În Monitorul Oficial nr. 144 din 26 februarie a.c. a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 30 din 21 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Prin această decizie, Curtea a:
– respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Poliţiştilor „Lege şi Onoare“ Mureş din Târgu Mureş în Dosarul nr. 3.378/102/2011*, Curtea de Apel Târgu Mureş Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
– respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Redăm textul opiniei separate formulată de către Judecător, prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru:
În dezacord cu soluţia pronunţată prin Decizia nr. 30 din 21 ianuarie 2014, considerăm că, în ceea ce priveşte prevederile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, Curtea ar fi trebuit să admită excepţia de neconstituţional itate şi să constate că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care exclud de la beneficiul scutirii de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la orice drepturi ce decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici.
Neconstituţionalitatea textului de lege criticat decurge din lipsa din cuprinsul acestuia a menţionării raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici printre situaţiile pentru care legiuitorul a prevăzut scutirea de la plata de taxa de timbru. Această omisiune este de natură să creeze o discriminare evidentă între situaţia funcţionarilor publici şi cea a personalului contractual, din perspectiva posibilităţii de a-şi valorifica în justiţie drepturile rezultate din raporturile de serviciu, respectiv de muncă, între care, în esenţă, nu se poate susţine că ar exista diferenţe de regim juridic.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil (a se vedea, în acest sens, hotărârile pronunţate în cauzele Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragraful 38, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, 1999, paragraful 29, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24).
O asemenea soluţie ar fi justificată de adoptarea Legii dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, care, în art. 1, menţionează şi raporturile de serviciu, alături de cele de muncă. Astfel, în înţelesul Legii nr. 62/2011, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
„n) conflict de muncă – conflictul dintre angajaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarearaporturilor de muncă sau de serviciu.Conflictele de muncă pot fi colective sau individuale; p) conflict individual de muncă – conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şiraporturile de serviciu ale funcţionarilor publici,precum şi din legi sau din alte acte normative. De asemenea, sunt considerate conflicte individuale de muncă următoarele: (i) conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă oriraportul de serviciu;“. Prin prisma modificărilor legislative mai sus prezentate, apreciem că este evidentă intenţia legiuitorului de asimilare a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici cu raporturile de muncă ale celorlalţi salariaţi şi, ca atare, aplicarea unui tratament egal sub aspectul scutirii de la plata taxei de timbru a acţiunilor şi cererilor referitoare la drepturi ce decurg din raporturile de serviciu. Trebuie reţinut că problema pusă în discuţie este scutirea de taxa de timbru a unor acţiuni şi cereri judiciare, şi nu în primul rând regimul juridic al unor categorii de persoane. Mai exact, contează în principal obiectul procesului în care se stabilesc taxele de timbru. În cazul nostru, obiectul acestor procese îl reprezintă litigiile dintre angajaţi şi angajatori. Or, din acest punct de vedere, textele din Legea nr. 62/2011 la care ne-am referit includ în definiţia conflictelor de muncă drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă sau de serviciu. Aşadar, raporturile de muncă şi cele de serviciu sunt, din acest punct de vedere, echivalente. Observăm că lipsa din cuprinsul Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a unei menţiuni referitoare la raporturile de serviciu reclamă obligaţia instanţelor chemate să aplice legea să interpreteze coroborat textele de lege existente în materie, deschizând însă, în acest fel, calea arbitrariului în actul de justiţie. Dovadă în acest sens stă chiar practica neunitară existentă la nivelul diverselor instanţe, care au pronunţat soluţii contradictorii cu privire la scutirea de taxa de timbru judiciar pentru litigiile privitoare la drepturile ce decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici. Astfel, unele instanţe au apreciat că astfel de acţiuni sunt scutite de taxa judiciară de timbru (sens în care pot fi menţionate, exemplificativ, Decizia civilă nr. 4.097/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia civilă nr. 1.223/2009 a Curţii de apel Bacău, Decizia civilă nr. 3.230/2009 a Curţii de apel Craiova) şi, în acelaşi timp, instanţe care au considerat că aceste acţiuni sunt supuse taxei judiciare de timbru (de exemplu, prin Decizia civilă nr. 1.919/2008 a Curţii de apel Cluj, Decizia civilă nr. 1.678/2008 a Curţii de apel Cluj, Decizia civilă nr. 8/R/2008 a Curţii de apel Galaţi). Este adevărat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea rezolva această incertitudine cu privire la aplicabilitatea scutirii de taxa judiciară de timbru şi în ce priveşte funcţionarii publici care sunt supuşi raporturilor de serviciu, prin intermediul unei decizii pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Remarcăm însă că obligarea funcţionarilor publici la plata acestei taxe, sub sancţiunea anulării acţiunii sau, după caz, a căii de atac, ca netimbrată, are ca efect aplicarea unui tratament discriminatoriu al acestora prin comparaţie cu ceilalţi salariaţi, care se află în raporturi de muncă şi care beneficiază de scutirea de la plata taxei amintite, ceea ce constituie o problemă de constituţionalitate, nu doar de aplicare şi interpretare a legii la o speţă concretă. Precizăm că, în considerarea funcţiei sale de garant al supremaţiei Constituţiei, instanţa de contencios constituţional a mai constatat neconstituţionalitatea unor texte de lege din perspectiva unor omisiuni legislative de natură să conducă la apariţia unui tratament discriminatoriu între categorii de persoane între care nu există o diferenţă izvorâtă din criterii obiective. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010. De altfel, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, deci ulterior pronunţării deciziei faţă de care formulăm prezenta opinie separată, legiuitorul a intervenit şi a remediat viciile actului normativ contestat, stabilind, prin prevederile art. 29 alin. (4) din aceasta, că „Acţiunile şi cererile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici şi ale funcţionarilor publici cu statut special sunt asimilate, sub aspectul taxei judiciare de timbru, conflictelor de muncă.“ În consecinţă, ţinând seama de cele mai sus expuse, am susţinut admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi constatarea neconstitutionalităţii acestora în măsura în care exclud de la beneficiul scutirii de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la orice drepturi ce decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, suntem de acord cu soluţia pronunţată, de respingere, ca neîntemeiată, a acesteia. Judecător, prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru