În Monitorul Oficial nr. 340 din 8 mai a.c. a fost publicat Ordinul nr. 3240/2014 al Ministerului Educaţiei Naţionale pentru modificarea şi completarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.561/2011.
În extras
Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământului preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.561/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 şi 767 bis din 31 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 7 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„a) condiţiile de vechime necesare înscrierii la examenul de acordare a gradului didactic II se referă la vechimea de predare efectivă la catedră şi nu se confundă cu vechimea în muncă, recunoscută ca vechime în învăţământ în vederea stabilirii drepturilor salariale. Pentru vechimea la catedră se ia în calcul perioada în care s-a prestat activitate efectivă de predare, ca personal didactic calificat, respectiv studii de specialitate absolvite cu examen de diplomă sau de licenţă, după caz, cu normă întreagă şi cu îndeplinirea condiţiilor de formare iniţială, conform legii;“.
2. La articolul 7 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
„e) pentru personalul didactic calificat care nu a funcţionat cu o normă întreagă sau care a funcţionat cu ore peste norma întreagă, se poate calcula un coeficient anual de vechime la catedră prin împărţirea numărului de ore prestate de candidat în anul respectiv la numărul anual de ore corespunzător funcţiei didactice cu normă întreagă din care a prestat ore, avându-se în vedere numărul de săptămâni de activitate didactică din structura anului şcolar. Coeficientul se calculează pentru fiecare dintre anii de funcţionare la catedră după obţinerea definitivatului. Condiţia de vechime la catedră prevăzută se consideră îndeplinită atunci când suma coeficienţilor anuali astfel calculaţi este de cel puţin 4, respectiv 3, în cazul candidaţilor care au obţinut media 10 la examenul de definitivare în învăţământ.“
3. La articolul 10, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
„(21) Cadrele didactice care îndeplinesc condiţiile legale şi doresc să se înscrie la examenul pentru acordarea gradului didactic II vor solicita, în perioada 1–31 octombrie a anului premergător depunerii dosarului de înscriere, efectuarea primei inspecţii curente, printr-o cerere adresată conducerii unităţii de învăţământ unde funcţionează. Conducerile unităţilor de învăţământ, după validare în consiliul de administraţie, vor înainta cererile către inspectoratul şcolar judeţean/al Municipiului Bucureşti, unde vor fi înregistrate.“
4. La articolul 11 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:
„i) copia raportului scris al inspecţiei curente efectuate înainte de înscriere, certificată pentru conformitate cu originalul de către conducerea şcolii.“
5. La articolul 11, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
„(6) Candidaţii cărora li s-au admis dosarele de înscriere vor fi planificaţi să efectueze inspecţia curentă 2, iar în anul şcolar următor vor susţine inspecţia specială şi probele scrise/orale aferente examenului de acordare a gradului didactic II.“
6. La articolul 26 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„a) condiţiile de vechime necesare înscrierii la examenul de acordare a gradului didactic I se referă la vechimea de predare efectivă la catedră şi nu se confundă cu vechimea în muncă, recunoscută ca vechime în învăţământ în vederea stabilirii drepturilor salariale. Pentru vechimea la catedră se ia în calcul perioada în care s-a prestat activitate efectivă de predare, ca personal didactic calificat, respectiv studii de specialitate absolvite cu examen de diplomă sau de licenţă, după caz, cu normă întreagă şi cu îndeplinirea condiţiilor de formare iniţială, conform legii;“.
7. La articolul 26 alineatul (2), după litera d) se introduc două noi litere, literele e) şi f), cu următorul cuprins:
„e) pentru personalul didactic calificat care nu a funcţionat cu o normă întreagă sau care a funcţionat cu ore peste norma întreagă se poate calcula un coeficient anual de vechime la catedră prin împărţirea numărului de ore prestate de candidat în anul respectiv la numărul anual de ore corespunzător funcţiei didactice cu normă întreagă din care a prestat ore, avându-se în vedere numărul de săptămâni de activitate didactică din structura anului şcolar. Coeficientul se calculează pentru fiecare dintre anii de funcţionare la catedră după obţinerea gradului didactic II. Condiţia de vechime la catedră prevăzută se consideră îndeplinită atunci când suma coeficienţilor anuali astfel calculaţi este de cel puţin 4, respectiv 3, în cazul candidaţilor care au obţinut media 10 la examenul de definitivare în învăţământ;
f) pentru cadrele didactice care după susţinerea inspecţiei speciale şi a lucrării metodico-ştiinţifice au beneficiat de concediu pentru îngrijirea copilului, respectiv au avut contractul de muncă suspendat şi nu îndeplinesc condiţiile de predare efectivă la catedră, validarea prin ordin al ministrului educaţiei naţionale a rezultatelor probelor aferente examenului de acordare a gradului didactic I se va face cu seria corespunzătoare anului şcolar în care aceste cadre didactice şi-au reluat activitatea didactică, în condiţiile îndeplinirii prevederilor legale privind vechimea de predare efectivă la catedră.“
8. La articolul 29, alineatele (2), (3) şi (8) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(2) Cadrele didactice care îndeplinesc condiţiile legale şi doresc să se înscrie la examenul pentru acordarea gradului didactic I vor solicita, în perioada 1–31 octombrie a anului premergător depunerii dosarului de înscriere, efectuarea primei inspecţii curente, printr-o cerere adresată conducerii unităţii de învăţământ unde funcţionează.
(3) Conducerile unităţilor de învăţământ, după validare în consiliul de administraţie, vor înainta cererile către inspectoratul şcolar judeţean/al Municipiului Bucureşti, unde vor fi înregistrate.
……….
(8) Pentru profesorii documentarişti, la inspecţiile curente se încheie un raport scris după modelul prevăzut în anexa nr. 9 la prezenta metodologie. Raportul de inspecţie va fi consemnat în registrul de inspecţii al unităţii de învăţământ.“
9. La articolul 34, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Candidaţii declaraţi respinşi la colocviul de admitere se pot reînscrie pentru susţinerea examenului. Reînscrierea se face prin depunerea unui nou dosar şi parcurgerea tuturor etapelor precizate în prezenta metodologie.“
10. La articolul 38, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) Pentru profesorii documentarişti, la inspecţia specială se încheie un raport scris după modelul prezentat în anexa nr. 15 la prezenta metodologie. Raportul de inspecţie va fi consemnat în registrul de inspecţii al unităţii de învăţământ.“
11. La articolul 44, alineatele (12) şi (14) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(12) Ordinul ministrului educaţiei naţionale se transmite titularului de către inspectoratul şcolar judeţean/al Municipiului Bucureşti în exemplar original. Ministerul Educaţiei Naţionale informează centrele de perfecţionare cu privire la emiterea ordinului ministrului pentru validarea rezultatelor examenului pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor.
……….
(14) În cazul cadrelor didactice cu o vechime în învăţământ mai mică de 6 ani, salarizarea se face la nivelul corespunzător tranşei de vechime 2–6 ani.“