În Monitorul Oficial nr. 462 din 26 iunie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 90/2015 al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei privind aprobarea contractelor-cadru pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice.


Cea mai așteptată lucrare a acestui an. Codul de procedură penală. Comentariu pe articole va fi disponibilă în Legalis® din luna iulie. Rezervă acum accesul la acest volum


În extras

Art. 1

(1) Se aprobă Contractul-cadru pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice încheiat între operatorul de distribuţie şi furnizor, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Se aprobă Condiţiile generale pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice pentru situaţia în care contractul de distribuţie pentru locul de consum este încheiat între operatorul de distribuţie şi furnizor, prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

(3) Se aprobă Contractul-cadru pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice încheiat între operatorul de distribuţie şi utilizator, prevăzut în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2

(1) Contractele pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice încheiate în baza Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 43/2004 privind aprobarea Contractului-cadru pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, cu modificările ulterioare, îşi produc efectele până la data încheierii contractelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice în baza contractelor-cadru aprobate prin prezentul ordin.

(2) În termen de maximum 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, operatorii de distribuţie transmit furnizorilor/utilizatorilor, spre semnare, contractele pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice emise în baza contractelor-cadru aprobate prin prezentul ordin, care înlocuiesc contractele pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice încheiate în baza Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 43/2004, cu modificările ulterioare.

(3) Termenul-limită de încheiere a contractelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice întocmite de operatorii de distribuţie conform prevederilor alin. (2) este 31 martie 2016.

(4) De la data intrării în vigoare a prezentului ordin, pe toată perioada în care, conform prevederilor alin. (1), îşi produc efectele contractele pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice încheiate în baza Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 43/2004, cu modificările ulterioare, în cazul în care acestea cuprind clauze contrare celor aprobate prin prezentul ordin, se aplică de drept clauzele prevăzute în contractul-cadru aprobat prin prezentul ordin.

Art. 3

Entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Art. 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 iulie 2015.

Art. 5

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 43/2004 privind aprobarea Contractului-cadru pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 19 ianuarie 2005, cu modificările ulterioare.

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

ANEXA Nr. 1

CONTRACTUL-CADRU

pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice încheiat între operatorul de distribuţie şi furnizor

Contract pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice

  1. ………. din data ……….
  2. Părţile contractante

Între ………., societate cu sediul în ………., adresa ………., judeţul ………., cod poştal ………., e-mail ………., telefon ………., fax ………., cod fiscal ………., certificat de înregistrare/cod unic de înregistrare la oficiul registrului comerţului ………., cont de virament nr. ………., deschis la ………., reprezentată prin ………., în calitate de operator de distribuţie, pe de o parte,

şi ………., cu sediul în ………., adresa ………., judeţul ………., cod poştal ………., e-mail ………., telefon ………., fax ………., cod fiscal ………., certificat de înregistrare/cod unic de înregistrare la oficiul registrului comerţului ………., cont de virament nr. ………., deschis la ………., reprezentată prin ……………….., în calitate de furnizor, pe de altă parte,

ambele denumite în continuare părţi, s-a convenit încheierea prezentului contract.

  1. Definiţii şi abrevieri

Art. 1. – (1) Termenii utilizaţi în prezentul contract sunt definiţi în următoarele acte normative:

  1. a) Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. b) Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. c) Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 64/2014, denumit în continuare Regulament de furnizare.

(2) În înţelesul prezentului contract, termenii de mai jos au semnificaţiile următoare:

deconectare – întreruperea, în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare şi ale prezentului contract, a căii/căilor de alimentare a unui loc de consum în mod voit de către operatorul de distribuţie, ca urmare a apariţiei sau pentru prevenirea unei avarii ori a unei situaţii excepţionale în funcţionarea Sistemului electroenergetic naţional, precum şi ca urmare a nerespectării de către utilizatorul client final a prevederilor legale în vigoare ori a clauzelor prezentului contract şi/sau ale contractului de furnizare a energiei electrice;

utilizator – persoana fizică sau juridică, client final al furnizorului, ale cărei instalaţii sunt racordate la reţeaua electrică de distribuţie deţinută de operatorul de distribuţie.

(3) Abrevierile utilizate în cadrul prezentului contract au următoarele semnificaţii:

ANRE – Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;

ATR – aviz tehnic de racordare;

CPT – consum propriu tehnologic;

CR – certificat de racordare;

FUI – furnizor de ultimă instanţă;

kV – kilovolt;

kVAr – kilovoltamper reactiv;

kW – kilowatt;

SEN – Sistemul electroenergetic naţional.

  1. Obiectul contractului

Art. 2. – (1) Obiectul contractului îl constituie prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice de către operatorul de distribuţie pentru utilizatorii, clienţi finali ai furnizorului, ale căror instalaţii sunt racordate la reţeaua electrică a operatorului de distribuţie.

(2) Locurile de consum ale utilizatorilor, pentru care operatorul de distribuţie prestează serviciul de distribuţie conform prezentului contract, sunt prevăzute în anexa nr. 1A1.

(3) Includerea sau eliminarea unui loc de consum din contract se realizează prin încheierea unui act adiţional.

  1. Perioada de valabilitate

Art. 3. – (1) Prezentul contract de distribuţie a energiei electrice îşi produce efectele începând cu data de ………. şi este valabil pe perioadă nedeterminată/până la data de ………. .

(2) Prestarea efectivă a serviciului de distribuţie pentru utilizatorul reţelei de distribuţie, client final al furnizorului, se realizează începând cu data intrării în vigoare a contractului de furnizare, până la data încetării acestuia, cu excepţiile prevăzute de reglementările în vigoare.

(3) Datele referitoare la valabilitatea contractului de furnizare se menţionează în anexa nr. 1B. Modificarea acestor date se notifică operatorului de distribuţie de către furnizor în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la producerea ei, iar anexa nr. 1B se modifică prin act adiţional.

(4) Prezentul contract poate fi prelungit prin act adiţional.

  1. Condiţiile pentru prestarea serviciului de distribuţie

Art. 4. – (1) Prin semnarea prezentului contract, părţile acceptă ca în toate raporturile contractuale, pentru utilizatorii clienţi finali ai furnizorului, ale căror instalaţii sunt racordate la reţelele operatorului de distribuţie, să respecte Condiţiile generale pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice pentru situaţia în care contractul de distribuţie pentru locul de consum este încheiat între operatorul de distribuţie şi furnizor, aprobate prin ordin al preşedintelui ANRE.

(2) Prevederile prezentului contract se completează cu prevederile Condiţiilor generale pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice pentru situaţia în care contractul de distribuţie pentru locul de consum este încheiat între operatorul de distribuţie şi furnizor, aprobate prin ordin al preşedintelui ANRE.

(3) Furnizorul asigură intermedierea pentru îndeplinirea de către operatorul de distribuţie şi utilizatori a condiţiilor prevăzute în Condiţiile generale pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice pentru situaţia în care contractul de distribuţie pentru locul de consum este încheiat între operatorul de distribuţie şi furnizor, cu excepţia cazurilor în care utilizatorul şi operatorul de distribuţie se adresează direct unul celuilalt. Furnizorul nu poate fi făcut responsabil pentru neîndeplinirea de către operatorul de distribuţie a obligaţiilor care îi revin conform reglementărilor în vigoare.

Art. 5. – (1) Pentru locurile de consum prevăzute în anexa nr. 1A, operatorul de distribuţie şi utilizatorii racordaţi la reţelele sale de distribuţie, clienţi finali ai furnizorului, respectă condiţiile precizate în certificatele de racordare/avizele tehnice de racordare emise pentru locurile de consum şi anexate prezentului contract, precum şi în convenţiile de exploatare anexate prezentului contract.

(2) Convenţia de exploatare se încheie între operatorul de distribuţie şi utilizator conform anexei nr. 2, la solicitarea operatorului de distribuţie.

(3) Furnizorul preia caracteristicile corespunzătoare unui loc de consum din anexa nr. 1B, certificatul de racordare/avizul tehnic de racordare şi convenţia de exploatare, în cazul în care aceasta a fost încheiată, în contractul de furnizare încheiat cu clientul final pentru locul de consum respectiv şi acestea devin parte integrantă din contractul de furnizare.

(4) În contractele de furnizare încheiate cu clienţii finali pentru locurile de consum prevăzute în anexa nr. 1A, la stabilirea energiei electrice contractate orar, furnizorul respectă încadrarea în puterile maxime aprobate, precizate în certificatele de racordare/avizele tehnice de racordare şi în anexa nr. 1B.

Art. 6. – Operatorul de distribuţie asigură măsurarea energiei electrice active şi a energiei electrice reactive aferente locurilor de consum precizate în anexa nr. 1A, în conformitate cu reglementările în vigoare.

Art. 7. – Citirea contoarelor se face de către operatorul de distribuţie cu periodicităţile convenite între părţile contractante, prevăzute în anexa nr. 1B, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

Art. 8. – Operatorul de distribuţie transmite furnizorului datele de măsurare în vederea decontării consumului de energie electrică în formatul-cadru stabilit de ANRE, în termen de maximum 8 zile lucrătoare, calculat de la ultima zi calendaristică a fiecărei luni contractuale.

Art. 9. – Operatorul de distribuţie asigură furnizorului accesul, conform reglementărilor în vigoare, la informaţiile privind locurile de consum prevăzute în anexa nr. 1A, conţinute în baza de date realizată şi administrată în conformitate cu prevederile Regulamentului de furnizare.