În Monitorul Oficial nr. 636 din 29 august a.c. a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr. 22/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 122/2006 privind azilul în România.
În extras
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
„(2) În implementarea criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecţie internaţională prezentate în unul dintre statele membre de către un străin, se utilizează definiţiile prevăzute în:
a) Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecţie internaţională prezentate în unul dintre statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe sau de către un apatrid (reformare), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 180 din 29 iunie 2013, denumit în continuare Regulamentul Dublin;
b) Regulamentul (UE) nr. 603/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind instituirea sistemului «Eurodac» pentru compararea amprentelor digitale în scopul aplicării eficiente a Regulamentului (UE) nr. 604/2013 de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecţie internaţională prezentate în unul dintre statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe sau de către un apatrid şi privind cererile autorităţilor de aplicare a legii din statele membre şi a Europol de comparare a datelor Eurodac în scopul asigurării respectării aplicării legii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.077/2011 de instituire a Agenţiei europene pentru gestionarea operaţională a sistemelor informatice la scară largă, în spaţiul de libertate, securitate şi justiţie (reformare), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 180 din 29 iunie 2013, denumit în continuare Regulamentul Eurodac“
2. La articolul 3, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(5) Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Imigrări, poate propune preluarea de către România a unor refugiaţi aflaţi pe teritoriul unor state terţe, care au fost recunoscuţi potrivit Convenţiei de la Geneva sau, în baza principiului împărţirii responsabilităţii între statele membre ale Uniunii Europene, a unor persoane care au primit o formă de protecţie într-un stat membru al Uniunii Europene aflat în dificultate. Numărul şi condiţiile de preluare a acestor persoane se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Aceste persoane au aceleaşi drepturi şi obligaţii în România ca şi beneficiarii unei forme de protecţie recunoscuţi de statul român, după caz.“