În Monitorul Oficial nr. 470 din 30 iunie a.c. a fost publicată Legea nr. 163/2015 privind standardizarea naţională. Actul stabileşte cadrul legal pentru organizarea activităţii de standardizare naţională, participarea României la standardizarea europeană şi internaţională şi măsurile necesare în vederea aplicării dispoziţiilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.025/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE şi 93/15/CEE ale Consiliului si a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE şi 2009/105/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului şi a Deciziei nr. 1.673/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 316 din 14 noiembrie 2012, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 1.025/2012.

Cea mai așteptată lucrare a acestui an. Codul de procedură penală. Comentariu pe articole va fi disponibilă în Legalis® din luna iulie. Rezervă acum accesul la acest volum

În extras

Art. 2.

(1) În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

  1. a) standardizare – activitatea specifică desfăşurată de un organism recunoscut, prin care sunt elaborate, aprobate, revizuite, modificate, adoptate şi anulate standarde şi alte documente de standardizare, destinate unei utilizări comune şi repetate;
  2. b) standardizare naţională – standardizarea care se desfăşoară la nivel naţional de către organismul naţional de standardizare recunoscut;
  3. c) program de standardizare naţională – programul anual de lucru al organismului naţional de standardizare, conţinând lista cu temele care fac obiectul activităţii de standardizare;
  4. d) standard naţional conflictual – standardul naţional având acelaşi domeniu de aplicare cu un standard european şi care conţine condiţii în contradicţie cu cele din standardul european;
  5. e) conformitate cu un standard – îndeplinirea tuturor cerinţelor dintr-un standard;
  6. f) marcă de conformitate – marca protejată, aplicată sau emisă pe baza regulilor unui sistem de evaluare a conformităţii, indicând cu un grad suficient de încredere că produsul, procesul sau serviciul în cauză este conform cu cerinţele din standardul naţional;
  7. g) reglementare – documentul care conţine reguli cu caracter obligatoriu şi care este adoptat de către o autoritate a statului sau la nivel european;
  8. h) comitet tehnic – structura de lucru care desfăşoară activitatea de standardizare pe domenii specifice, fără personalitate juridică, înfiinţată în cadrul unui organism de standardizare recunoscut şi în care părţile interesate îşi desemnează reprezentanţi;
  9. i) parte interesată – persoana, grupul sau organizaţia, inclusiv autorităţile publice, care au un interes sau o preocupare în activitatea de standardizare.

(2) În sensul prezentei legi, termenii „standard”, „standard internaţional”, „standard european”, „standard armonizat”, „document de standardizare europeană”, „specificaţie tehnică”, „proiect de standard”, „produs”, „serviciu”, „organizaţie de standardizare europeană”, „organism de standardizare internaţional” şi „organism naţional de standardizare” au semnificaţia prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 1.025/2012.

Art. 3.

Activitatea de standardizare naţională este activitate de interes public general şi contribuie la:

  1. a) creşterea competitivităţii economiei naţionale;
  2. b) înlăturarea barierelor tehnice din calea comerţului;
  3. c) buna aplicare a reglementărilor şi a politicilor publice;
  4. d) promovarea rezultatelor cercetării-dezvoltării şi inovării;
  5. e) protecţia intereselor consumatorilor şi a mediului;
  6. f) utilizarea durabilă a resurselor;
  7. g) reprezentarea intereselor naţionale în activitatea de standardizare internaţională şi europeană.

Art. 4.

În standardizarea naţională se aplică următoarele principii:

  1. a) elaborarea şi adoptarea standardelor române pe bază de consens al părţilor interesate;
  2. b) transparenţa, coerenţa şi disponibilitatea publică;
  3. c) participarea tuturor părţilor interesate;
  4. d) caracterul voluntar al aplicării standardelor române;
  5. e) independenţa faţă de orice posibil interes predominant;
  6. f) respectarea regulilor standardizării europene şi internaţionale;
  7. g) corelarea standardelor române cu evoluţia legislaţiei;
  8. h) reprezentarea intereselor naţionale în activitatea de standardizare internaţională şi europeană.

CAPITOLUL II

Standardele române

Art. 5.

(1) Standardele române sunt standardele care se elaborează şi se aprobă în cadrul standardizării naţionale. Ele se identifică cu indicativul alcătuit din sigla SR, numărul standardului şi anul publicării acestuia. Sigla SR semnifică „standard român” şi se aplică numai pe standardele române. Atunci când standardele române adoptă standarde europene şi/sau internaţionale, sigla SR va fi urmată de combinaţia de litere care identifică standardele europene şi/sau internaţionale adoptate.

(2) Standardele române trebuie să conţină prevederi care să nu contravină legislaţiei în vigoare.

(3) Standardele europene, standardele internaţionale şi alte documente de standardizare se adoptă la nivel naţional ca standarde române prin una dintre următoarele metode:

  1. a) notă de confirmare;
  2. b) filă de confirmare;
  3. c) versiune română.

Art. 6.

(1) Aplicarea standardelor române are caracter voluntar.

(2) Aplicarea unui standard român poate deveni obligatorie, în totalitate sau în parte, pe întreg teritoriul, pe plan zonal ori pe plan local, numai printr-o reglementare, în cazul în care considerente de ordin public, de protecţie a vieţii, a sănătăţii şi a securităţii persoanelor fizice, a mediului şi a intereselor consumatorilor fac necesară o astfel de măsură.

Art. 7.

(1) Referirile la standarde în legislaţie trebuie să prevadă explicit că aplicarea acestora reprezintă modalitatea recomandată, fără a fi singura însă, pentru a demonstra conformitatea cu cerinţele din actele normative respective.

(2) Reglementările cuprind numai referiri la standardele române elaborate şi aprobate la nivel naţional, precum şi la standarde române care adoptă la nivel naţional standarde europene, standarde internaţionale sau alte documente de standardizare, conform art. 5 alin. (3).

(3) Pentru facilitarea utilizării standardelor prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. a) şi b), acestea se publică în versiune română, în termen de maximum 2 ani de la intrarea în vigoare a reglementării, în condiţiile prevăzute la art. 17.

Art. 8.

(1) Standardele române, standardele europene, standardele internaţionale şi documentele de standardizare europeană şi internaţională, inclusiv proiectele lor, sunt considerate documentaţii ştiinţifice în sensul Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, şi sunt protejate prin drepturi de autor.

(2) Reproducerea integrală sau parţială şi difuzarea standardelor române, europene şi internaţionale şi a documentelor de standardizare europeană şi internaţională se admit numai dacă există în prealabil acordul scris al organismului naţional de standardizare.

(3) Oricine declară conformitatea cu un standard român, printr-o marcă, declaraţie sau certificat, trebuie să facă dovada deţinerii în mod legal a standardului respectiv în condiţiile prezentei legi.