Ne bis in idem şi dreptul la apărare în Noul Cod de procedură penală

Judecător Dr. Mihail Udroiu
formator INM,
membru în Comisia de elaborare a proiectului noului Cod de procedură penală şi în Comisia de elaborare a proiectului Legii de punere în aplicare.

NE BIS IN IDEM – Art. 6 NCPP

Importanţa deosebită a lui ne bis in idem, ce a justificat consacrarea sa la rang de principiu al procesului penal, rezultă şi din opinia Avocatului General Dámaso Ruiz-Jarabo Colomer exprimată în cauzele reunite Gözütok şi Brügge, potrivit căreia „ne bis in idem nu este o simplă regulă procedurală, ci un drept fundamental al cetăţenilor” (CJUE, Gözütok şi Brügge, cauzele reunite C-187/01 şi C- 385/01, hotărârea din 11 februarie 2003, parag. 25-48).

Deşi acest principiu este cunoscut în special în ţările de drept continental sub formula „non bis in idem”, NCPP a urmat formularea originară din Corpus Iuris al împăratului Iustinian, care face referire la „ne bis in idem”, reglementând cu titlu de principiu această regulă în limba latină.

Digestele împăratului Iustinian I constituie o colecţie de scrieri juridice publicată în anul 533 A.D. În Digeste 48.2.7.2 se prevede că „Guvernatorul nu trebuie să permită ca aceeaşi persoană să fi e acuzată din nou de o infracţiune pentru care a fost deja achitat” (Ulpian, De offi cio proconsulis, 7). În acest sens, încă înainte de era noastră, în anul 335, în Discursul contra legii lui Leptines, Demostene susţinea că „legile interzic ca aceeaşi persoană să fie judecată de două ori pentru aceeaşi problemă” (Demostenes, Speech against the Law of Leptines, Demostenes John Edwin Sandys, 1999, p. 27).

Expresia ne bis in idem constituie o abreviere a următorului principiu al dreptului roman: „Bis de eadem re ne sit actio”, în care verbul a fi (esse) este la conjunctiv (sit) şi, prin urmare, nu admite folosirea lui împreună cu negaţia non în aceeaşi propoziţie.

Principiul ne bis in idem este prevăzut şi de art. 4 al Protocolului nr. 7 la CEDO şi art. 50 din Cartă în scopul de a interzice reluarea procedurilor penale ce au fost închise printr-o hotărâre judecătorească defi nitivă (CtEDO, Gradinger c. Austriei, hotărârea din 23 octombrie 1995, parag. 53).

NCPP nu se limitează la a reglementa numai dreptul de a nu fi condamnat de două ori pentru aceeaşi faptă, ci se referă şi la dreptul de a nu fi urmărit penal sau judecat de două ori pentru aceeaşi faptă. Aşadar, art. 6 NCPP conţine trei garanţii distincte şi prevede că nicio persoană nu va fi (i) urmărită penal, (ii) judecată, (iii) pedepsită pentru aceeaşi infracţiune (CtEDO, Nikitin c. Rusiei, hotărârea din 20 iulie 2004, parag. 36; CtEDO, Sergey Zolotukhin c. Rusiei, hotărârea din 7 iunie 2007, parag. 34).

În acest fel, art. 6 NCPP reprezintă, în realitate, una dintre garanţiile prin care se asigură realizarea deplină atât a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO, prin apărarea securităţii juridice şi a încrederii în realizarea actului de justiţie, cât şi a principiului legalităţii prin garantarea autorităţii hotărârii penale definitive. (…)

Pentru a se putea invoca autoritatea de lucru judecat se cer întrunite cumulativ următoarele condiţii:

2.1. existenţa unei hotărâri definitive;
2.2. noul proces penal să se îndrepte în contra aceleiaşi persoane (eadem personae);
2.3. să privească fapte identice ori fapte care sunt în mod substanţial aceleaşi (idem factum). (…)

Jurisprudenţa CJUE referitoare la art. 54 C.A.S. va constitui un important punct de reper în interpretarea art. 50 din Cartă, care prevede un domeniu mai extins de aplicare a principiului ne bis in idem la nivelul întregii UE.

Prin urmare, în mod corect s-a subliniat în doctrină că principiul ne bis in idem prevăzut de art. 54 C.A.S. şi art. 50 din Cartă nu reprezintă o formă de cooperare în materie penală, ci o formă de recunoaştere mutuală în cadrul UE care serveşte, pe de o parte, intereselor persoanelor condamnate sau achitate defi nitiv, iar, pe de altă parte, intereselor statului în care a fost pronunţată hotărârea defi nitivă (A. Klip, European Criminal Law, 2nd edition, 255-256). (…)

DREPTUL LA APĂRARE – Art. 10 NCPP

În prezent, respectarea dreptului la apărare reprezintă un principiu fundamental al procesului penal, precum şi una dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil. În dreptul român, art. 24 din Constituţie prevede că dreptul la apărare este garantat, precum şi că în tot cursul procesului penal părţile au dreptul să fi e asistate de un avocat ales sau numit din ofi ciu ori reprezentate de un apărător.

Art. 10 NCPP cuprinde o prezentare analitică a catalogului de drepturi ce intră în cuprinsul principiului garantării dreptului la apărare. (…)

Prezentarea catalogului de drepturi care garantează apărarea în procesul penal este realizată în alin. (2)-(4) ale art. 10 NCPP, care prevăd: (i) dreptul părţilor, subiecţilor procesuali principali şi avocatului să benefi cieze de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării; (ii) dreptul suspectului de a fi informat, înainte de a fi ascultat, despre fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia; (iii) dreptul inculpatului de a fi informat de îndată despre fapta pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva lui şi încadrarea juridică a acesteia; (iv) obligaţia informării suspectului şi inculpatului înainte de a fi ascultaţi cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie; (v) obligaţia organelor judiciare de a asigura exercitarea deplină şi efectivă a dreptului la apărare de către părţi şi subiecţii procesuali principali în tot cursul procesului penal.

Enumerarea acestor drepturi nu este exhaustivă, NCPP prevăzând şi alte forme de manifestare a dreptului la apărare (de pildă, dreptul de a fi prezent la proces şi de a se apăra singur, dreptul de a fi informat cu privire la motivele privării de libertate, privilegiul împotriva autoincriminării etc.).

Imposibilitatea determinării în mod precis a tuturor garanţiilor procedurale ale dreptului la apărare rezultă din caracterul evolutiv al protecţiei drepturilor omului, „care a condus la o altă logică juridică decât cea formală, de natură a compatibiliza atât normele de drept interne, cât şi cele europene cu evoluţia societăţii” (M. Delmas-Marty, Vers une autre logique juridique: à propos de la jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme, în Recueil Dalloz nr. 35/1988, p. 221-224). (…)

Scopul acestei garanţii este de a asigura egalitatea armelor în cadrul procesului penal şi, astfel, plasarea acuzatului într-o poziţie în care să-şi poată prezenta cauza de asemenea natură încât să nu fi e dezavantajat faţă de acuzare (B. Emmerson, Ashworth, A. Macdonald, Human Rights and Criminal Justice, 2nd edition, p. 477).

Importanţa majoră a dreptului la apărare al acuzatului este magistral exprimată de Alexandr Soljeniţ în în „Arhipelagul Gulag” (vol. I, p. 52):

„În «Crimă şi pedeapsă», Porfiri Petrovici îi face lui Raskolnikov o remarcă uimitor de fi nă, pe care o putea face doar cel ce a trecut el însuşi prin acest joc de-a şoarecele şi pisica: Cu dumneavoastră intelectualii n-am bătaie de cap, nu trebuie să concep o versiune a mea, dumneavoastră înşivă o veţi concepe şi mi-o veţi servi pe de-a gata. Da, asta aşa este! Un intelectual nu poate răspunde cu fermecătoarea incoerenţă a «răufăcătorului» cehovian. El se va strădui, neapărat, să construiască din minciuni întreaga poveste de care este acuzat, dar foarte coerent. Însă anchetatorul măcelar nu sesizează această coerenţă, ci numai două-trei fraze. El ştie ce şi cum. Iar noi nu suntem pregătiţi pentru nimic!… Noi suntem instruiţi şi pregătiţi dintinereţe: pentru profesiunea noastră; pentru îndatoririle de cetăţean; pentru serviciul militar; pentru îngrijirea corpului propriu; pentru un comportament cuviincios; chiar şi pentru înţelegerea frumosului (nu cine ştie ce), însă nici instruirea, nici educaţia, nici experienţa nu ne pregătesc câtuşi de puţin pentru marea încercare a vieţii: pentru arestarea fără motiv şi anchetarea pentru absolut nimic. Romanele, piesele de teatru, fi lmele (dacă şi autorii lor ar putea bea din paharul Gulag-ului!) ni-i înfăţişează pe cei ce pot fi întâlniţi în cabinetul anchetatorului drept cavaleri ai adevărului şi iubirii de oameni, adevăraţi părinţi.

Şi despre câte nu ne ţin lecţii! Şi chiar ne mână cu forţa să le ascultăm! Nimeni însă nu ne ţine lecţii despre sensul adevărat şi larg al codului penal, şi chiar codurile nu sunt expuse în biblioteci, nu se vând la chioşcuri şi nu ajung în mâna tineretului lipsit de griji. Pare aproape un basm că undeva, peste nouă mări, inculpatul se poate folosi de ajutorul unui avocat. Asta înseamnă să ai lângă tine în clipa cea mai grea a luptei o minte limpede, care stăpâneşte toate legile!”.