În Monitorul Oficial nr. 182 din 10 martie a.c. a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 134/2016 pentru modificarea și completarea Codului studiilor universitare de doctorat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 681/2011.
În extras
Art. I.
Codul studiilor universitare de doctorat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 681/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 3 august 2011, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 50, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(2) Orice persoană fizică sau juridică, inclusiv membrii CNATDCU și IOSUD, poate sesiza în scris, prin intermediul UEFISCDI, Consiliul general al CNATDCU cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existența plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data susținerii acesteia, și de data acordării titlului de doctor.”
2. La articolul 66, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:
„(4) Structura «dosarului de doctorat» și accesul la acesta vor fi reglementate printr-o procedură elaborată de CNATDCU și aprobată prin ordin al ministrului educației naționale și cercetării științifice, cu respectarea legislației în vigoare. Această procedură va respecta următoarele reguli:
a) rezumatul tezei este publicat pe site-ul universității sau, după caz, al Academiei Române și poate fi consultat public după emiterea dispoziției de numire a comisiei de susținere;
b) teza în format tipărit poate fi consultată la biblioteca universității sau, după caz, a Academiei Române cu cel puțin 20 de zile înainte de data fixată pentru susținerea publică. Lucrarea de doctorat rămâne document public la biblioteca universității sau, după caz, a Academiei Române;
c) dacă studentul-doctorand nu optează pentru publicarea distinctă a tezei sau a unor capitole din aceasta, forma digitală a tezei este făcută publică și va putea fi accesată liber pe platforma națională după emiterea dispoziției de acordare a titlului de doctor; tezei i se va atribui o licență de protecție a dreptului de autor;
d) dacă studentul-doctorand optează pentru publicarea distinctă a tezei de doctorat sau a unor capitole din aceasta, el primește un termen de grație de maximum 24 de luni pentru realizarea acestei publicări; după expirarea termenului de grație, în cazul în care nu a fost primită la IOSUD nicio notificare cu privire la publicarea distinctă a tezei, documentul în format digital devine liber accesibil pe platforma națională cu atribuirea unei licențe de protecție a dreptului de autor;
e) după publicarea tezei sau a unor capitole din aceasta, autorul are obligația de a notifica IOSUD asupra acestui fapt și de a transmite indicația bibliografică și un link la publicație, care vor fi făcute apoi publice pe platforma națională;
f) după acordarea titlului de doctor, în termen de maximum 30 de zile IOSUD are obligația transmiterii unui exemplar tipărit al tezei de doctorat la Biblioteca Națională a României, unde poate fi accesat la cerere.
(5) Dosarul de doctorat se arhivează de către IOSUD cu regim permanent.”
3. La articolul 67, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(2) Susținerea publică poate avea loc numai după parcurgerea următoarelor etape:
a) studentul-doctorand predă teza în format electronic și, după caz, în format printat la secretariatul școlii doctorale;
b) școala doctorală realizează analiza de similitudini utilizând un program recunoscut de CNATDCU; școala doctorală poate solicita, suplimentar, utilizarea unui program dezvoltat la nivel național privind detecția de similitudini; rapoartele de similitudini se includ în «dosarul de doctorat»;
c) teza de doctorat este prezentată în comisia de îndrumare; după această presusținere, care poate fi publică, conducătorul de doctorat și comisia de îndrumare decid asupra depunerii oficiale a tezei și organizării susținerii publice; referatul de acceptare al conducătorului de doctorat și acordul membrilor comisiei de îndrumare se includ în «dosarul de doctorat»;
d) teza de doctorat se depune în mod oficial la secretariatul școlii doctorale, în format tipărit și în format electronic, împreună cu rezumatul tezei de doctorat și CV-ul doctorandului; secretariatul școlii doctorale certifică îndeplinirea de către doctorand a tuturor obligațiilor din cadrul programului de studii universitare de doctorat;
e) cererea pentru fixarea datei de susținere publică a tezei de doctorat, avizată de conducătorul de doctorat și de președintele comisiei de susținere, se depune la secretariatul școlii doctorale cu minimum 20 de zile calendaristice înainte de data propusă pentru susținere;
f) școala doctorală întocmește și afișează anunțul pentru susținerea publică cu cel puțin 20 de zile calendaristice înainte de data propusă pentru susținere. Acesta va include în mod obligatoriu data, locația și ora de susținere, conducătorul sau conducătorii de doctorat, precum și locul unde textul integral al tezei poate fi consultat în format tipărit. Anunțul susținerii publice, rezumatul tezei în format electronic, CV-ul doctorandului, CV-urile membrilor comisiei de susținere publică a tezei de doctorat sau link-uri către acestea sunt afișate pe site-ul IOSUD.”
4. La articolul 67, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:
„(9) Calitatea de student-doctorand încetează la acordarea titlului de doctor sau la emiterea dispoziției de exmatriculare.”
5. La articolul 68, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
„(6) În cazul în care membrii CNATDCU din cadrul unei comisii de evaluare a unei teze de doctorat constată nerespectarea standardelor de etică profesională, inclusiv existența plagiatului, în cadrul tezei și/sau al activităților care au dus la realizarea acesteia, aceștia invalidează teza de doctorat, comunică aceste constatări celorlalți membri ai comisiei de evaluare și sesizează Consiliul general al CNATDCU pentru analiza responsabilității conducătorului de doctorat sau a școlii doctorale și pentru aplicarea prevederilor art. 69 alin. (5).”
6. La articolul 69, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(2) Ca urmare a înregistrării unei sesizări formulate în condițiile art. 50 alin. (2), Consiliul general al CNATDCU are la dispoziție 45 de zile pentru a analiza și decide conform legii. Consiliul general poate consulta alți membri ai CNATDCU și poate decide utilizarea de experți externi, care nu trebuie să fie în conflict de interese cu autorul sau conducătorul de doctorat.”