În Monitorul Oficial nr. 240 din 8 aprilie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 417/2015 al Ministerului Finanţelor Publice pentru aprobarea Instrucţiunilor de punere în aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, a Regulamentului de organizare şi desfăşurare a extragerilor Loteriei bonurilor fiscale, a modelului şi conţinutul cererii de revendicare a premiilor la Loteria bonurilor fiscale, precum şi pentru instituirea Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor Loteriei bonurilor fiscale.
În extras
Art. 1.
În vederea organizării extragerilor ocazionale aferente Loteriei bonurilor fiscale, o copie a Ordinului ministrului finanţelor publice pentru organizarea respectivei extrageri se înaintează de către structura din cadrul Ministerul Finanţelor Publice care a iniţiat ordinul Companiei Naţionale „Loteria Română — S.A.“, în termen de două zile de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 2.
În prima zi lucrătoare ulterioară datei organizării extragerilor aferente Loteriei bonurilor fiscale, Compania Naţională „Loteria Română — S.A.” comunică în format electronic şi letric Serviciului de comunicare, relaţii publice, mass-media şi transparenţă din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, respectiv Serviciului comunicare relaţii publice şi mass media din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală procesul-verbal conţinând rezultatul extragerii, în vederea postării acestuia pe site-urile celor două instituţii pentru o perioadă de minimum 30 de zile.
Art. 3.
(1) Unităţile teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală organizează procesul de preluare a cererilor de revendicare a premiilor aferente Loteriei bonurilor fiscale depuse în termenul legal, la care se anexează, în original, bonurile fiscale care îndeplinesc potrivit legii criteriile pentru a fi considerate câştigătoare, precum şi copia actului de identitate sau a paşaportului titularului bonului.
(2) La solicitarea titularului bonului fiscal, unitatea teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală unde a fost depus originalul bonului fiscal eliberează o copie a acestuia care poartă menţiunea „conform cu originalul”.
Art. 4.
(1) În vederea înregistrării cererilor de revendicare a premiilor, Direcţia generală de tehnologia informaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pune la dispoziţia tuturor administraţiilor fiscale o aplicaţie informatică în care acestea înregistrează electronic toate elementele pe care le conţine cererea contribuabilului şi la care anexează scanat, în format PDF, bonul fiscal.
(2) Elementele înregistrate în aplicaţia informatică potrivit alin. (1) constituie „Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale”.
(3) Aplicaţia informatică prevăzută la alin. (1) este accesibilă inclusiv direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice şi Direcţiei generale antifraudă fiscală.
Art. 5.
După expirarea termenului prevăzut de lege pentru revendicarea premiilor, Direcţia generală antifraudă fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală, verifică autenticitatea şi realitatea bonurilor fiscale, pe baza elementelor din „Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale, şi încarcă rezultatul verificărilor în aplicaţia informatică.
Art. 6.
(1) În vederea respectării termenului prevăzut la art. 6 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice urmăresc definitivarea listelor cu câştigători aferente cererilor de revendicare depuse în aria de competenţă teritorială.
(2) În termen de maximum 10 zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 6 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2015, pe baza informaţiilor cuprinse în baza de date privind Loteria bonurilor fiscale, Direcţia generală de tehnologia informaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală extrage lista câştigătorilor împreună cu datele de identificare aferente acestora, precum şi datele privind contul bancar unde se solicită virarea premiului şi o transmite electronic către Direcţia generală de legislaţie Cod procedură fiscală, reglementări nefiscale şi contabile din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, denumită în continuare direcţie de specialitate, structură responsabilă cu gestionarea fondului anual de premiere aferent Loteriei bonurilor fiscale.
(3) Direcţia de specialitate calculează valoarea unui premiu şi dispune măsurile necesare în vederea efectuării plăţilor, cu respectarea termenului prevăzut la art. 6 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2015.
(4) Procedura privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata premiilor în condiţiile prevăzute de alin. (3) se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(5) Concomitent cu calcularea valorii unui premiu, direcţia de specialitate asigură transmiterea listei câştigătorilor la Loteria bonurilor fiscale către Serviciul de comunicare, relaţii publice, mass-media şi transparenţă din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, respectiv Serviciul comunicare relaţii publice şi mass media din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea publicării acesteia pe site-urile celor două instituţii.
(6) Valoarea unui premiu se calculează prin împărţirea fondului lunar de premiere la numărul total al bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termen, iar suma astfel obţinută se rotunjeşte la leu în favoarea câştigătorului. Se includ în numărul total al bonurilor fiscale la care se împarte fondul de premiere şi bonurile care fac obiectul sesizărilor penale, situaţie în care plata premiului este suspendată până la soluţionarea cauzei penale, conform legii.
(7) Sumele aferente premiilor revendicate a căror plată este suspendată potrivit legii se indisponibilizează până la soluţionarea cauzei penale, urmând ca, după caz, să fie plătite câştigătorului sau să fie reportate pentru următoarea extragere a Loteriei bonurilor fiscale.
Art. 7.
(1) Ministerul Finanţelor Publice stabileşte fondul anual de premiere pentru Loteria bonurilor fiscale, precum şi repartizarea lunară a acestuia. Fondul anual de premiere cuprinde sumele acordate ca premii atât în cadrul Loteriei bonurilor fiscale organizate lunar, cât şi ocazional.
(2) Premiile suspendate la plată potrivit art. 6 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2015, în cazul în care organul de cercetare penală competent constată că a fost legal revendicat, se achită în termen de 30 de zile de la data depunerii documentului care atestă finalizarea cercetării penale sau a hotărârii judecătoreşti definitive, după caz, din bugetul anului în care se face plata.