În Monitorul Oficial nr. 725 din 20 septembrie a.c. a fost publicat Ordinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 183/2016 privind informarea consumatorilor de către operatorii economici care desfășoară activități de comercializare pe teritoriul României a produselor obținute din produse alimentare congelate.
Acces non-stop la legislație actualizată
În Legalis ai acces la toată legislația consolidată a României și legislația UE. Click pentru detalii
În extras
Art. 1.
Prezentul ordin stabilește condițiile de informare a consumatorilor pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici care comercializează pe teritoriul României pâine, produse de panificație și produse de patiserie obținute din produse congelate, precum și unitățile de restaurație colective care utilizează la prepararea meniurilor produse alimentare congelate.
În sensul prezentului ordin, termenul produs alimentar congelat este produsul: pâine și produse de panificație, produse de patiserie, carne/produse de origine animală, legume, fructe.
Operatorii economici care comercializează către populație pâine, produse de panificație și produse de patiserie obținute din produse congelate, precum și unitățile de restaurație colective care utilizează la prepararea meniurilor produse alimentare congelate au obligația de a informa consumatorii prin afișare la loc vizibil, lizibil, ușor de înțeles, într-o formă care să nu permită ștergerea, după caz, pe un afiș, pe etichetă, ambalaj de vânzare, în meniul oferit, ori altele asemenea, ce însoțesc produsul, cu mențiunea „produs/din produs decongelat”.
În cazul constatării nerespectării condițiilor igienico-sanitare la transport, manipulare, depozitare, comercializare, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor informează instituțiile responsabile cu atribuții în domeniu.