În Monitorul Oficial nr. 228 din 3 aprilie a.c. a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2017 pentru adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare.

Având în vedere faptul că mai multe proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile, implementate de către autoritățile administrației publice locale, înregistrează întârzieri sau chiar se află în blocaj, ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale, pentru a asigura cota de 2% cofinanțare proprie sau pentru a asigura cheltuielile neeligibile,

având în vedere faptul că nefinalizarea proiectelor poate conduce la restituirea către Comisia Europeană a sumelor deja decontate în cadrul proiectelor în perioada de eligibilitate a programului,

în același timp, efectuarea acestor plăți în acest moment nu poate fi realizată fără modificarea bazei legale pentru care este necesară crearea unui mecanism de împrumut din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, pentru asigurarea prefinanțării și/sau cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile din perioada de programare 2014-2020, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor.

Luând în considerare că, în ședința Guvernului din data de 27 februarie 2017, a fost aprobat Memorandumul cu tema: Aprobarea listelor proiectelor nefuncționale conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 678/2015 privind închiderea programelor operaționale finanțate în perioada 2007-2013 prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune și Fondul European pentru Pescuit. Astfel, sunt 49 de proiecte nefuncționale care continuă derularea până la 31 decembrie 2018, iar în cazul în care proiectele declarate nefuncționale nu sunt finalizate, întreaga sumă se restituie.

În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

având în vedere faptul că neadoptarea măsurilor propuse poate conduce la blocarea implementării proiectelor cu efecte asupra gradului de absorbție a fondurilor alocate României și, mai ales, asupra creșterii riscului de dezangajare automată a acestor fonduri, putând conduce la blocarea proiectelor, la rezilierea contractelor de finanțare și, implicit, la dezangajarea sumelor alocate de către Comisia Europeană, la grevarea bugetului de stat cu sumele necesare finalizării proiectelor contractate, precum și cu sumele suplimentare, reprezentând prejudiciu și cheltuieli de judecată stabilite de către instanțele de judecată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Art. 1.

(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) și art. 63 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot solicita, inclusiv pentru asociațiile de dezvoltare intercomunitară, de la Ministerul Finanțelor Publice, în cursul anului 2017, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 500.000 mii lei, pentru asigurarea prefinanțării și/sau cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile din perioada 2014-2020, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor, în următoarele condiții:

a) dobândă: ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Națională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, plus o marjă de 3,50 puncte procentuale și care rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului;

b) perioadă de rambursare: până la 20 de ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parțial sau integral;

c) termenul-limită de depunere la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice a documentelor prevăzute la alin. (10) pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale: 31 octombrie 2017;

d) limita de îndatorare: exceptat.

(2) Sumele acordate cu titlu de împrumut din veniturile din privatizare, contractate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, pot fi utilizate cu respectarea destinațiilor prevăzute la alin. (1) pentru cheltuielile aflate în sarcina:

a) unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, fie semnatare ale contractelor de finanțare nerambursabile, fie obligate la cofinanțarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile în baza prevederilor contractelor de finanțare sau a acordurilor de parteneriat și a instituțiilor publice finanțate integral din bugetul local;

b) instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții din bugetul local;

c) spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale;

d) asociațiilor de dezvoltare intercomunitară.

(3) Sumele din împrumuturile contractate pentru instituțiile publice prevăzute la alin. (2) lit. b)-d) se transferă de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale din bugetul împrumuturilor interne în bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice respective sau în conturile distincte deschise la Trezoreria Statului pe seama asociațiilor de dezvoltare intracomunitară, nepurtătoare de dobândă, care efectuează plăți pe destinațiile pentru care a fost contractat împrumutul.

(4) Rambursarea împrumuturilor prevăzute la alin. (1) se efectuează în tranșe trimestriale egale, începând cu trimestrul următor acordării acestora. Dobânda aferentă reprezintă un venit al bugetului Trezoreriei Statului, care se calculează lunar prin aplicarea ratei dobânzii la soldul împrumutului, începând cu luna acordării împrumutului, și se plătește trimestrial, în suma cumulată până la zi.

(5) Drepturile și obligațiile părților, termenii și condițiile de derulare a împrumuturilor contractate conform prevederilor alin. (1) se stabilesc prin convenție de împrumut.

(6) Pentru neplata la termen a ratelor scadente și a dobânzilor de plătit la împrumutul acordat se calculează o dobândă, pentru fiecare zi de întârziere, la nivelul dobânzii prevăzute la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, până la data stingerii obligației. Dobânda reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului.

(7) Unitatea/Subdiviziunea administrativ-teritorială restituie împrumutul și dobânzile aferente în conturi distincte deschise la Trezoreria Operativă Centrală, codificate cu codul de identificare fiscală al acesteia, nepurtătoare de dobândă. Obligațiile de plată se sting în următoarea ordine: dobânzi calculate pentru fiecare zi de întârziere, dobânzile și ratele de capital. Eventualele sume virate în plus de unitățile/subunitățile administrativ-teritoriale față de suma scadentă se păstrează în conturi până la scadența următoare. Pentru împrumuturile rambursate integral, sumele rămase în conturi se restituie de Ministerul Finanțelor Publice în conturile indicate de titulari.

(8) În cazul nerespectării prevederilor alin. (4), directorii direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/șefii administrațiilor județene ale finanțelor publice sistează alimentarea, atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, cu excepția plăților pentru achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii.

(9) Unitățile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale pot contracta împrumuturile prevăzute la alin. (1) numai cu avizul Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, prevăzută la art. 61 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, și numai dacă la data depunerii documentației nu prezintă restanțe la împrumuturile contractate anterior din venituri din privatizare.

(10) Documentele în baza cărora se acordă împrumutul, precum și cele care stau la baza obținerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale vor fi stabilite prin ordinul comun al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, și al ministrului finanțelor publice prevăzut la alin. (14).

(11) Responsabilitatea cu privire la documentele prevăzute la alin. (10), precum și încadrarea în scopul pentru care se contractează împrumutul revin în totalitate autorităților administrației publice locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale și ordonatorilor de credite ai instituțiilor prevăzute la alin. (2) lit. b) și c).

(12) Documentele prevăzute la alin. (10) se depun, până cel târziu la termenele prevăzute la alin. (1), la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice.

(13) Ordonatorii principali de credite și autoritățile deliberative au obligația ca la elaborarea și aprobarea bugetelor locale să prevadă plata serviciului datoriei publice locale aferent împrumuturilor acordate de Ministerul Finanțelor Publice.

(14) Mecanismul de acordare și derulare a împrumuturilor acordate unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale conform prevederilor prezentului articol, precum și modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituțiilor publice prevăzute la alin. (2) se aprobă prin ordin comun al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, și al ministrului finanțelor publice.

Art. 2.

Sumele rămase în conturile de disponibil deschise la Trezoreria Operativă Centrală codificate cu codul de identificare fiscală al unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, după stingerea obligațiilor de plată aferente împrumuturilor contractate din venituri din privatizare, în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2010 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum și alte măsuri financiare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 37/2011, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2013 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, alte măsuri financiare, precum și modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 140/2013, cu modificările ulterioare, în baza prevederilor art. XII din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și alte măsuri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 171/2015, cu modificările și completările ulterioare, ale art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2015 pentru stabilirea unor măsuri financiare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 40/2016, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2016 privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor finanțate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007-2013, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată cu completări prin Legea nr. 124/2016, se restituie de Ministerul Finanțelor Publice în conturile indicate de titulari.

Art. 3.

Eventualele sume virate în plus de unitățile/ subdiviziunile administrativ-teritoriale în contul „Decontări în contul Trezoreriei Centrale – operațiuni proprii” deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice la Trezoreria Operativă Centrală, codificat cu codul de identificare fiscală al unității administrativ-teritoriale sau cu codul de identificare fiscală al Trezoreriei Statului, față de valoarea împrumuturilor rămasă de rambursat, se restituie unităților subdiviziunilor administrativ-teritoriale în conturile indicate de titulari.