/2013 reprezintă o dispoziție care nu poate fi interpretată trunchiat și singular, ci prin coroborare cu celelalte dispoziții ale legii, respectiv legea în discuție se aplică tuturor cauzelor la care se referă art. 4 (imobilelor preluate abuziv de statul comunist care au făcut obiectul legilor speciale de reparație), însă caracterul fondat sau nefondat al acțiunii se determină în urma analizării îndeplinirii tuturor condițiilor stipulate în legile speciale, inclusiv sub aspectul formulării unei notificări prealabile.

V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

31. Potrivit punctului de vedere al apelantului-reclamant, conținutul art. 4 din Legea nr. 165/2013 este clar, în sensul că această lege se aplică cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în baza Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, iar în cauza de față a făcut dovada faptului că dosarul se află pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului și este suspendat. Aplicarea tezei a treia a art. 4 din Legea nr. 165/2013 nu este condiționată de formularea unei cereri în baza legilor de reparație.

32. Apelanta-pârâtă a apreciat, în cuprinsul motivelor de apel, că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 4 teza a treia din Legea nr. 165/2013, interpretarea corectă fiind aceea că de aceste prevederi beneficiază persoanele care au formulat și depus cereri, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la intrarea în vigoare a legii.

VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

33. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanțele naționale au transmis hotărâri judecătorești relevante și au comunicat punctele de vedere teoretice cu privire la chestiunea de drept în discuție, conturându-se următoarele orientări jurisprudențiale:

34. Într-o opinie, majoritară, s-a apreciat că, față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, situația cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului și suspendate este subsumată condiției generale de a formula o cerere în baza legilor de reparație.

35. Într-o altă opinie, minoritară, s-a apreciat că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 vizează trei situații distincte de aplicabilitate și că situația cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului și suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, nu este subsumată condiției generale de a formula o cerere în baza legilor de reparație.

36. Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția judiciară – Serviciul judiciar civil, prin Adresa nr. 2.306/C/4.415/III-5/2016 din 13 ianuarie 2017, a comunicat că nu s-a verificat și nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

VII. Jurisprudența Curții Constituționale

37. Curtea Constituțională s-a pronunțat prin numeroase decizii asupra constituționalității dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, dintre care trei decizii de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate, după cum urmează:

38. Prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

39. Prin Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 418 din 5 iunie 2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013, sunt neconstituționale.

40. Prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

41. Asupra constituționalității prevederilor art. 4 teza a treia din Legea nr. 165/2013 Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 18 martie 2015, prin care a reținut, la paragraful 18, „că prevederile art. 4 teza a treia din Legea nr. 165/2013 – criticate – reglementează aplicarea dispozițiilor acestei legi inclusiv cauzelor aliate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului și care, la data intrării sale în vigoare, erau suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 22 noiembrie 2010. Potrivit pct. 7 din dispozitivul hotărârii-pilot, Curtea a hotărât «să suspende pentru o perioadă de 18 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri analiza tuturor cererilor rezultate din aceeași problematică generală, fără a prejudicia posibilitatea Curții de a declara inadmisibilă oricare dintre cauzele de acest tip sau de a lua act de o soluționare amiabilă la care vor fi ajuns eventual părțile, în aplicarea art. 37 sau art. 39 din Convenție.» Hotărârea-pilot a rămas definitivă în condițiile art. 44 paragraful 2 din Convenție, respectiv la 3 luni de la data pronunțării sale, adică la 12 ianuarie 2011. Potrivit expunerii de motive la Legea nr. 165/2013, acest termen a fost în mod excepțional prelungit până la data de 12 mai 2013. Legea nr. 165/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, și a intrat în vigoare în condițiile art. 78 din Constituție, respectiv la 3 zile de la data publicării (la 20 mai 2013). În concluzie, ipoteza reglementată de art. 4 teza a treia din Legea nr. 165/2013 implică întrunirea cumulativă a trei condiții: cauza să se fi aflat pe rolul Curții Europene la momentul pronunțării hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, să vizeze aceeași problematică generală analizată în cadrul Hotărârii-pilot, respectiv procesul de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și în perioada dintre pronunțarea Hotărârii-pilot și intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 să nu fi fost declarată inadmisibilă sau să nu se fi luat act de o soluționare amiabilă între părți”.

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

42. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

43. Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că, în interpretarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, prin raportare la art. 1,art. 3 pct. 1-4, art. 11 alin. (1) și art. 33 alin. (1) din aceeași lege, prevederile Legii nr. 165/2013 sunt aplicabile imobilelor cu privire la care există cauze aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a acestei legi, dacă pentru imobilele respective s-au formulat cereri din categoria celor prevăzute la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013.

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

44. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, punctele de vedere ale părților, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

45. Prin dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ.

46. Aceste condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, iar Tribunalul Hunedoara, învestit cu soluționarea apelurilor, urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă este definitivă [acțiunea este întemeiată pe prevederile Legii nr. 165/2013, cererea fiind adresată de reclamant Comisiei Locale de Fond Funciar a Municipiului Petroșani, în temeiul art. 11 alin. (1) din această lege; potrivit prevederilor alin. (2) al aceluiași articol, plângerea este de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul, iar hotărârea judecătorească pronunțată de această instanță este supusă numai apelului].

47. Chestiunea de drept supusă dezbaterii este una veritabilă, existând o dificultate reală de interpretare, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 și art. 520 din Codul de procedură civilă, iar de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată.

48. Problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă, asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

49. Verificarea jurisprudențială la nivel național a evidențiat faptul că, până la acest moment, majoritatea instanțelor nu s-au confruntat cu problema de drept a cărei lămurire se solicită, însă punctele de vedere exprimate oferă indicii referitoare la posibilitatea apariției unei practici neunitare, situație în care se justifică interesul pronunțării unei hotărâri prealabile.

50. Cât privește chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări, se constată că prin art. 4 din Legea nr. 165/2013 s-a stabilit sfera de aplicare a acestei legi, iar cea de-a treia teză a textului legal prevede că dispozițiile legii se aplică „și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

51. Problema de drept care a generat necesitatea pronunțării unei hotărâri prealabile vizează condițiile de aplicare a legii speciale în materia cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, respectiv, dacă, în aceste cazuri, este necesar ca reclamantul să fi formulat cerere de restituire sau de acordare de măsuri reparatorii în condițiile actelor normative speciale de reparație.

52. Pentru lămurirea acestei probleme de drept trebuie avut în vedere contextul istorico-juridic în care s-a elaborat și adoptat actul normativ în discuție.

53. Astfel cum rezultă din expunerea de motive care a însoțit proiectul de lege cu privire la care Guvernul României și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului României, noul act normativ s-a dorit a fi un cadru unitar pentru urgentarea și finalizarea procesului de restituire, în natură sau în echivalent, a bunurilor imobile preluate abuziv în perioada regimului comunist în România.

54. Adoptarea sa a fost justificată de faptul că sistemul de restituire a proprietăților, astfel cum era deja configurat de un cadru normativ complex, incoerent și lipsit de eficiență, generase numeroase hotărâri de condamnare a statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pe rolul Curții existând aproximativ 3.000 de cauze, îndreptate împotriva țării noastre, având ca obiect încălcarea dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

55. În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât să inițieze față de România procedura-pilot în cauzele repetitive de acest gen, aflate pe rolul său, fiind astfel selectate cauzele Atanasiu și Poenaru împotriva României și Solon împotriva României.

56. Prin Hotărârea-pilot pronunțată la data de 12 octombrie 2010 în aceste două cauze, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acordat statului român o perioadă de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, respectiv de la data de 12 ianuarie 2011, în care acesta să remedieze problema restituirilor cu respectarea prevederilor Convenției. Acest termen a fost prelungit în mod excepțional până la data de 12 mai 2013.

57. Atât din expunerea de motive, cât și din conținutul legii rezultă că intenția legiuitorului, prin adoptarea noului act normativ, a fost aceea de a eficientiza și de a finaliza procesul de restituire demarat sub imperiul cadrului legislativ anterior, prin includerea în sfera de aplicare a noii legi a tuturor situațiilor privind cererile de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, nesoluționate până la acel moment, nicidecum de a deschide calea pentru formularea unor noi cereri pentru imobile care nu au fost solicitate în condițiile legilor reparatorii anterioare sau de a repune persoanele interesate în termenele de formulare a cererilor de restituire.

58. În acest sens sunt relevante prevederile art. 3 pct. 1-3 din Legea nr. 165/2013, care stabilesc semnificația, în contextul acestei legi, a noțiunii de cerere și a expresiilor persoana care se consideră îndreptățită și persoana îndreptățită.

59. Prin termenul cereri se înțelege notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cererile formulate în temeiul prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, cererile formulate potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, republicată, aflate în curs de soluționare la entitățile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

60. Persoana care se consideră îndreptățită este persoana care a formulat și a depus, în termen legal, la entitățile învestite de lege cereri din categoria celor prevăzute la pct. 1, care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a noii legi.

61. Persoana îndreptățită este persoana căreia i-а fost recunoscut dreptul la restituire în natură sau, după caz, la măsuri reparatorii, ceea ce presupune că s-a formulat o cerere în procedura uneia dintre legile speciale de reparație.

62. Ca atare, o persoană care nu a formulat notificare sau cerere de restituire în temeiul vreunuia dintre actele normative reparatorii enumerate la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013 nu poate pretinde beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de această lege.

63. Măsurile reparatorii reglementate de art. 1 din Legea nr. 165/2013 sunt restituire în natură sau, în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent. Acestea din urmă pot fi compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în capitolul III.

64. Stabilirea și acordarea măsurilor reparatorii se fac de către structurile specializate, cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, enumerate la art. 3 pct. 4 lit. a)-g) din lege. Aceste „entități învestite de lege” nu pot dispune măsuri decât în situația în care au fost sesizate legal cu cereri formulate în temeiul actelor normative reparatorii anterioare Legii nr. 165/2013.

65. Sub aspect procedural, prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, pe care reclamantul din prezenta cauză și-a întemeiat cererea adresată Comisiei de Fond Funciar a Municipiului Petroșani, stabilesc în sarcina comisiilor locale și județene de fond funciar sau, după caz, a Comisiei de Fond Funciar a Municipiului București obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2018, în caz contrar persoana care se consideră îndreptățită putând formula plângere la judecătorie. În mod evident, textul se referă la cererile de restituire formulate în condițiile și în termenele prevăzute de legislația anterioară în materia fondului funciar, neputând fi vorba despre cereri de restituire formulate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, câtă vreme noua lege nu cuprinde dispoziții privind posibilitatea formulării unor cereri noi sau repunerea în termenul de formulare a cererilor de restituire în temeiul legilor speciale de reparație.

66. În mod similar, art. 33 alin. (1) din aceeași lege prevede că entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, fiind stabilite termene speciale de soluționare, în funcție de numărul de cereri pe care le au de soluționat. Și în acest caz sunt avute în vedere cererile înregistrate până la data intrării în vigoare a legii noi.

67. Interpretând sistematic art. 4 din Legea nr. 165/2013, potrivit căruia „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii- pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”, prin raportare la prevederile anterior menționate rezultă că dispozițiile Legii nr. 165/2013 se aplică cererilor de restituire din categoria celor la care se referă art. 3 pct. 1, formulate și depuse în termenul legal la entitățile învestite de lege cu soluționarea acestora, indiferent dacă cererile respective se află într-o etapă administrativă la nivelul uneia dintre entitățile prevăzute de art. 3 pct. 4, în procedura judiciară pe rolul instanțelor judecătorești sau, fiind soluționate definitiv în procedura internă, au generat plângeri înregistrate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului și sunt suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României.

68. În lipsa unei cereri de restituire formulate în temeiul legilor anterioare de reparație, Legea nr. 165/2013 nu este aplicabilă, deoarece aceasta nu prevede posibilitatea formulării unei cereri de restituire pentru prima oară, direct în temeiul ei.

69. Această cerință de aplicabilitate a Legii nr. 165/2013 se impune a fi îndeplinită nu numai în cazul cererilor aflate în curs de soluționare la entitățile învestite de lege, menționate la teza întâi a art. 4, ci și în ipotezele prevăzute în celelalte două teze, respectiv, și în situația cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor judecătorești interne, precum și a cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi. „Cauzele” la care se referă cele două teze ale textului legal analizat nu pot avea ca obiect alte cereri în afara celor enumerate la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013, diferența dintre cele trei teze ale art. 4 constând în etapele diferite în care aceste cereri se găsesc la momentul intrării în vigoare a acestei legi.

70. În concluzie, se constată că dispozițiile Legii nr. 165/2013 sunt aplicabile în situația imobilelor cu privire la care există cauze aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a acestei legi, numai dacă pentru imobilele respective s-au formulat cereri din categoria celor prevăzute la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Hunedoara – Secția I civilă în Dosarul nr. 8.094/278/2014 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la art. 1,art. 3 pct. 1-4, art. 11 alin. (1) și art. 33 alin. (1) din aceeași lege, prevederile Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, sunt incidente cu privire la imobilele în legătură cu care există cauze aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a acestei legi, numai dacă pentru imobilele respective s-au formulat cereri din categoria celor prevăzute la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2017.

PREȘEDINTELE DELEGAT AL SECȚIEI I CIVILE

LAVINIA CURELEA

Magistrat-asistent,

Mihaela Lorena Mitroi