În Monitorul Oficial nr. 389 din 23 mai a.c. a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Având în vedere faptul că, de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, denumit în continuare CPP, și până în prezent a fost adoptat un număr semnificativ de decizii ale Curții Constituționale, care au produs un impact semnificativ asupra codului și care necesită intervenție legislativă asupra unor instituții importante precum:
a) participarea procurorului sau a unor părți în procesul penal la unele etape procedurale: Decizia Curții Constituționale nr. 76/2015 prin care s-a constatat că soluția legislativă de excludere a procurorului de la dezbaterea contradictorie a probelor cuprinsă în art. 374 alin. (7) teza a doua din CPP este neconstituțională, Decizia Curții Constituționale nr. 166/2015 prin care s-au declarat neconstituționale prevederile art. 5491 potrivit cărora judecătorul de cameră preliminară se pronunță „în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2)”, respectiv instanța ierarhic superioară ori completul competent se pronunță „fără participarea procurorului și a persoanelor prevăzute la alin. (2)”, Decizia Curții Constituționale nr. 423/2015 prin care s-a constatat, cu privire la art. 4884 alin. (5) din CPP, că soluția legislativă potrivit căreia contestația privind durata procesului penal se soluționează „fără participarea părților și a procurorului” este neconstituțională, Decizia Curții Constituționale nr. 542/2015 cu privire la art. 431 alin. (1) din CPP prin care s-a constatat că admisibilitatea în principiu a contestației în anulare se examinează de către instanță „fără citarea părților” este neconstituțională, Decizia Curții Constituționale nr. 496/2015 prin care, cu referire la art. 335 alin. (4), s-a constatat că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară hotărăște „fără participarea procurorului și a suspectului sau, după caz, a inculpatului” este neconstituțională;
b) procedura soluționării plângerii împotriva soluțiilor procurorului: Decizia Curții Constituționale nr. 599/2014 prin care s-a constatat că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii „fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților” este neconstituțională, Decizia Curții Constituționale nr. 663/2014 prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din CPP potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță „fără participarea procurorului și a inculpatului” este neconstituțională, Decizia Curții Constituționale nr. 733/2015 prin care s-a constatat că dispozițiile art. 341 alin. (6) lit. c) și, prin extindere, ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din CPP sunt neconstituționale prin împiedicarea accesului la justiție în cazul soluțiilor de renunțare la urmărirea penală;
c) procedura acordului de recunoaștere a vinovăției: Decizia Curții Constituționale nr. 235/2015 prin care s-a constatat că dispozițiile art. 488 din CPP, precum și soluția legislativă cuprinsă în art. 484 alin. (2) din CPP, care exclude persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente de la audierea în fața instanței de fond, sunt neconstituționale;
d) necesitatea reglementării unor căi de atac: Decizia Curții Constituționale nr. 24/2016 prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din CPP care nu permite și contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată este neconstituțională;
e) necesitatea redactării unor texte clare și previzibile – Decizia Curții Constituționale nr. 126/2016 prin care s-a constatat, că soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională;
f) clarificarea unor competențe: Decizia Curții Constituționale nr. 552/2015 prin care s-a constatat că judecătorul de cameră preliminară care verifică legalitatea soluției de netrimitere în judecată nu poate exercita funcția de judecată, astfel încât judecătorul care dispune începerea judecății, în baza art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, este incompatibil să exercite și funcția de judecată;
g) renunțarea la urmărirea penală: Decizia Curții Constituționale nr. 23/2016 prin care s-a constatat că renunțarea la urmărirea penală de către procuror, fără ca aceasta să fie supusă controlului și încuviințării instanței de judecată, echivalează cu exercitarea de către procuror a unor atribuții ce aparțin sferei competențelor instanțelor judecătorești, reglementată la art. 126 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, motiv pentru care s-a constatat că întreaga instituție a renunțării de către procuror la urmărirea penală, astfel cum era aceasta reglementată la art. 318 alin. (1) din CPP, contravine Legii fundamentale.
Având în vedere, totodată, necesitatea transpunerii unor acte comunitare cu impact atât asupra dreptului substanțial penal, cât și asupra dreptului procesual penal – prin sporirea garanțiilor oferite în cadrul procedurilor judiciare, față de unele directive existând, de altfel, proceduri de infringement aflate în fază avansată, după cum urmează:
a) Directiva 2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile și de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului, față de care procedura de infringement a fost declanșată în cursul anului 2014 (Cauza 2014/0192);
b) Directiva 2008/99/CE privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal și Directiva 2009/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 octombrie 2009 de modificare a Directivei 2005/35/CE privind poluarea cauzată de nave și introducerea unor sancțiuni în caz de încălcare;
c) Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale;
d) Directiva 2012/29/UE de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului, față de care a fost declanșată procedura de infringement în luna ianuarie 2016;
e) Directiva 2014/62/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind protecția prin măsuri de drept penal a monedei euro și a altor monede împotriva falsificării și de înlocuire a Deciziei-cadru 2000/383/JAI a Consiliului.
Observând numărul relativ mare de texte declarate neconstituționale și care nu au fost puse în acord cu Legea fundamentală, deși termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție a expirat, ceea ce poate determina interpretări diferite în jurisprudență cu privire la normele procesual penale aplicabile, de natură a afecta drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor, făcând referire specială la iminenta împlinire a termenului de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016 a Deciziei Curții Constituționale nr. 23/2016 privind art. 318 din CPP, ceea ce va declanșa, în absența unei intervenții legislative, o lipsire de efecte a textelor declarate neconstituționale, determinând imposibilitatea pentru procuror de a mai renunța la urmărirea penală, ceea ce va determina o aglomerare a instanțelor de judecată cu acele cauze penale care ar fi putut fi soluționate fără a se începe urmărirea penală și fără ca acțiunea penală să fie exercitată,
constatând, totodată, existența mai multor proceduri de infringement, unele dintre ele aflate în stadii avansate, ceea ce ar putea duce la condamnarea României de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu consecința aplicării unor sancțiuni pecuniare al căror cuantum ar putea fi unul semnificativ, de natură a afecta bugetul de stat și îndeplinirea obiectivelor asumate de Guvern,
apreciem că toate acestea constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată. Din cauza amplorii fenomenului și a consecințelor negative anterior prezentate asupra interesului public general, considerăm că o eventuală legiferare pe altă cale decât delegarea legislativă, chiar în procedură de urgență, nu ar fi de natură să înlăture de îndată aceste consecințe negative care continuă să se producă asupra interesului public general care vizează încrederea societății în justiție.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.