În Monitorul Oficial nr. 259 din 17 aprilie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 68/2015 al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 60/2013 privind aprobarea instituirii unor reguli pe piaţa de echilibrare şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a pieţei pentru ziua următoare de energie electrică cu respectarea mecanismului de cuplare prin preţ a pieţelor, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 82/2014.
În extras
Anexa la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 60/2013 privind aprobarea instituirii unor reguli pe piaţa de echilibrare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 5, după alineatul (52) se introduc trei noi alineate, alineatele (53), (54) şi (55), cu următorul cuprins:
„(53) În cazul în care un participant la piaţa de echilibrare nu transmite ofertele zilnice într-un interval de 30 de minute de la transmiterea notificării de către OPE privind lipsa acestora, OPE stabileşte ofertele zilnice care lipsesc pe baza caracteristicilor tehnice, declaraţiilor de disponibilitate şi a notificărilor fizice aprobate pentru unitatea dispecerizabilă sau consumatorul dispecerizabil respectiv, după caz. Preţurile pentru toate perechile preţ-cantitate din astfel de oferte zilnice vor fi egale cu PIP pentru zona de ofertare naţională rezultat din PZU, pentru ziua de livrare şi intervalul de tranzacţionare căruia îi aparţine intervalul de dispecerizare în cauză; în cazul în care PIP pentru zona de ofertare naţională are valoare mai mică decât limita minimă de preţ a ofertei preţ-cantitate pe piaţa de echilibrare stabilită la art. 3, în loc de PIP se consideră valoarea limitei minime de preţ a ofertei pe piaţa de echilibrare.
(54) OPE confirmă validarea unei oferte zilnice părţii care a transmis-o, nu mai târziu de ora 18,30 în ziua de tranzacţionare. Confirmarea conţine, de asemenea, numărul de înregistrare pentru respectiva ofertă zilnică şi ora la care aceasta a fost validată. Dacă oferta zilnică validată a fost stabilită de OPE conform prevederilor alin. (53), OPE transmite pentru informare respectiva ofertă zilnică validată părţii implicate.
(55) Taxa pentru dezechilibrul de la notificare IIC se stabileşte de ANRE şi are următoarea formulă generală:
IIC = a + b*MCPDI + c*IPDI, def + d*IPDI, sur,
unde:
—a, b, c şi d reprezintă constante determinate de ANRE; constanta a este exprimată în moneda naţională a României, iar constantele b, c şi d reprezintă cote procentuale; ANRE are dreptul să stabilească valori diferite ale acestor constante pentru dezechilibrele de la notificare pozitive şi negative, adică pentru creşterea sau reducerea producţiei;
— MCPDI reprezintă PIP pentru zona naţională de ofertare în intervalul de tranzacţionare din care face parte intervalul de dispecerizare Dl; în cazul în care PIP pentru zona de ofertare naţională are valoare mai mică decât limita minimă de preţ a ofertei preţ-cantitate pe piaţa de echilibrare stabilită la art. 3, pentru MCPDI se consideră valoarea limitei minime de preţ a ofertei pe piaţa de echilibrare;
— IPDI, def reprezintă preţul pentru deficit de energie în intervalul de dispecerizare Dl;
— IPDI, sur reprezintă preţul pentru excedent de energie în intervalul de dispecerizare Dl.”
2. La articolul 5, alineatul (5) se abrogă.