În Monitorul Oficial nr. 326 din 6 mai a.c. a fost publicată Legea nr. 43/2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE si CEDO | Drept Public


În extras

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

ARTICOLUL 1

Obiectul şi domeniul de aplicare

(1) Prezenta lege instituie măsuri de protecţie a animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale şi, în acest scop, prevede norme ce reglementează următoarele:
a) înlocuirea şi reducerea utilizării animalelor în proceduri, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. a), precum şi îmbunătăţirea metodelor de creştere, adăpostire, îngrijire şi utilizare a animalelor în proceduri;
b) originea, reproducerea, marcarea, îngrijirea şi adăpostirea, precum şi uciderea animalelor;
c) activităţile crescătorilor, furnizorilor şi utilizatorilor de animale;
d) evaluarea şi autorizarea proiectelor ce implică utilizarea animalelor în proceduri, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. b).
(2) Prezenta lege se aplică în cazul în care animalele sunt utilizate în proceduri sau destinate utilizării în proceduri ori în cazul în care sunt crescute în mod special pentru ca organele sau ţesuturile acestora să fie folosite în scopuri ştiinţifice ori educative.
(3) Prezenta lege se aplică până în momentul în care animalele prevăzute la alin. (2) sunt ucise, relocate sau returnate într-un habitat ori sistem de creştere adecvat.
(4) Eliminarea durerii, a suferinţei, a stresului sau a vătămărilor de durată prin utilizarea eficace a metodelor anestezice, analgezice ori a altor metode similare nu exclude utilizarea unui animal în proceduri din domeniul de aplicare a prezentei legi.
(5) Prezenta lege se aplică în cazul următoarelor animale:
a) animale neumane vertebrate vii, inclusiv forme larvare care se hrănesc autonom şi forme fetale de mamifere începând cu ultima treime a stadiului lor normal de dezvoltare;
b) cefalopode vii.
(6) Prezenta lege se aplică în cazul animalelor utilizate în proceduri şi care se află într-un stadiu de dezvoltare mai timpuriu decât cel prevăzut la alin. (5) lit. a), dacă animalul urmează să fie lăsat în viaţă după acest stadiu de dezvoltare şi, în urma procedurilor efectuate, este probabil să prezinte durere, suferinţă, stres sau vătămări de durată după ce a ajuns la stadiul de dezvoltare respectiv.
(7) Prezenta lege nu se aplică în cazul:
a) actelor neexperimentale practicate în exploataţii agricole;
b) actelor veterinare practicate în clinici, în scopuri neexperimentale;
c) studiilor efectuate în clinici veterinare necesare în vederea autorizării comercializării unui produs medicinal veterinar;
d) actelor efectuate în cadrul practicilor recunoscute de creştere a animalelor;
e) actelor efectuate în scopul principal de identificare a animalelor;
f) actelor care nu sunt susceptibile să provoace durere, suferinţă, stres considerabil sau vătămări de durată echivalente ori mai puternice decât cele produse de introducerea unui ac, cu bunele practici veterinare.

ARTICOLUL 2

Definiţii

Pentru aplicarea prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează:
a)procedură – orice utilizare, invazivă sau neinvazivă, a animalului în scopuri experimentale ori în alte scopuri ştiinţifice, cu rezultate cunoscute sau necunoscute ori în scopuri educative, care pot provoca animalului un anumit nivel de durere, suferinţă, stres ori vătămări de durată echivalente sau chiar mai puternice decât cele provocate de introducerea unui ac cu bunele practici veterinare; este inclusă orice acţiune care urmăreşte sau care ar putea să aibă ca rezultat naşterea ori eclozarea unui animal sau crearea şi menţinerea unei linii de animale modificate genetic în oricare dintre aceste condiţii, însă este exclusă uciderea animalelor în scopul exclusiv al utilizării organelor ori ţesuturilor acestora;
b)proiect – un program de lucru cu obiective ştiinţifice definite, care presupune folosirea uneia sau a mai multor proceduri;
c)proiect multiplu generic – proiect efectuat pe baza unor metode uzuale în scopul testării, diagnosticării sau producţiei în cadrul unei singure autorizări, însă fără ca aceste metode să fie excluse din evaluarea proiectului;
d)unitate – orice structură, orice clădire, orice grup de clădiri sau orice alt spaţiu, care poate include un loc ce nu este complet închis ori acoperit, precum şi instalaţii mobile;
e)crescător – orice persoană fizică sau juridică, cu scop lucrativ ori nu, care creşte animalele prevăzute în anexa nr. 1, pentru a fi utilizate în proceduri sau pentru utilizarea în scopuri ştiinţifice a ţesuturilor ori organelor care provin de la acestea sau care creşte alte animale, în principal pentru aceste scopuri;
f)furnizor – orice persoană fizică sau juridică, cu scop lucrativ ori nu, alta decât un crescător, care furnizează animale pentru a fi utilizate în proceduri sau pentru utilizarea în scopuri ştiinţifice a ţesuturilor ori organelor care provin de la acestea;
g)utilizator – orice persoană fizică sau juridică, cu scop lucrativ ori nu, care foloseşte animale în proceduri;
h)autoritate competentă – Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, respectiv unităţile din subordinea acesteia;
i)afecţiune invalidantă – reducerea capacităţii normale de funcţionare fizică sau psihologică a unei persoane;
j)colonie autonomă – o colonie în care animalele sunt crescute exclusiv în cadrul acesteia sau provin din alte colonii, însă fără a fi capturate din sălbăticie, iar animalele sunt adăpostite într-un mod care asigură familiarizarea acestora cu oamenii;
k)inspecţie – activitate definită potrivit art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor.

ARTICOLUL 3

Principiul înlocuirii, reducerii utilizării animalelor în proceduri şi îmbunătăţirii metodelor de creştere, adăpostire, îngrijire şi utilizare a animalelor în proceduri

(1) În locul unei proceduri se utilizează o metodă sau o strategie de testare satisfăcătoare din punct de vedere ştiinţific, care nu implică utilizarea de animale vii.
(2) Numărul de animale utilizate în proiecte trebuie redus la minimum, fără a compromite obiectivele proiectului ce implică utilizarea animalelor în proceduri.
(3) Trebuie luate toate măsurile în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de creştere, adăpostire şi îngrijire a animalelor, precum şi a metodelor utilizate în cadrul procedurilor, prin eliminarea sau reducerea la minimum a durerii, a suferinţei, a stresului ori a vătămărilor de durată ce pot fi provocate animalelor.
(4) Prevederile prezentului articol se aplică în ceea ce priveşte efectuarea procedurilor, cu respectarea cerinţelor prevăzute la art. 12.