În Monitorul Oficial nr. 207 din 30 martie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 609/2015 al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional.
În extras
Rolul Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional
(1) Ghidul de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, denumit în continuare ghid, constituie un suport informativ, având rolul de a furniza informaţii esenţiale privind derularea Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, denumit în continuare program.
(2) Ghidul conţine dispoziţii privind:
a) sursa de finanţare, suma prevăzută şi durata de aplicare a programului;
b) cuantumul şi condiţiile de acordare a primei de casare;
c) categoriile de persoane eligibile şi criteriile de eligibilitate;
d) participarea persoanelor eligibile în cadrul programului.
ARTICOLUL 2
Definiţii şi acronime
(1) În sensul prezentului ghid, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:
a)aplicaţia PSIPAN – software administrat de către Autoritate şi având dublu rol: de gestionare a bugetului alocat programului şi a primelor de casare acordate în cadrul acestuia; de stocare şi verificare a informaţiilor privind proprietarii înscrişi şi autovehiculele uzate;
b)Autoritatea – Administraţia Fondului pentru Mediu;
c)autoturism – autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M1, conceput şi construit pentru transportul de pasageri şi care are, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune;
d)autoutilitară uşoară – autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă N1, conceput şi construit pentru transportul de mărfuri, având o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone;
e)autospecială/autospecializată uşoară – autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă M1 ori N1, destinat transportului de pasageri sau de mărfuri şi care îndeplineşte o funcţie specifică ce necesită adaptări ale caroseriei şi/sau echipamente speciale, având o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone;
f)autovehicul nou – orice autoturism, autoutilitară uşoară sau autospecială/autospecializată uşoară care nu a fost înmatriculat/înmatriculată niciodată; autovehiculul nou achiziţionat prin program poate fi: cu sistem de propulsie termic (motor cu ardere internă), hibrid (cu cel puţin doi convertori de energie diferiţi şi două sisteme de stocare de energie, amplasate la bord, diferite care asigură propulsia vehiculului); electric hibrid (vehicul, inclusiv vehiculele care obţin energie de la un carburant doar în scopul reîncărcării dispozitivului de stocare a energiei electrice, care, pentru a-şi asigura propulsia mecanică, preia energie din ambele surse de energie stocată cu care este prevăzut vehiculul); electric (motor propulsat exclusiv cu energie electrică furnizată de baterii reîncărcabile; autovehiculul electric este clasificat ca vehicul cu emisii poluante zero);
g)autovehicul uzat – orice autoturism, autoutilitară uşoară sau autospecială/autospecializată uşoară, înmatriculat/înmatriculată în România, care conţine cumulativ componentele esenţiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamentele electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitivul catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie) şi care are o vechime mai mare sau egală cu 8 ani de la anul fabricaţiei. Dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricaţiei, se consideră an de fabricaţie anul înmatriculării;
h)beneficiar – persoana fizică, persoana juridică, de drept public ori de drept privat, operatorul economic fără personalitate juridică sau organizaţia profesională care este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale, ce a achiziţionat autovehiculul nou sub beneficiul primei de casare; operator economic reprezintă orice entitate implicată într-o activitate economică, indiferent de statutul său juridic şi de modul în care este finanţată, inclusiv persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent, asociaţii familiale, parteneriate sau asociaţii care desfăşoară activităţi economice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice entitate definită în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis;
i)colector autorizat – operator economic, cu sau fără personalitate juridică, autorizat să desfăşoare activităţi de colectare, dezmembrare şi/sau de tratare a vehiculelor scoase din uz, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 2.406/2004 privind gestionarea vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare;
j)comercializarea autovehiculului nou – operaţiunile constând în încheierea formalităţilor de vânzare-cumpărare, emiterea facturii, certificatului de conformitate şi cărţii de identitate a autovehiculului, predarea-primirea autovehiculului de către producătorul validat, în nume propriu sau, în numele şi pentru acesta, prin puncte de lucru/agenţi/parteneri autorizaţi;
k)criterii de eligibilitate – cerinţe, norme sau principii care trebuie îndeplinite cumulativ;
l)dosar de acceptare – dosar cuprinzând documentele obligatorii care se depun la Autoritate de către proprietarul persoană juridică, proprietarul operator economic fără personalitate juridică sau de către proprietarul organizaţie profesională care este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale, în vederea acceptării în program;
m)dosar de participare – dosar cuprinzând documentele obligatorii care se depun la producătorul validat de către proprietar, în vederea achiziţionării autovehiculului nou;
n)dosar de validare – dosar cuprinzând documentele obligatorii care se depun la Autoritate de către producător, în vederea validării în program;
o)ecobonus – reducere din preţul de achiziţionare a unui autovehicul nou, având caracteristicile prevăzute la art. 6 alin. (1), susţinută prin modalitate nerambursabilă din Fondul pentru mediu şi acordată simultan cu prima de casare;
p)ecotichet – tichet cu valoare nominală, parte din preţul de achiziţie a unui autovehicul electric nou, susţinută prin modalitate nerambursabilă din Fondul pentru mediu în cadrul Programului de promovare a vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014;
q)persoană eligibilă – persoana fizică, persoana juridică, de drept public ori de drept privat, operatorul economic fără personalitate juridică sau organizaţia profesională care este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale, care îndeplineşte criteriile de eligibilitate;
r)prima de casare – parte din preţul de achiziţionare a unui autovehicul nou, susţinută prin modalitate nerambursabilă din Fondul pentru mediu şi acordată în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat;
s)producător – persoană juridică română, operator economic constructor de autovehicule, importator de autovehicule noi sau reprezentant autorizat al constructorului/importatorului;
ş)producător validat – producătorul al cărui dosar de validare a fost aprobat de Autoritate;
t)proprietar – persoana fizică având domiciliul sau reşedinţa în România, care deţine în proprietate un autovehicul uzat, ori, după caz, moştenitorii săi; persoana juridică română, operatorul economic fără personalitate juridică sau organizaţia profesională care este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale, cu sediul profesional în România, care deţine în proprietate un autovehicul uzat;
ţ)proprietar acceptat – proprietarul persoană juridică, proprietarul operator economic fără personalitate juridică sau proprietarul organizaţie profesională care este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale, al cărui dosar de acceptare a fost aprobat de Autoritate;
u)proprietar înscris – proprietarul menţionat la lit. t) care a obţinut de la producătorul validat nota de înscriere;
v)notă de înscriere – documentul generat de aplicaţia PSIPAN, eliberat de către producătorul validat în vederea înscrierii în program a proprietarului autovehiculului uzat, persoană fizică, persoană juridică, operator economic fără personalitate juridică sau organizaţie profesională care este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale, prevăzută în anexele nr. 4.1 şi 4.2;
w)sesiune de înscriere – perioadă de timp determinată, în interiorul căreia: producătorul poate depune la Autoritate dosarul de validare; proprietarul persoană juridică, proprietarul operator economic fără personalitate juridică sau proprietarul organizaţie profesională care este organizată şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale poate depune la Autoritate dosarul de acceptare;
x)unitate alocată – valoare ce reprezintă echivalentul primei de casare.
(2) În sensul prezentului ghid, autovehiculul uzat având o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone şi în al cărui certificat de înmatriculare este înscrisă sintagma „automobil mixt“ (autovehicul destinat prin construcţie transportului simultan de persoane şi mărfuri în compartimente separate) este asimilat autoutilitarei uşoare, definită la alin. (1) lit. d).
(3) În sensul prezentului ghid, prin proprietar înscris şi proprietar acceptat se înţelege şi instituţia din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, iar prin autovehicul înmatriculat se înţelege şi autovehiculul aparţinând acesteia, care a fost supus unei proceduri specifice de înregistrare în circulaţie.
(4) În cuprinsul prezentului ghid sunt utilizate următoarele reguli de interpretare:
a) orice referire la sintagma „prima de casare“ implică şi sintagma „ecobonus“ dacă nu se prevede contrariul sau dacă nu este strict necesar a se distinge între cele două;
b) termenul de „zi“ sau „zile“ reprezintă zi calendaristică ori zile calendaristice, dacă nu se specifică altfel.
(5) În cuprinsul prezentului ghid sunt utilizate următoarele acronime:
a) A – autoturism;
b) AFM – Administraţia Fondului pentru Mediu;
c) ANPM – Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;
d) ASU – autospecială/autospecializată uşoară;
e) AU – autoutilitară uşoară;
f) DRPCIV – Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor;
g) g/km – grame per kilometru;
h) PSIPAN – Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional;
i) TVA – Taxa pe valoarea adăugată.
Obiectul, scopul şi obiectivele programului, indicatorii de performanţă
(1) Obiectul programului îl reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu, acordată sub forma primei de casare, pentru achiziţionarea autovehiculelor noi, mai puţin poluante, în schimbul predării spre casare a autovehiculelor uzate.
(2) Scopul programului îl constituie îmbunătăţirea calităţii mediului prin înnoirea Parcului auto naţional.
(3) Programul vizează atingerea următoarelor obiective de protecţie a mediului de interes general:
a) diminuarea efectelor poluării aerului asupra mediului şi sănătăţii populaţiei, cauzate de emisiile de gaze de eşapament de la autovehiculele uzate;
b) diminuarea efectelor poluării solului şi apei cauzate de scurgerile de substanţe periculoase de la autovehiculele uzate;
c) prevenirea generării deşeurilor şi atingerea obiectivelor privind recuperarea şi valorificarea deşeurilor provenite de la vehiculele scoase din uz.
(4) Nu intră sub incidenţa prevederilor prezentului ghid:
a) autovehiculul uzat a cărui primă înmatriculare în România a avut loc ulterior datei de 31 decembrie 2007, cu excepţia celui aflat în proprietatea unei unităţi administrativ-teritoriale sau a unei instituţii publice;
b) autovehiculul uzat cu număr de înmatriculare şi/sau certificat de înmatriculare modele/model vechi, radiat de drept prin efectul prevederilor art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2005 pentru stabilirea unor măsuri privind vehiculele rutiere înmatriculate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 432/2006.
(5) Indicatorul de performanţă şi eficienţă a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional îl reprezintă numărul de autovehicule uzate casate.