În Monitorul Oficial nr. 182 din 10 martie a.c. a fost publicată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011.


Nou în Legalis – Dreptul familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiaţia. Ediția 5. Accesează volumul!


În extras

Având în vedere că aplicarea dispozițiilor art. 324 din Legea educației naționale nr. 1/2011 privind constatarea și dovedirea abaterilor de la buna conduită în cercetare-dezvoltare de către Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării a determinat denaturarea scopului și spiritului reglementării legale,

având în vedere faptul că unele mecanisme prevăzute în Legea educației naționale nr. 1/2011 pentru anularea actelor de studii sunt considerate, în decizii definitive ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fi în contradicție cu Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar modificările propuse nu au în vedere anularea actului administrativ, ci retragerea și încetarea efectelor pentru viitor, îndepărtând astfel și posibila viciere a procedurilor legale de retragere a titlurilor de doctor,

ținând seama de creșterea, fără precedent, în special pe parcursul anilor 2014 și 2015, a numărului tezelor de doctorat suspectate de plagiat elaborate inclusiv de către persoane de demnitate publică, tinzând spre un fenomen de mare amploare care nu mai poate fi stopat, îndepărtând prevederile legale în ceea ce privește acordarea titlurilor de doctor de la scopul lor legitim, și anume acela de recunoaștere publică a unor competențe specifice,

pentru că prin lipsa unor mecanisme credibile și funcționale de combatere a încălcării standardelor de etică profesională se ajunge la situația în care nu se mai realizează scopul și funcțiile unui program de studii universitare de doctorat,

apreciind că modificările propuse vor permite, pe de o parte, stoparea fenomenului, iar, pe de altă parte, efectuarea unor analize ale cazurilor suspectate de plagiat de către instituțiile care au și competența, astfel încât să se identifice cazurile de încălcare a standardelor de etică profesională, iar sancțiunile să poată fi aplicate unitar și în conformitate cu prevederile legale,

luând în considerare faptul că neadoptarea în regim de urgență a prezentei ordonanțe de urgență ar conduce la încurajarea perpetuării abuzului și deturnarea de la scopul reglementării a prevederilor legale în discuție, cu consecințe negative pe planul percepției societății privind titlurile și diplomele acordate de stat, precum și pe planul încrederii în educație,

apreciind că modul de aplicare a dispozițiilor legale a determinat consecințe nu doar asupra modului de depistare și sancționare a încălcării standardelor de etică profesională, ci și a valorii lucrărilor de doctorat în general, provocând o reacție puternică din partea societății civile și a mediului academic de respingere a mecanismului de depistare a plagiatelor în cadrul unei teze de doctorat,

deoarece toate aceste elemente vizează interesul public și constituie situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articol unic.

Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

  1. După articolul 146 se introduce un nou articol, articolul 1461, cu următorul cuprins:

„Art. 1461.

Diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice din momentul comunicării dispoziției de retragere a titlului.”

  1. La articolul 324, literele c) și d) se abrogă.