În Monitorul Oficial nr. 561 din 29 iulie a.c. a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale a României n. 360r din 25 iunie 2014 prin care se „respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială „Emiprod“ – S.R.L. şi Societatea Comercială „Cresco“ – S.R.L., ambele din Drobeta-Turnu Severin, în Dosarul nr. 9.089/101/2013 (nr. 9.089/101/2013/a86) al Tribunalului Mehedinţi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal” şi se „constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2013 privind declanşarea procedurii insolvenţei la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin sunt constituţionale în raport cu criticile formulate”.

Descoperă Raftul Legalis® – cea mai flexibilă soluție de doctrină online

Opinie separată

În dezacord cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 360 din 25 iunie 2014, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2013 privind declanşarea procedurii insolvenţei la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin (RAAN), trebuia admisă pentru următoarele motive:

Excepţia vizează dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2013 privind declanşarea procedurii insolvenţei la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin (RAAN), prin care s-a reglementat în mod expres că procedura generală a insolvenţei se aplică în mod corespunzător pentru această RAAN, fiind instituite totodată o serie de excepţii punctuale de la normele generale exclusiv pentru această regie.

1. Referitor la situaţia extraordinară Guvernul a motivat că:

– nu există o lege specială privind procedura insolvenţei care să fie aplicată regiilor autonome, astfel cum statuează dispoziţiile art. 151 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei;

– criza economică prelungită şi premisele economice pentru anul 2013 impun adoptarea unor reglementări privind procedura insolvenţei regiilor autonome;

– prin reglementare se asigură o proiective juridical a RAAN şi a creditorilor acesteia;

– incapacitatea de plată a RAAN poate conduce la încheierea activităţii, fapt ce ar putea provoca catastrofe ecologice.

Argumentele prezentate în preambulul actului normativ criticat nu constituie o situaţie extraordinară care să conducă la adoptarea unor măsuri legislative pe calea ordonanţei de urgenţă astfel cum statuează art. 115 alin. (4) din Constituţia României.

Astfel, împrejurarea că din 2006 şi până în prezent nici Guvernul, şi nici Parlamentul nu au iniţiat vreun proiect de act normativ care să reglementeze insolvenţa regiilor autonome nu poate constitui un argument pentru Guvern în sensul intervenţiei printr-un act de delegare legislativă punctual, pentru rezolvarea unor situaţii individuale, ci, eventual, ar fi putut fi un argument pentru adoptarea măsurilor generale în materia insolvenţei regiilor autonome, intervenţie legislativă care ar fi putut fi justificată într-adevăr şi de al doilea argument din preambulul ordonanţei de urgenţă, respectiv criza economică prelungită şi premisele economice pentru anul 2013.

Nici argumentul că prin reglementarea adoptată se asigură o protecţie juridică a RAAN nu poate constitui o justificare pentru adoptarea vreunui act normativ, cu atât mai puţin prin ordonanţă de urgenţă. Astfel, starea de insolvenţa este o situaţie faptică determinată de împrejurări obiective, concrete, care conduc la declanşarea procedurii, iar nu o formă de protejare a unei regii proprii, a statului, care în acest mod îşi creează un avantaj prin prejudicierea creditorilor regiei.

Motivul că intrarea în incapacitate de plată a RAAN poate conduce la închiderea activităţii şi la producerea unor catastrofe ecologice nu este în niciun fel justificat în nota de fundamentare. Din contră, în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă se arată că măsurile de executare silită sunt „concentrate asupra sediului administrativ al regiei şi a terenului aferent acestuia precum şi la alte construcţii (…) iar instanţele de judecată au constatat că acele bunuri individual determinate pot fi supuse executării silite potrivit legii, independent de caracterul strategic declarat al regiei“. Aşadar, nu s-a demonstrat în niciun fel că executarea silită a bunurilor regiei ar fi putut conduce la catastrofe ecologice.

În consecinţă, niciunul din argumentele incluse în preambulul ordonanţei de urgenţă nu constituie o situaţie extraordinară care să justifice adoptarea actului normativ. Aşadar, este evident că Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru oprirea procedurilor de executare silită a regiei în dauna creditorilor acesteia, nefiind precizate nici în preambul, şi nici în nota de fundamentare condiţiile legale de intrare în insolvenţa.

2. Ordonanţa de urgenţă, astfel cum a fost adoptată, conţine reglementări cu caracter individual deoarece, pe de o parte, se statuează că regiei autonome i se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi, pe de altă parte, se instituie unele derogări punctuale de la normele generale în materie de insolvenţa. Or, toate aceste reglementări reprezintă dispoziţii cu caracter individual, particulare, aplicabile exclusiv pentru un singur subiect de drept.

Referitor la aceste aspecte, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005, şi a statuat că: „Chiar în absenţa unei prevederi prohibitive exprese, este de principiu că legea are, de regulă,caracter normativ,natura primară a reglementărilor pe care le conţinefiind dificil de conciliat cu aplicarea acestora la un caz sau la cazuri individuale…Or, în măsura în care domeniul de incidenţă a reglementării este astfel determinat, aceastaare caracter individual,ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz prestabilit fără echivoc“.

Curtea a apreciat în aceeaşi decizie că: „Fără îndoială, este dreptul legiuitorului de a reglementa anumite domenii particulare într-un mod diferit de cel utilizat în cadrul reglementării cu caracter general sau, altfel spus, de a deroga de la dreptul comun, procedeu la care, de altfel, s-a mai apelat în această materie“. Subscriind acestei teze, Curtea ţine să precizeze că „o atare derogare de la dreptul comun se poate realiza numaiprintr-o reglementare cu caracter normativ…În ipoteza în care, însă, reglementarea specială, diferită de cea constitutivă de drept comun, are caracter individual, fiind adoptată intuitu personae, ea încetează de a mai avea legitimitate,dobândind caracter discriminatoriu şi, prin aceasta, neconstituţional“.

În mod similar şi pentru argumente asemănătoare s-a pronunţat Curtea şi prin Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, dar şi prin Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013. În această din urmă decizie Curtea a statuat că „în măsura în care domeniul de incidenţă a reglementării este determinat concret, dată fiind raţiunea intuitu personae a reglementării, aceasta are caracter individual, «ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz prestabilit fără echivoc».

Aşa fiind, Curtea constată că legea supusă controlului de constituţionalitate contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, astfel cum îşi găseşte expresie în art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, având caracter discriminatoriu şi, ca atare, este sub acest aspect în totalitate neconstituţională. Legea contravine şi prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituţie. Într-adevăr, în măsura în care un anumit subiect de drept este sustras, prin efectul unei dispoziţii legale adoptate exclusiv în considerarea lui şi aplicabile numai în ceea ce îl priveşte, incidenţei unei reglementări legale constituind dreptul comun în materie, dispoziţiile legale în cauză nesocotesc principiul constituţional potrivit căruia «nimeni nu este mai presus de lege»“.

În speţa supusă analizei Curţii în prezenta cauză devin incidente în mod corespunzător argumentele din decizia sus-citată, deoarece, pe de o parte, dintre alte numeroase regii, subiecte de drept privat, cu care creditorii au intrat în relaţii comerciale, Guvernul a ales tocmai RAAN pentru a declanşa procedura legală a insolvenţei, iar, pe de altă parte, deşi şi alte regii autonome s-ar afla în situaţii identice cu cea a RAAN, acestea nu pot beneficia de dispoziţiile instituite în favoarea acestei regii deoarece nu a fost creat cadrul general pentru insolvenţa regiilor autonome, astfel cum prevede legea generală (de altfel, nici până în prezent Guvernul nu a sesizat Parlamentul cu un proiect de lege cu acest obiect, urmând probabil ca şi pentru o altă regie să procedeze în mod identic, când interesul său o va cere). Aşa fiind, apreciem că actul normativ supus controlului contravine principiului constituţional al egalităţii, astfel cum îşi găseşte expresie în art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, având caracter discriminatoriu şi, ca atare, este, sub acest aspect, în totalitate neconstituţional.

Pentru aceste argumente apreciem că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2013 este neconstituţională şi că excepţia de neconstituţionalitate trebuia admisă în totalitate.

Judecători,

prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru

Daniel Marius Morar