În Monitorul Oficial nr. 702 din 9 septembrie a.c. a fost publicată Decizia Curții Constituționale a României nr. 538 din 12 iulie 2016 prin care se respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 188/1999 privind unele măsuri în vederea transmiterii imobilului situat în București, Bd. Unirii nr. 37 – Magazinul Junior – din patrimoniul Societății Comerciale „București” – S.A. în domeniul privat al statului, excepție ridicată de Fundația Caritatea, cu sediul în București, în Dosarul nr. 34.328/3/2009** al Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă. Judecătorul conf. univ. dr. Simona-Maya Teodoroiu a formulat opinie separată în sensul admiterii excepției.

Acces non-stop la legislație actualizată

În Legalis ai acces la toată legislația consolidată a României și legislația UE. Click pentru detalii

În extras

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 188/1999 privind unele măsuri în vederea transmiterii imobilului situat în București, Bd. Unirii nr. 37 – Magazinul Junior – din patrimoniul Societății Comerciale „București” – S.A. în domeniul privat al statului, excepție ridicată de Fundația Caritatea, cu sediul în București, în Dosarul nr. 34.328/3/2009** al Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.036D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 28 iunie 2016, în prezența reprezentantului autoarei excepției, avocat Bogdan Toma, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, și a reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunțarea pentru data de 7 iulie 2016. La data de 7 iulie 2016, Curtea, constatând, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 și al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru 12 iulie 2016, dată la care a fost pronunțată prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3. Prin Încheierea din 4 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 34.328/3/2009**, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 188/1999 privind unele măsuri în vederea transmiterii imobilului situat în București, Bd. Unirii nr. 37 – Magazinul Junior – din patrimoniul Societății Comerciale „București” – S.A. în domeniul privat al statului. Excepția a fost ridicată de reclamanta Fundația Caritatea, cu sediul în București, în calea de atac a apelului, formulat într-o cauză având ca obiect revendicare imobiliară.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 188/1999, s-a dispus cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului a cărui revendicare se cere, imobil care nu s-a aflat niciun moment în proprietatea statului și nici în proprietatea Societății „București” – S.A., societate înființată în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, cu modificările ulterioare.

5. De asemenea, autoarea excepției susține că terenul revendicat a fost proprietatea Comunității Izraelite de Rit Spaniol din București, aspect ce reiese neechivoc din actul de proprietate autentificat de Tribunalul Ilfov cu nr. 613/16.02.1871 și transcris cu nr. 120/1871, precum și din Procesul-verbal al Comisiei pentru înființarea Cărților Funciare București nr. 28.439/1940. Ulterior, terenul a fost preluat, în mod abuziv, de către statul român, în baza Decretului nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea Statului a Bunurilor bisericilor congregațiilor, comunităților sau particularilor, ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional. Ca atare, autoarea susține că preluarea realizată în temeiul acestui Decret nu poate fi apreciată ca fiind făcută cu titlu valabil, în condițiile în care acest act normativ încălca prevederile constituționale de la vremea emiterii, prevederi care ocroteau în mod expres dreptul de proprietate privată. Pe cale de consecință, față de inexistența unui titlu valabil, rezultă că terenul în discuție nu a intrat în niciun moment în proprietatea statului român, care, în realitate, a avut doar calitatea de detentor precar. Totodată, autoarea excepției apreciază că împrejurarea că terenul revendicat nu a intrat niciodată, în mod valabil, în proprietatea statului rezultă, de altfel, și din dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005.

6. Cât privește dobândirea terenului de către Societatea „București” – S.A., autoarea arată că, potrivit susținerilor statului român, aceasta s-a realizat în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990. Or, terenul în suprafață de 844 mp, preluat abuziv, nu s-a aflat niciodată în patrimoniul statului, neregăsindu-se nici în patrimoniul Societății „București” – S.A., la momentul constituirii sale în temeiul Legii nr. 15/1990. Prin urmare, de vreme ce terenul în discuție nu a intrat niciodată în proprietatea Societății „București” – S.A., rezultă că acesta nu putea fi transferat în domeniul privat al statului, orice act normativ care să statueze în sensul transferului dreptului de proprietate încălcând flagrant prevederile constituționale exprese care ocrotesc acest drept.

7. Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă apreciază că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 188/1999 sunt în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1)-(4) din Constituție. Astfel, arată că argumentele invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate reprezintă, în realitate, critici cu privire la valabilitatea titlului de proprietate al statului român, critici care sunt relevante pe fondul acțiunii în revendicare, cu soluționarea căreia este învestită instanța de judecată. Ca atare, aceste critici reprezintă o problemă de interpretare și aplicare a legii în cazul acțiunii în revendicare, nefiind supuse cenzurii Curții Constituționale. În acest sens invocă Decizia Curții Constituționale nr. 123 din 10 martie 2015.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul apreciază, în esență, că excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/992, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 188/1999 nefiind actul de care depinde soluționarea cauzei, iar, pe de altă parte, ceea ce se supune atenției Curții Constituționale este o problemă de interpretare și aplicare a legii, în situația unei acțiuni în revendicare, în cadrul căreia se analizează și compară titlurile de proprietate ale părților.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autoarei excepției și notele de ședință depuse, concluziile procurorului, înscrisurile comunicate de instanța de judecată, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 188/1999 privind unele măsuri în vederea transmiterii imobilului situat în București, Bd. Unirii nr. 37 – Magazinul Junior – din patrimoniul Societății Comerciale „București” – S.A. în domeniul privat al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 26 noiembrie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 183/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 30 octombrie 2000, având următorul conținut:

„Art. 1. – Se mandatează Fondul Proprietății de Stat ca, în calitatea sa de acționar majoritar la Societatea Comercială «București» – S.A., să convoace adunarea generală extraordinară a acționarilor acestei societăți comerciale, având pe ordinea de zi diminuarea capitalului social al Societății Comerciale «București» – S.A. cu valoarea imobilului situat în București, Bd. Unirii nr. 37 – Magazinul Junior.

Art. 2. – Fondul Proprietății de Stat va da mandat reprezentanților săi în Adunarea generală a acționarilor Societății Comerciale «București» – S.A. să aprobe, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, diminuarea capitalului social al acestei societăți comerciale cu valoarea imobilului prevăzut la art. 1, imobil care va trece astfel din patrimoniul Societății Comerciale «București» – S.A. în domeniul privat al statului.

Art. 3. – Transmiterea imobilului se va face printr-un protocol de predare-preluare, care va fi încheiat între Societatea Comercială «București» – S.A. și Ministerul Justiției, în calitate de reprezentant al statului.

Art. 4. – Se mandatează, de asemenea, Fondul Proprietății de Stat să îi compenseze la valoarea nominală pe ceilalți acționari ai Societății Comerciale «București» – S.A. cu acțiuni gestionate de acesta la alte societăți comerciale rentabile.”

13. Autoarea excepției apreciază că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (1)-(4) privind dreptul de proprietate privată.

14. Din analiza înscrisurilor aflate la dosar, Curtea observă că litigiul în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate are ca obiect o acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 din Codul civil din 1864, art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu modificările și completările ulterioare, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție. Prin acțiunea formulată, autoarea excepției a chemat în judecată statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren în suprafață de aproximativ 500 mp, situat în București, Bd. Unirii nr. 39A.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea excepției motivează pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 188/1999, din perspectiva unor împrejurări concrete, individualizate la speța aflată pe rolul Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă.

16. Sub acest aspect, în jurisprudența sa, prin Decizia nr. 123 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 8 mai 2015, Curtea a statuat că nu are competența de a examina situația de fapt, întrucât instanțelor judecătorești le revine rolul de a clarifica împrejurările de fapt, instanța de contencios constituțional fiind învestită prin Legea fundamentală cu competența de a aprecia asupra concordanței dintre prevederile legilor și ordonanțelor și dispozițiile ori principiile constituționale. Verificarea constituționalității textelor de lege supuse controlului de constituționalitate se realizează prin raportare la Legea fundamentală, aceasta constituind reperul față de care, în virtutea rolului său constituțional, Curtea poate examina constituționalitatea textelor de lege ce formează obiect al excepției. Dacă ar exercita controlul de constituționalitate prin prisma situațiilor de fapt particulare, specifice fiecărui litigiu aflat pe rolul instanțelor judecătorești în cursul soluționării cărora se ridică excepții de neconstituționalitate, Curtea Constituțională s-ar substitui instanței de judecată, riscând să realizeze, astfel, o intruziune în atributele autorității judecătorești. Cele reținute de instanța de contencios constituțional, prin decizia menționată, se aplică mutatis mutandis și în prezenta cauză, criticile de neconstituționalitate formulate de autoarea excepției vizând aspecte de interpretare și aplicare a legii în cadrul unei acțiuni în revendicare.

17. Prin urmare, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 188/1999, astfel cum este motivată, este inadmisibilă.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 188/1999 privind unele măsuri în vederea transmiterii imobilului situat în București, Bd. Unirii nr. 37 – Magazinul Junior – din patrimoniul Societății Comerciale „București” – S.A. în domeniul privat al statului, excepție ridicată de Fundația Caritatea, cu sediul în București, în Dosarul nr. 34.328/3/2009** al Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 iulie 2016.

PREȘEDINTELE INTERIMAR AL CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

OPINIE SEPARATĂ

1. În dezacord cu soluția adoptată cu majoritate de voturi, în Decizia nr. 538 din 12 iulie 2016, consider că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 188/19991 privind unele măsuri în vederea transmiterii imobilului situat în București, Bd. Unirii nr. 37 – Magazinul Junior – din patrimoniul Societății Comerciale „București” – S.A. în domeniul privat al statului sunt neconstituționale, fiind contrare art. 44 alin. (1)-(4) și art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

2. Motivul de inadmisibilitate reținut în decizia pronunțată nu subzistă, întrucât în cauză nu sunt în discuție doar interpretarea și aplicarea dispozițiilor criticate, ci însuși conținutul normativ al acestora, raportat la normele constituționale invocate. Așa cum s-a arătat și în motivarea excepției, prevederile criticate statuează în privința dreptului de proprietate al părții adverse asupra terenului în litigiu. Nu trebuie confundate, însă, analiza și compararea acestora din perspectiva titlurilor de proprietate ale părților – care intră în competența instanței de judecată -, cu examinarea constituționalității lor, care constituie obiectul unei analize distincte în raport cu interpretarea și aplicarea legii, iar această analiză nu poate fi realizată decât de Curtea Constituțională, în virtutea rolului său de garant al supremației Constituției.

3. Astfel, dincolo de aspectele ce privesc contestarea dreptului sau titlului de proprietate al părții adverse, invocată și de instanța de judecată, însuși modul de reglementare, prin actul normativ ce face obiectul excepției, a situației juridice a imobilului în litigiu, relevă încălcarea dreptului de proprietate.

4. În formularea acestor concluzii trebuie să avem în vedere succesiunea actelor normative care privesc imobilul situat în București, Bd. Unirii nr. 37 – Magazinul Junior, imobil care formează obiectul de reglementare al ordonanței criticate.

Inițial, în luna iunie 1999, a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România2, care prevedea, la art. 1, că imobilele, compuse din construcții împreună cu terenul aferent, respectiv terenurile intravilane libere, cuprinse în anexa care face parte integrantă din ordonanța de urgență, care au aparținut comunităților (organizații, culte religioase) cetățenilor aparținând minorităților naționale din România și au fost trecute după anul 1940 în proprietatea statului român prin măsuri de constrângere, confiscare, naționalizare sau manevre dolosive, se restituie titularilor sau succesorilor acestora.

Ulterior, în luna octombrie 1999, prin Hotărârea Guvernului nr. 814/19993, lucrarea de interes național „Imobil situat în București, Bd Unirii nr. 37, sectorul 3” – magazinul Junior a fost declarată de utilitate publică.

În luna noiembrie 1999, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 188/19994, imobilul situat în București, Bd. Unirii nr. 37 – Magazinul Junior – a fost transmis „din patrimoniul Societății Comerciale «București» – S.A. în domeniul privat al statului”.

Apoi, prin Hotărârea Guvernului nr. 545 din 29 iunie 20005 a fost aprobată trecerea imobilului situat în București, Bd Unirii nr. 37 – Magazinul Junior „din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Justiției, în vederea amenajării sale ca sediu pentru instanțele judecătorești”.

5. obiectul de reglementare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 188/1999 a fost preluat în mod abuziv de către statul român, în baza Decretului nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea Statului a Bunurilor bisericilor congregațiilor, comunităților sau particularilor, ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional.

6. Autoarea excepției de neconstituționalitate a demarat procedura administrativă, în baza dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999, arătând că, prin actul de proprietate autentificat de Tribunalul Ilfov cu nr. 613/16.02.1871 și transcris cu nr. 120/1871 și Procesul-verbal al Comisiei pentru înființarea cărților funciare din București nr. 28.439/1940, Comunitatea Izraelită de Rit Spaniol din București a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului din Calea Dudești nr. 125, iar, în baza Decretului nr. 176/1948, imobilul respectiv a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului. Astfel, Comisia specială de restituire, constituită conform art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999, a emis Nota de constatare din 22 iulie 1999 – act doveditor pentru soluționarea fazei administrative a retrocedării.

7. Succesiunea actelor normative mai sus menționate evidențiază faptul că statul român cunoștea situația juridică a imobilului în discuție și, totuși, cu nesocotirea prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (1)-(4), a dispus cu privire la imobilul a cărui revendicare se cere în dosarul în care s-a ridicat prezenta excepție de neconstituționalitate. Potrivit Notei de fundamentare, la emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 188 din 26 noiembrie 1999, Guvernul a avut în vedere lipsa acută de spații pentru desfășurarea în bune condiții a activității instanțelor judecătorești din București. Prin urmare, emiterea actului normativ criticat a avut în vedere doar oportunitatea reglementării.

8. În concluzie, fără a clarifica situația juridică al imobilului menționat, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 188/1999 a fost reglementată trecerea sa în domeniul privat al statului. Or, câtă vreme acest imobil avea la data emiterii actului normativ menționat o situație juridică incertă și, mai mult, fusese demarată o procedură legală și se întocmiseră acte necesare fazei administrative a retrocedării sale (precum nota de constatare mai-sus amintită), a dispune cu privire la acesta, printr-un act normativ, reprezintă o încălcare vădită a dreptului de proprietate, inclusiv prin raportare la principiul stabilității/securității raporturilor juridice care constituie, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, o dimensiune fundamentală a statului de drept. Or, existența unor soluții legislative contradictorii încalcă acest principiu (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Decizia nr. 570 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 18 iunie 2012, și Decizia nr. 615 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 6 iulie 2012). Mai mult, vădita încălcare a principiului stabilității/securității raporturilor juridice este relevată și de abrogarea, câțiva ani mai târziu, în anul 20056, a art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999, anterior menționat.

9. Referitor la dreptul de proprietate, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a avut prilejul să reafirme principiul constituțional prevăzut de art. 44 alin. (3) al Legii fundamentale, potrivit căruia „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”. Prin urmare, având în vedere ansamblul prevederilor constituționale în materie, trebuie reținut că, în speță, după anul 1940, bunul imobil respectiv a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului, întrucât aparținea unui cult religios – Comunitatea Izraelită de Rit Spaniol din București, iar perpetuarea acestei situații, prin acte normative cu putere de lege, contravine prevederilor constituționale mai sus amintite.

10. De aici se desprinde concluzia în sensul căreia legea nu poate modifica, adăuga sau contraveni dispozițiilor clare constituționale. În acest sens, Curtea Constituțională a României a dezvoltat o jurisprudență constantă, începând cu Decizia nr. 4 din 3 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 30 iulie 1992.

11. Totodată, trebuie avut în vedere și principiul securității raporturilor juridice, anterior menționat, care, deși nu este în mod expres consacrat de Constituția României, se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3) și (5) – potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social, iar respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie în România -, cât și din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa.

12. Astfel, trebuie menționate statuările Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că, odată ce statul adoptă o soluție, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabile, pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluții (a se vedea, în acest sens, Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României, paragraful 92, și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 decembrie 2007, pronunțată în Cauza Beian împotriva României, paragraful 33). Or, în cauză, actul normativ criticat, privit din perspectiva reglementărilor care l-au precedat, relevă și această lipsă de claritate și coerență, cu efecte directe în planul garantării dreptului de proprietate privată – aspect ce se răsfrânge și asupra constituționalității actului normativ respectiv.

13. Aceste vicii de neconstituționalitate trebuiau sancționate în consecință de către Curtea Constituțională – garantul supremației Constituției.

14. Față de cele expuse mai sus consider că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 188/1999 sunt neconstituționale, iar excepția de neconstituționalitate era admisibilă.

Judecător,

conf. univ. dr. Simona-Maya Teodoroiu