În Monitorul Oficial nr. 243 din 1 aprilie a.c. a fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3 din 26 februarie 2016 prin care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2.434/118/2012*, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Dispoziţiile art. 24 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, introduse prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, se aplică și în ipoteza executării obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătorești rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 138/2014?”

BECK HANDBOOK – Călăuza juristului. Cereri și acțiuni în justiție. Ediție online martie 2016. DOAR ÎN LEGALIS! Cere accesul la noua ediție!

În extras

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 15 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.434/118/2012*, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept sus-menţionată.

2. Instanţa de sesizare se pronunţă în ultimă instanţă asupra recursului formulat împotriva Încheierii nr. 740 din 29 aprilie 2015 a Tribunalului Constanţa, într-o cerere având ca obiect stabilirea cuantumului amenzii definitive, pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești, în temeiul art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

II. Temeiul juridic al sesizării

3. Articolul 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie și Justiţie nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

III. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

4. Prin Sentinţa civilă nr. 4.555 din 29 noiembrie 2012 a Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ și fiscal a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamantul Turbatu Marian, în contradictoriu cu pârâtul Președintele Consiliului Judeţean Constanţa, și a fost obligat pârâtul la comunicarea către reclamant a informaţiilor publice solicitate prin cererea înregistrată sub nr. 2.689 din 14 februarie 2012 la Consiliul Judeţean Constanţa, în termen de 5 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei menţionate. În conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (denumită, în continuare, Legea nr. 554/2004), s-a stabilit o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie în sarcina pârâtului, în cazul nerespectării termenului de executare stabilit prin sentinţă.

5. Prin sesizarea formulată la data de 27 februarie 2015 de către Biroul de executări civile din cadrul instanţei de fond s-a solicitat stabilirea amenzii definitive conform prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, pentru neexecutarea Sentinţei civile nr. 4.555 din 29 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ și fiscal.

6. Potrivit referatului atașat, Sentinţa civilă nr. 4.555 din 29 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ și fiscal a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 502 din 25 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, obligaţia stabilită în sarcina pârâtului fiind îndeplinită la data de 28 octombrie 2014.

7. Prin Încheierea nr. 740 din 29 aprilie 2015, Tribunalul Constanţa a respins sesizarea formulată de Biroul executări civile având ca obiect stabilirea cuantumului amenzii definitive, ca nefondată, reţinând că prevederile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, intrate în vigoare la data de 19 octombrie 2014, nu sunt incidente în privinţa executării Sentinţei civile nr. 4.555 din 29 noiembrie 2012, hotărârea fiind supusă cadrului legal de executare în vigoare la data pronunţării acesteia.

8. Împotriva Încheierii nr. 740 din 29 aprilie 2015 a Tribunalului Constanţa a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, în raport cu reţinerea, greșită în opinia recurentului, a inaplicabilităţii în cauză a dispoziţiilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, introduse prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe (denumită, în continuare, Legea nr. 138/2014).

9. În motivarea recursului se arată, în esenţă, că dispoziţiile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 sunt de imediată aplicare, fiind o normă de procedură cuprinsă într-o dispoziţie specială, iar sesizarea compartimentului de executări civile al instanţei de executare cu stabilirea amenzii civile datorate în temeiul sentinţei pronunţate în cauză s-a formulat după data intrării în vigoare a normei de modificare.

10. Aceeași afirmaţie este susţinută și prin referire la prevederile art. 6 alin. (5) din Codul civil,art. 11 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare (denumită, în continuare, Legea nr. 76/2012), art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și prin raportare la principiul nediscriminării, dreptul la un proces echitabil, principiul efectivităţii și principiul echivalenţei.

IV. Normele de drept relevante

11. Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 138/2014:

„Art. 24. – Obligaţia executării

(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate, instanţa de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din Codul de procedură civilă.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităţilor debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.

(5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu și, în cazul în care obligaţia nu a fost integral executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor.”

„Art. 28 – Completarea cu dreptul comun

(1) Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului civil și cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

[…]”

12. Constituţia României, republicată:

„Art. 15 – Universalitatea

[…] (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.”

13. Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare:

„Art. 24 – Legea aplicabilă proceselor noi

Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Art. 25 – Legea aplicabilă proceselor în curs

(1) Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. […]”

V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

14. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reţinând următoarele:

15. De lămurirea modului de aplicare a dispoziţiilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât obiectul cererii constă în sesizarea din oficiu a Biroului executări civile din cadrul Tribunalului Constanţa – Secţia contencios administrativ și fiscal, pentru stabilirea de către instanţa de executare a sumei definitive datorată statului pentru neexecutarea obligaţiei cuprinse în Sentinţa civilă nr. 4.555 din 29 noiembrie 2012 a aceleiași instanţe.

16. Dispoziţiile legale în discuţie au fost introduse în Legea nr. 554/2004 prin Legea nr. 138/2014, care a intrat în vigoare la data de 19 octombrie 2014.

17. Hotărârea judecătorească a cărei executare s-a solicitat în cauză, în procedura specială de executare silită reglementată de Legea nr. 554/2004, a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 502 din 25 martie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, așadar înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 138/2014.

18. Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie și Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre.

19. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii, în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, consultate la data de 15 octombrie 2015.

20. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, instanţa de fond reţine următoarele:

21. Legea nr. 138/2014 nu cuprinde dispoziţii tranzitorii, în referire la aplicabilitatea acesteia, situaţie în care, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, potrivit cărora „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”, rezultă că dispoziţiile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 138/2014, se aplică doar în ipoteza executării silite a hotărârilor judecătorești pronunţate ulterior intrării în vigoare a acestui din urmă act normativ.

22. Aplicarea legii în timp este guvernată de principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, respectiv de principiul imediatei aplicări a legii civile noi.

23. Neretroactivitatea legii civile noi se rezumă, în principiu, la adagiul „trecutul scapă aplicării legii civile noi”, constituind o garanţie a previzibilităţii și stabilităţii circuitului civil, și constă în regula potrivit căreia legea nouă nu se aplică situaţiilor anterioare intrării ei în vigoare, așadar situaţiilor trecute.

24. Aplicarea imediată a legii civile noi semnifică aplicarea de îndată a legii noi situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, cu excepţia ultraactivităţii legii civile vechi, consacrată expres în lege.

25. De asemenea, dispoziţiile art. 24 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, cu marginalul „Legea aplicabilă proceselor noi”, se referă la dispoziţiile noii legi de procedură, neputând fi extinse, ca regulă, și la aplicarea în timp a dispoziţiilor de procedură cuprinse în legi speciale.

26. Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 554/2004, dispoziţiile acestei legi se completează atât cu prevederile Codului civil, cât și cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura compatibilităţii cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice și persoanele vătămate.

27. Art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prevede că procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, iar conform art. 24 alin. (1) dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai (…) executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

28. Rezultă, așadar, că – deși judecata și executarea sunt faze ale procesului civil – opţiunea legiuitorului român în materia aplicării normelor procesuale civile în timp a fost de scindare a celor două faze, prin statuarea aplicabilităţii legii procesuale civile tuturor executărilor silite începute după intrarea sa în vigoare.

29. În același sens sunt și dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, cu marginalul „Legea aplicabilă hotărârilor”, care se referă exclusiv la căi de atac, motive și termene, statuând că acestea rămân cele prevăzute de legea în vigoare la momentul începerii procesului.

30. Regimul de executare silită al hotărârilor judecătorești se determină însă, în acord cu dispoziţiile art. 24 și 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la legea în vigoare la momentul declanșării acestei faze a procesului civil.

31. Prin urmare, în determinarea legii procesuale aplicabile executării silite prezintă importanţă momentul începerii executării silite, în speţă dacă acesta se situează înainte sau după intrarea în vigoare a noii legi de procedură civilă. Rezultă, astfel, că dacă executarea silită a unei hotărâri judecătorești pronunţate sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865 nu a început până la intrarea în vigoare a dispoziţiilor noului Cod de procedură civilă, ci după acest moment, acesteia i se vor aplica dispoziţiile noii legi de procedură civilă.

32. În cauza de faţă, hotărârea judecătorească nu a fost supusă procedurii de executare reglementată de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, în forma existentă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014.

33. Prezintă relevanţă în cauză și dispoziţiile art. 6 alin. (6) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit cărora dispoziţiile legii noi sunt, de asemenea, aplicabile și efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din (…) raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.

34. Cum dispoziţiile Legii nr. 554/2004 se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura compatibilităţii, iar dispoziţiile art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004 reglementează procedura de executare silită specială în materia contenciosului administrativ, respectiv în lipsa unor dispoziţii tranzitorii în Legea nr. 138/2014, instanţa de trimitere apreciază că este necesară dezlegarea de către Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a chestiunii aplicabilităţii dispoziţiilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, introduse prin Legea nr. 138/2014, și în ipoteza executării obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătorești rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 138/2014.

VI. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

35. La data de 17 septembrie 2015, recurentul-reclamant a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept menţionate.

36. Se susţine admisibilitatea sesizării, în raport cu noutatea chestiunii de drept în discuţie, de numărul important de dosare având acest obiect, aflate pe rolul Tribunalului Constanţa și de soluţiile diferite pronunţate, precum și de importanţa executării hotărârilor judecătorești, ca parte a procesului civil.

37. Se arată că intenţia legiuitorului a fost aceea de a emite o normă pentru a garanta un proces echitabil, având în vedere că anumite hotărâri judecătorești nu erau puse în executare din cauza nerespectării acestora de către unele subiecte de drept public, în sarcina cărora erau impuse obligaţii prin respectivele hotărâri judecătorești.

38. Intimatul-pârât susţine că sesizarea este inadmisibilă, prin prisma caracterului evident al rezolvării problemei de drept apreciate de recurent ca fiind controversată, apreciind că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 134/2010, ci dispoziţiile Codului de procedură civilă din 1865, în vigoare la momentul pronunţării hotărârii a cărei executare silită se discută.

VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale și opiniile exprimate de acestea

39. În jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie nu au fost identificate decizii relevante cu privire la problema de drept supusă dezlegării.

40. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, curţile de apel au comunicat că nu au identificat jurisprudenţă referitoare la problema de drept în discuţie și nici cauze aflate pe rol în care să se pună această problemă de drept, singura confruntată cu chestiunea de drept respectivă fiind Curtea de Apel Constanţa, autoarea sesizării.

41. În aceste condiţii, instanţele de judecată au transmis punctele de vedere ale judecătorilor, din examinarea cărora se desprind următoarele opinii:

A. Într-o primă opinie1 s-a apreciat că în ipoteza executării obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătorești rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 138/2014 nu se aplică dispoziţiile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, introduse prin Legea nr. 138/2014.

42. Se arată, în acest sens, că dispoziţiile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 sunt un efect al neîndeplinirii procedurii stabilite de alin. (4) al aceluiași articol, care a fost introdus tot prin Legea nr. 138/2014, astfel încât se aplică numai în cazul situaţiilor nou-create, ca urmare a neexecutării obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. Dacă legiuitorul ar fi înţeles ca dispoziţiile nou-introduse să se aplice și hotărârilor judecătorești rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 138/2014, ar fi menţionat aceasta în mod expres.

43. Or, Legea nr. 138/2014 nu cuprinde dispoziţii tranzitorii, cu referire la aplicabilitatea acesteia, situaţie în care, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, rezultă că dispoziţiile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 se aplică doar în ipoteza executării silite a hotărârilor judecătorești pronunţate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014, prin care au fost introduse. Aceasta întrucât aplicarea legii în timp este guvernată de principiile constituţionale ale neretroactivităţii legii civile și imediatei aplicări a legii civile noi.

B. Într-o altă opinie2 s-a apreciat că dispoziţiile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, introduse prin Legea nr. 138/2014, se aplică și în ipoteza executării obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătorești rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 138/2014, în raport cu data începerii executării silite.

44. Se susţine că dispoziţiile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă de procedură în materia executării silite și că sunt incidente prevederile art. 25 din Codul de procedură civilă, esenţial în rezolvarea chestiunii de drept în dezbatere fiind momentul începerii executării, criteriu care determină legea aplicabilă procedurii de executare.

45. S-a invocat, în susţinerea acestei opinii, statuarea Curţii Constituţionale potrivit căreia, în domeniul dreptului public, este de principiu că aplicarea imediată a normei noi este de strictă necesitate; normele de drept public se aplică imediat, înlăturând normele vechi.

VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

46. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu au fost identificate decizii cu relevanţă directă în privinţa chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. Pot prezenta însă interes, prin argumentele și principiile invocate în considerentele acestora, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, și Decizia nr. 409 din 28 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 din Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015.

47. Curtea Constituţională a statuat, prin deciziile sus-menţionate, că „În sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, spre deosebire de principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, care are o valoare absolută, în sensul că legiuitorul nu poate institui nicio derogare, principiul aplicării imediate a normei procesuale, și, pentru identitate de raţiune, și principiul supravieţuirii legii vechi, sunt de sorginte legală, iar nu constituţională, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la acestea, în anumite situaţii particulare” și că „prin dispoziţia legală criticată legiuitorul a optat ca legea de procedură nouă să se aplice numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, spre deosebire de vechea reglementare procesual civilă (art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865), potrivit căreia legea nouă se aplică, de la data intrării ei în vigoare, și proceselor, și executărilor silite începute sub legea veche. (…) Dispoziţiile legale criticate au un caracter tranzitoriu și reprezintă voinţa legiuitorului, care, prin noul Cod de procedură civilă, a ales să se raporteze, în privinţa executării silite, la momentul declanșării acestei proceduri”.

IX. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului și Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

48. În jurisprudenţa instanţelor europene nu au fost identificate decizii relevante în privinţa chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.

X. Răspunsul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie

49. Prin Adresa nr. 3.054/C/5337/III-5/2015, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei Judiciare – Serviciul Judiciar Civil nu s-a verificat și nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii, cu referire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

XI. Raportul asupra chestiunii de drept

50. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat, referitor la admisibilitatea sesizării, în raport cu dispoziţiile art. 519 din același cod, că sunt îndeplinite condiţiile pentru declanșarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

51. Pe fondul sesizării, soluţia propusă este aceea că dispoziţiile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, introduse prin Legea nr. 138/2014, se aplică și în ipoteza executării obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătorești rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a acestei din urmă legi.

XII. Înalta Curte de Casaţie și Justiţie

52. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

53. Chestiunea preliminară a admisibilităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie este apreciată în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, din care rezultă următoarele condiţii de admisibilitate:

– existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului;

– soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

– chestiunea de drept să fie nouă;

– asupra chestiunii de drept să nu fi statuat Înalta Curte de Casaţie și Justiţie și să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

54. În cazul de faţă toate condiţiile legale sunt îndeplinite, după cum se va arăta în continuare:

55. Chestiunea de drept este una veritabilă, instanţa de trimitere punând în dezbatere problema identificării legii de procedură aplicabile executării silite a unui titlu executoriu – hotărâre judecătorească pronunţată de instanţa de contencios administrativ.

56. Soluţionarea pe fond a litigiului pendinte depinde de lămurirea chestiunii de drept în discuţie, întrucât, așa cum s-a statuat, deja, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie3, în principiu, este admisibil ca și problemele de drept procesual să facă obiectul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, atunci când „interpretarea pe care o va da instanţa supremă produce consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei”.

57. Celelalte condiţii sunt, de asemenea, îndeplinite, deoarece chestiunea de drept este ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet al curţii de apel învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă și este o problemă nouă, nefăcând obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare și nefiind, deja, lămurită de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie printr-o hotărâre pronunţată într-un recurs în interesul legii sau într-o altă cerere de hotărâre preliminară.

58. Asupra fondului sesizării, pentru identificarea sferei hotărârilor judecătorești supuse procedurii reglementate de art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, se impune stabilirea legii după care se efectuează executarea silită.

59. Se constată, în acest sens, că în lipsa unor dispoziţii exprese în Legea nr. 554/2004 și a unor norme tranzitorii în Legea nr. 138/2014, care a introdus în corpul legii organice a contenciosului administrativ prevederea legală analizată, devin incidente dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 554/2004 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă „în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte”.

60. Or, din cuprinsul art. 24 și art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă, rezultă cu claritate că executarea silită este guvernată de legea în vigoare la momentul declanșării acestei etape a procesului civil.

61. Ca urmare, indiferent de momentul rămânerii definitive a hotărârii instanţei de contencios administrativ, care constituie titlul executoriu, dacă executarea silită a debutat după data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, această prevedere legală este aplicabilă.

62. În doctrina procesual-civilă s-a arătat cu claritate că, chiar dacă hotărârea (sau un alt titlu executoriu) ce urmează a fi pusă în executare a fost obţinută pe vechea reglementare, în cazul în care cererea de executare silită a fost înregistrată după intrarea în vigoare a unei noi reglementări, executării silite îi vor fi aplicabile dispoziţiile noii reglementări.

63. De asemenea, analizându-se modificările aduse de Legea nr. 138/2014 prevederilor art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, în doctrina de drept administrativ s-a concluzionat că procedura de executare a hotărârilor de contencios administrativ, în cazurile în care instanţa de executare a fost deja sesizată la data intrării în vigoare a legii de modificare a noului Cod de procedură civilă, va fi cea prevăzută de legea veche. Art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, în forma modificată prin Legea nr. 138/2014, se vor aplica numai în cazul în care instanţa de executare în materia contenciosului administrativ a fost sesizată ulterior datei intrării în vigoare a modificărilor, respectiv începând cu data de 19 octombrie 2014.

64. Nu în ultimul rând, această soluţie este de natură să contribuie la restabilirea principiului legalităţii și la asigurarea dreptului la un proces echitabil, în sensul configurat de CEDO printr-o bogată jurisprudenţă, făcând aplicabil noul instrument creat prin art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, menit să determine autorităţile publice să aducă la îndeplinire obligaţia cuprinsă în titlul executoriu, și în privinţa hotărârilor judecătorești pronunţate sub imperiul vechii reglementări.

65. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ȘI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin Încheierea din 15 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.434/118/2012* și, în consecinţă, stabilește că:

Dispoziţiile art. 24 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, introduse prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, se aplică și în ipoteza executării obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătorești rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 138/2014.