În Monitorul Oficial nr. 524 din 14 iulie a.c. a fost publicată Legea nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2014.


Descoperă Raftul Legalis® – cea mai flexibilă soluție de doctrină online


În extras

Art. 1

În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2014, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2014, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:

I.Finanţe publice şi economie

1. rectificarea bugetului de stat pe anul 2014;

2. rectificarea bugetului asigurărilor asociale de stat pe anul 2014;

3. reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi bancare;

4. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 232/2008, cu completările ulterioare;

5. măsuri cu privire la supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional;

6. măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii;

7. măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 martie 2012 de stabilire a cerinţelor tehnice şi comerciale aplicabile operaţiunilor de transfer de credit şi de debitare directă în euro şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 924/2009;

8. măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 236/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 martie 2012 privind vânzarea în lipsă şi anumite aspecte ale swapurilor pe riscul de credit;

9. reglementări privind standardizarea naţională;

10. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare;

11. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 16/2013, cu modificările ulterioare;

12. modificarea şi completarea legislaţiei în domeniul privatizării;

13. modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2014 privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica“ – S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgaz“ – S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative;

14. măsuri pentru dezvoltarea infrastructurii de stocare a energiei electrice şi de echilibrare a Sistemului Energetic Naţional, prin construirea şi operarea centralelor hidroelectrice cu acumulare prin pompaj;

15. reglementări privind transferul fără plată al unor pachete de acţiuni din proprietatea statului român şi din administrarea Ministerului Economiei, prin Departamentul pentru Energie, în proprietatea privată a unor unităţi administrativ-teritoriale;

16. modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei;

17. aprobarea plăţii unor cotizaţii la organisme internaţionale la care România este parte;

18. măsuri de transpunere a prevederilor pachetului de directive europene privind achiziţiile publice – Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune, Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE şi Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile efectuate de entităţile care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale şi de abrogare a Directivei 2004/17/CE.