În Monitorul Oficial nr. 392 din 4 iunie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 139/2015 al Agenţiei Naţionale Anti-Doping pentru aprobarea formularului-tip al procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport.
În extras
ANEXA Nr. 1
AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTI-DOPING
Municipiul Bucureşti, bd. Basarabia nr. 37–39, sectorul 2, tel./fax 021.311.55.41
Seria A.N.A.D. nr. ……….
PROCES-VERBAL
de constatare şi sancţionare a contravenţiei, încheiat astăzi, ziua luna anul ………., la ………. din ……….
Subsemnatul/Subsemnaţii, ………., în calitate de agent/agenţi constatator/constatatori în cadrul Agenţiei Naţionale Anti-Doping, împuternicit/împuterniciţi cu legitimaţia/legitimaţiile de control seria/seriile ………./………. nr. ………. şi nr. ………., în baza prevederilor Legii nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în urma controlului efectuat în ziua de luna anul ………., ora ………., la ………., din localitatea ………., str. ………. nr. ………., bl. ………., sc. ………., et. ………., ap. ………., judeţul/sectorul ………., am constatat următoarele*):
……….
……….
……….
Fapta/Faptele descrisă/descrise mai sus încalcă prevederea/prevederile
art. ………. alin. ………. lit. ……….
art. ………. alin. ………. lit. ……….
art. ………. alin. ………. lit. ……….
art. ………. alin. ………. lit. ………. din Legea nr. 227/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi constituie contravenţie/contravenţii sancţionată/sancţionate de prevederile
art. ………. alin. ………. lit. ……….
art. ………. alin. ………. lit. ……….
art. ………. alin. ………. lit. ……….
art. ………. alin. ………. lit. ………. din Legea nr. 227/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă
de la ………. la ……….
de la ………. la ……….
de la ………. la ……….
de la ………. la ……….
De săvârşirea acestei/acestor fapte se face vinovat(ă)**):
- ………., înmatriculată la oficiul registrului comerţului sub nr. J………./………./………., cod fiscal ………., reprezentată prin domnul/doamna ………., în calitate de ………., domiciliat/domiciliată în ………., str. ………. nr. ………., bl. ………., sc. ………., et. ………., ap. ………., judeţul/sectorul ………., posesor/posesoare al/a BI/CI seria ………. nr. ………., eliberat/eliberată de la data de ………., CNP ………., având funcţia de în cadrul persoanei juridice sus-menţionate.
- ………., fiul (fiica) lui ………. şi al/a ………., în vârstă de ………. ani, cu domiciliul în str. ………. nr. ………., bl. ………., sc. ………., et. ………., ap. ………., sectorul/judeţul ………., posesor/posesoare al/a BI/CI seria ………. nr. ………., eliberat/eliberată de ………. la data de ………., CNP ……….
În cazul în care contravenientul este minor, se vor menţiona numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia
(tata: ……….,
mama: ……….,
alt reprezentant sau ocrotitor legal: ……….).
Faţă de contravenţiile constatate se aplică următoarele sancţiuni:
Contravenientul ………. se amendează cu:
- ………. lei, conform art. ………. alin. ………. lit. ……….
- ………. lei, conform art. ………. alin. ………. lit. ……….
- ………. lei, conform art. ………. alin. ………. lit. ……….
- ………. lei, conform art. ………. alin. ………. lit. ………. din Legea nr. 227/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sumă totală de ………. lei.
Agent/Agenţi constatator/constatatori,
………. |
Martor,
………. |
Contravenient***),
………. (numele, prenumele şi semnătura contravenientului) |
În conformitate cu prevederile art. 526alin. (1) din Legea nr. 227/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la ale art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, contravenientul poate achita contravaloarea a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, aplicate astăzi, în termen de cel mult 48 de ore de la data înmânării/comunicării procesului-verbal, respectiv suma de ………. lei. O copie de pe chitanţă, în acest caz, se trimite prin poştă instituţiei noastre în termen de 48 de ore.
Amenda contravenţională aplicată persoanei juridice va fi achitată, în termen de 15 zile de la data înmânării sau, după caz, comunicării către contravenient a prezentului proces-verbal, la Trezoreria Statului din cadrul organului fiscal în a cărei evidenţă fiscală se află contravenientul.
Suma amenzii va fi virată astfel:
– lei, reprezentând 100%, în contul IBAN: RO07TREZ70220G335000XXXX, deschis la Trezoreria Sector 2, C.F. 18018990, pe numele Agenţiei Naţionale Anti-Doping.
Amenda contravenţională aplicată persoanei fizice va fi achitată, în termen de 15 zile de la data înmânării sau, după caz, comunicării către contravenient a prezentului proces-verbal, la casieria unităţii administrativ-teritoriale sau prin virament în contul IBAN: RO07TREZ70220G335000XXXX, deschis la Trezoreria Sector 2, C.F. 18018990, pe numele Agenţiei Naţionale Anti-Doping.
În situaţia în care contravenientul nu va achita amenda în termen de 15 zile de la data înmânării/comunicării procesului-verbal însoţit de înştiinţarea de plată, se va proceda la executarea silită a acestuia, în condiţiile legii.
Contravenientul poate face plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii în termen de cel mult 15 zile de la înmânarea/comunicarea acestuia.
Plângerea, împreună cu procesul-verbal, se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Alte menţiuni.
Contravenientul a formulat următoarele obiecţii cu privire la conţinutul actului de constatare***):
- ……….;
- ……….;
- ………. .
Prezentul proces-verbal a fost întocmit în 3 exemplare, din care o copie s-a înmânat contravenientului astăzi, ………./va fi comunicată contravenientului în termen de cel mult o lună de la data aplicării acestuia. Executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii.
Contravenientul nu se află de faţă/refuză să semneze/nu poate semna.
Nu a fost de faţă un martor, deoarece ………. .
Agent/Agenţi constatator/constatatori,
………. |
Martor,
………. |
Mi s-a înmânat şi am primit o copie a procesului-verbal astăzi,……….
………. (numele, prenumele şi semnătura contravenientului) |
Martor: (numele şi prenumele)………., domiciliat(ă) în localitatea ………., str. ………. nr. ………., bl. ………., sc. ………., et. ………., ap. ………., judeţul/sectorul ………., posesor/posesoare al/a BI/CI seria ………. nr. ………., eliberat(ă) de ………. la data ………., CNP ………., ocupaţia ………., locul de muncă ……….
Declar că prezentul proces-verbal nu a fost semnat de contravenient deoarece refuză/nu poate/nu este de faţă să semneze.
Semnătura martorului ……….