În Monitorul Oficial nr. 358 din 10 mai a.c. a fost publicată Hotărârea Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări nr. 52/2016 pentru aprobarea Normei „Plafon de garantare IMM în numele și în contul statului” (NI-GAR-12-II/0).
În extras
Prezenta normă a fost elaborată în conformitate cu Legea nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK – S.A., republicată, și cu Hotărârea Guvernului nr. 534/2007 privind înființarea, atribuțiile, competențele și modul de funcționare ale Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări și reglementarea operațiunilor de finanțare, garantare și asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK – S.A. în numele și în contul statului, cu modificările și completările ulterioare.
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Art. 1.
Prezenta normă instituie o schemă de garantare destinată să asigure susținerea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.
Art. 2.
În baza prezentei scheme de garantare, Banca de Export-Import a României EXIMBANK – S.A. pune la dispoziția băncilor finanțatoare facilități de tip plafon de garantare, în cadrul cărora garantează, în numele și în contul statului, creditele ce urmează a fi acordate IMM-urilor pentru realizarea investițiilor sau pentru susținerea activității curente.
Art. 3.
(1) Sursa de realizare a acestor operațiuni este, potrivit art. 10 lit. a) din Legea nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK – S.A., republicată, „Fondul pentru garanții de export, pentru garantarea creditelor pentru bunuri și servicii destinate exportului, a creditelor cumpărător și a investițiilor românești în străinătate, precum și a activităților de dezvoltare a infrastructurii, a utilităților de interes public, dezvoltare regională, susținere a activității de cercetare-dezvoltare, protecția mediului înconjurător, ocupare și formare a personalului, susținere și dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii și a tranzacțiilor internaționale”, denumit în continuare Fondul.
(2) Valoarea fondului alocat produsului „Plafon de garantare IMM” se stabilește anual, prin hotărâre a Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări (denumit în continuare C.I.F.G.A.).
Art. 4.
Prezenta schemă de garantare este elaborată cu respectarea prevederilor Comunicării Comisiei Europene cu privire la aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanții, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C, nr. 155 din 20 iunie 2008, și respectă condițiile care exclud existența ajutorului de stat, respectiv:
a) IMM-ul nu se află în dificultate în conformitate cu prevederile Comunicării Comisiei – Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate1;
b) gradul de acoperire oferit de garanție poate fi determinat în mod corespunzător în momentul acordării acesteia, respectiv garanția se referă la operațiuni de finanțare/garantare specifice, are o valoare maximă determinată și o durată limitată;
c) garanția nu acoperă mai mult de 80% din valoarea creditului;
d) valoarea garanției se reduce pro-rata pe măsura îndeplinirii obligațiilor de plată ale IMM față de bancă;
e) condițiile de acordare a garanțiilor în cadrul schemei se bazează pe evaluarea riscurilor generate de operațiune, astfel încât comisioanele plătite de IMM asigură autofinanțarea schemei. Din acest punct de vedere, schema de garantare va fi analizată cel puțin o dată pe an;
f) comisioanele plătite de IMM acoperă atât riscurile normale ce rezultă din acordarea garanțiilor, costurile administrative ale schemei, cât și finanțarea anuală a capitalului;
g) în cadrul schemei sunt stabiliți termenii și condițiile de acordare a garanțiilor.
CAPITOLUL II
Definiții
Art. 5.
În sensul prezentei norme următorii termeni se definesc după cum urmează:
a) Plafon de garantare IMM (plafon) – suma maximă pusă la dispoziția unei bănci, în cadrul căreia EximBank garantează, în numele și în contul statului, creditele acordate de aceasta IMM-urilor, prin includerea de garanții individuale în plafon, cu respectarea termenilor și condițiilor Acordului de plafon de garantare IMM;
b) Acord de plafon de garantare IMM (Acord) – contractul încheiat între EximBank și bancă, în cadrul căruia se stabilesc termenii și condițiile de acordare și derulare a Plafonului de garantare IMM, precum și ale garanțiilor individuale incluse în plafon;
c) ordonator – persoană juridică de drept privat, înființată în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care beneficiază de un credit acordat de către beneficiar și pentru care se solicită includerea garanției individuale în Plafonul de garantare IMM;
d) beneficiar – instituție de credit (denumită în continuare bancă sau beneficiar) care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
(i) își desfășoară activitatea pe teritoriul României și efectuează operațiuni de creditare în conformitate cu legislația aplicabilă;
(ii) acordă credite IMM-urilor cu respectarea prevederilor reglementărilor sale interne aplicabile și a celor privind cunoașterea clientelei;
(iii) încheie cu EximBank Acordul de plafon de garantare IMM;
e) garant – Banca de Export-Import a României EximBank – S.A., în calitate de garant în numele și în contul statului;
f) credit – facilitate cash (finanțare) sau non-cash (scrisoare de garanție bancară), în lei acordată de bancă; în noțiunea de credit nu se includ plafoanele de facilități (plafon de scrisori de garanție bancară, plafon multiprodus, alte tipuri de plafoane);
g) garanție individuală – angajamentul irevocabil și necondiționat, materializat într-o Scrisoare de garanție, prin care garantul se obligă să plătească beneficiarului valoarea de executare a garanției;
h) procent garantat – partea din credit (principal) care este acoperită de o garanție individuală, exprimată în valoare procentuală; procentul garantat este de maximum 80% (în cazul creditelor de investiții) sau de maximum 70% (în cazul creditelor pentru susținerea activității curente, inclusiv pentru scrisori de garanție bancară);
i) valoarea garanției individuale – valoarea menționată în Scrisoarea de garanție, al cărei nivel este determinat prin aplicarea procentului garantat la valoarea creditului;
Dobânzile curente, restante sau capitalizate, comisioanele și spezele bancare aferente contractului de credit, precum și costurile aferente garanției individuale nu sunt incluse în valoarea garanției;
j) risc de credit – riscul de pierdere datorat neîndeplinirii de către ordonator a obligațiilor contractuale față de bancă și este reprezentat de trecerea integrală a creditului la restanță;
k) prima de garantare – costul garanției individuale, suportat de către ordonator, care include comisionul de garantare și comisionul de administrare;
l) valoarea de executare a garanției individuale – suma ce urmează a fi plătită de către EximBank beneficiarului în cazul producerii riscului de credit determinată prin aplicarea procentului garantat la soldul creditului (principalului) restant;
m) valoarea netă a sumelor recuperate – sume recuperate fie de beneficiar, fie de EximBank, prin executarea silită a garanțiilor creditului, din care se deduc cheltuielile ocazionate de recuperarea creanței.
CAPITOLUL III
Plafonul de garantare IMM
III.1.
Caracteristici ale Plafonului de garantare IMM
Art. 6.
La solicitarea băncilor, EximBank poate acorda plafoane de garantare IMM, în cadrul cărora garantează, în numele și în contul statului, creditele acordate de acestea IMM-urilor, prin includerea de garanții individuale în plafon.
Art. 7.
(1) Valoarea plafonului acordat unei bănci nu va depăși 20% din valoarea fondului stabilită conform art. 3 alin. (2) din prezenta normă.
(2) Banca poate solicita EximBank diminuarea valorii plafonului acordat sau majorarea acestuia, cu încadrare în valoarea menționată la alin. (1).
(3) Plafonul se acordă în lei.
Art. 8.
Plafonul funcționează revolving, astfel că valoarea disponibilului din plafon:
a) se diminuează cu valoarea garanțiilor individuale incluse în plafon;
b) se reîntregește:
– cu valoarea garanțiilor individuale pentru care, la expirarea perioadei de garantare, EximBank nu a primit notificarea privind producerea riscului de credit;
– pe măsura diminuării pro-rata a valorii garanțiilor individuale incluse în plafon, ca urmare a rambursării ratelor de credit;
– cu valoarea garanțiilor individuale rămase fără obiect, ca urmare a notificării primite de la beneficiar în acest sens, însoțită de originalul Scrisorii de garanție;
c) nu se reîntregește cu valoarea garanțiilor individuale:
– pentru care EximBank a primit cereri de executare, indiferent dacă au fost îndeplinite sau nu condițiile de plată;
– excluse din plafon ca urmare a neplății primei de garantare sau ca urmare a cesionării de către beneficiar a garanției individuale fără acordul expres al EximBank.
III.2.
Acordarea Plafonului de garantare IMM
Art. 9.
(1) Băncile pot solicita EximBank acordarea de plafoane de garantare, prin completarea și transmiterea Aplicației de plafon de garantare IMM.
(2) EximBank analizează solicitarea conform reglementărilor proprii, având dreptul să solicite băncii informații sau documente suplimentare în situația în care informațiile disponibile nu sunt suficiente pentru evaluarea riscurilor sau pentru stabilirea condițiilor de acordare a plafonului.
Art. 10.
În cazul unui istoric al relației EximBank cu banca, în ceea ce privește acordarea de garanții în numele și în contul statului, în cadrul analizei se va lua în considerare și comportamentul acesteia în relația cu EximBank (garanții executate, modul de îndeplinire a obligațiilor prevăzute în convenții, aplicarea de sancțiuni pecuniare etc.).
Art. 11.
(1) În funcție de rezultatele analizei, EximBank poate propune spre aprobare C.I.F.G.A. acordarea plafonului și încheierea cu banca a Acordului de plafon de garantare IMM.
(2) Plafonul alocat unei bănci se revizuiește anual, dacă prin Acord nu se stabilește altă frecvență de revizuire.
Art. 12.
(1) Acordul se încheie pe perioadă nedeterminată și poate înceta prin denunțare unilaterală, în orice moment, cu un preaviz de 30 de zile calendaristice, sau prin reziliere în cazul încălcării culpabile de către părți a obligațiilor asumate.
(2) Indiferent de motivul încetării, părțile rămân răspunzătoare pentru obligațiile asumate aferente garanțiilor individuale incluse în plafon și aflate în derulare în cadrul Acordului.
CAPITOLUL IV
Utilizarea Plafonului de garantare IMM. Garanțiile individuale
IV.1.
Caracteristici ale garanțiilor individuale
Art. 13.
Utilizarea plafonului se face de către bancă, prin notificarea EximBank privind includerea în plafon a fiecărei garanții individuale, în conformitate cu termenii și condițiile Acordului încheiat cu EximBank.
Art. 14.
Garanția individuală acoperă parțial riscul de credit aferent creditelor în lei acordate IMM-urilor pentru realizarea investițiilor sau pentru susținerea activității curente.
Art. 15.
(1) Pot fi incluse în plafon garanții individuale numai în completarea garanțiilor colaterale constituite de IMM la creditul acordat de bancă.
(2) Creditul acordat de bancă trebuie să fie acoperit cu garanții, conform normelor sale de creditare, dar nu mai puțin de 100%, reprezentate de:
– garanții constituite de IMM de minimum 20% în cazul creditelor de investiții sau de minimum 30% în cazul creditelor pentru activitate curentă (inclusiv în cazul scrisorilor de garanție bancară);
– garanția individuală EximBank de maximum 80% în cazul creditelor de investiții, respectiv maximum 70%, în cazul creditelor pentru activitate curentă (inclusiv în cazul scrisorilor de garanție bancară).
Art. 16.
(1) Garanția individuală este irevocabilă, necondiționată, directă și expresă.
(2) Garanția individuală se acordă în lei.
Art. 17.
(1) Valoarea unei garanții individuale acordate unui IMM în cadrul plafonului aprobat unei bănci este de maximum 1,5 milioane lei.
(2) Expunerea pe un singur IMM, reprezentată de garanții individuale în cadrul unui plafon acordat de EximBank unei bănci, nu va depăși 1,5 milioane lei.
(3) Un IMM poate beneficia de garanții individuale în cadrul unui plafon, pentru creditele contractate doar cu o singură bancă.
Art. 18.
Valoarea garanției individuale se reduce pro-rata pe măsura rambursării creditului garantat.
Art. 19.
(1) În cazul garanțiilor individuale incluse în plafon pentru finanțări, perioada de garantare nu poate depăși durata creditului.
(2) În cazul garanțiilor individuale incluse în plafon pentru scrisori de garanție bancară, perioada de garantare nu poate depăși perioada de valabilitate a scrisorii de garanție bancară, la care se adaugă durata creditului rezultat din executarea scrisorii, care poate fi de maximum 30 de zile calendaristice.
Art. 20.
Garanția individuală intră în vigoare la data emiterii și expiră automat și în totalitate, fiind exclusă din plafon:
a) în cazul neplății de către beneficiar a primei de garantare, la termenele și în condițiile prevăzute în Scrisoarea de garanție;
b) în cazul în care beneficiarul nu a transmis notificarea privind producerea riscului de credit, la termenele și în condițiile prevăzute în Scrisoarea de garanție;
c) la data plății valorii de executare a garanției individuale de către EximBank;
d) la data primirii originalului Scrisorii de garanție, însoțită de notificarea din partea beneficiarului referitoare la renunțarea la garanția individuală;
e) la data luării la cunoștință de către EximBank a cesionării de către beneficiar a garanției individuale fără acordul expres al EximBank, conform prevederilor din Acord.