În Monitorul Oficial nr. 549 din 24 iulie a.c. a fost publicată Legea nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.


Descoperă Raftul Legalis® – cea mai flexibilă soluție de doctrină online


Integral

Art. I.

După articolul 831 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 832, cu următorul cuprins:

Art. 832.

(1) Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 şi 831 şi de indemnizaţia-prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu acestea, săvârşite înainte de eliberarea din funcţie. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii.

(2) Punerea în mişcare a acţiunii penale pentru una dintre infracţiunile prevăzute la alin. (1) atrage, de drept, suspendarea soluţionării cererii de acordare a pensiei de serviciu sau, după caz, suspendarea plăţii pensiei de serviciu, dacă aceasta a fost acordată până la soluţionarea definitivă a cauzei. În această perioadă, persoana faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală beneficiază, în condiţiile legii, de pensie din sistemul public.

(3) Dacă se dispune clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, încetarea procesului penal sau renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, acesta este repus în situaţia anterioară şi i se plăteşte pensia de serviciu de care a fost lipsit ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale sau, după caz, diferenţa dintre aceasta şi pensia din sistemul public încasată după punerea în mişcare a acţiunii penale.

(4) Hotărârea de condamnare sau prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, rămasă definitivă, se comunică de către instanţa de executare Consiliului Superior al Magistraturii. Consiliul Superior al Magistraturii va informa Casa Naţională de Pensii Publice cu privire la apariţia uneia dintre situaţiile prevăzute de prezentul articol care are ca efect acordarea, suspendarea, încetarea sau reluarea plăţii pensiei de serviciu ori, după caz, suspendarea sau reluarea procedurii de soluţionare a cererii de acordare a pensiei de serviciu. Informarea Consiliului Superior al Magistraturii cuprinde elementele necesare pentru aplicarea măsurii respective de către casele teritoriale de pensii, inclusiv datele de identificare a persoanei, temeiul de drept al măsurii, precum şi data de la care se aplică.”