În Monitorul Oficial nr. 105 din 12 februarie a.c. a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 41 din 22 ianuarie 2014 prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Grupurile Parlamentare ale Partidului Democrat Liberal din Camera Deputaţilor şi din Senat, precum şi de Grupul Parlamentar al Partidului Poporului – Dan Diaconescu din Camera Deputaţilor şi constată că dispoziţiile Hotărârii Parlamentului României nr. 75/2013 privind constatarea încetării mandatului Avocatului Poporului şi preluarea atribuţiilor acestei funcţii de către un adjunct al Avocatului Poporului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE și CEDO | Drept Public

OPINIE SEPARATĂ 1

la Decizia Curţii Constituţionale nr. 41 din 22 ianuarie 2014

În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii Parlamentului nr. 75 din 20 decembrie 2013 privind constatarea încetării mandatului Avocatului Poporului şi preluarea atribuţiilor acestei funcţii de către un adjunct al Avocatului Poporului, formulată de Grupurile parlamentare Partidului Democrat-Liberal din Camera Deputaţilor şi din Senat, precum şi de Grupul parlamentar al Partidului Poporului – Dan Diaconescu din Camera Deputaţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţia României şi al art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuia admisă şi constatată neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate, pentru următoarele motive:

I. Obiectul controlului de constituţionalitate

Din examinarea criticilor de neconstituţionalitate şi a temeiurilor constituţionale invocate, rezultă că, deşi în mod formal autorii critică Hotărârea Parlamentului nr. 75 din 20 decembrie 2013, în integralitatea sa, sesizarea vizează doar dispoziţiile art. 2 al hotărârii, potrivit cărora „Până la numirea unui nou Avocat al Poporului, doamna Ecaterina-Gica Teodorescu, adjunct al Avocatului Poporului, va îndeplini atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului“.

Prin urmare, analiza de constituţionalitate a Curţii Constituţionale trebuie să se limiteze doar la aceste dispoziţii ale Hotărârii Parlamentului nr. 75 din 20 decembrie 2013.

II. Temeiurile constituţionale şi legale ale controlului de constituţionalitate

Dispoziţiile art. 58–60 cuprinse în cap. IV al titlului II – Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale consacră statutul constituţional al instituţiei Avocatului Poporului. Potrivit art. 58 – Numirea şi rolul, Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, iar adjuncţii săi sunt specializaţi pe domenii de activitate. Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică, respectiv Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004.

În privinţa hotărârilor care prin obiectul lor vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional, Curtea a reţinut că norma de referinţă, în cadrul controlului de constituţionalitate exercitat, poate fi atât o dispoziţie de rang constituţional, cât şi una infraconstituţională, ţinând cont de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie1. O atare orientare a Curţii este dată de domeniul de maximă importanţă în care intervin aceste hotărâri – autorităţi şi instituţii de rang constituţional –, astfel încât şi protecţia constituţională oferită autorităţilor sau instituţiilor fundamentale ale statului trebuie să fie una în consecinţă. Prin urmare, hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional pot fi supuse controlului de constituţionalitate chiar dacă actul normativ pretins încălcat are doar valoare infraconstituţională. Cu alte cuvinte, regimul de protecţie instituit pe cale jurisprudenţială de către Curtea Constituţională este unul sporit în domeniul acestui tip de hotărâri ale Parlamentului.

Prin urmare, apreciem că Legea nr. 35/1997, act normativ cu valoare infraconstituţională, constituie, în temeiul art. 1 alin. (5) din Constituţie, reperul fundamental în analiza controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Hotărârea Parlamentului nr. 75 din 20 decembrie 2013.

Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 1 şi 2 din lege, instituţia Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică şi are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile.

Dispoziţiile art. 6–9 ale cap. II – Mandatul Avocatului Poporului prevăd condiţiile şi procedura de numire, precum şi durata şi cazurile de încetare a mandatului:

– Art. 6:„(1) Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Mandatul Avocatului Poporului poate fi reînnoit o singură dată.

(2) Poate fi numit Avocat al Poporului orice cetăţean român care îndeplineşte condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională.“;

– Art. 7:„(1) Propunerile de candidaţi se fac de către birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului.

(2) Candidaţii vor fi audiaţi de comisiile juridice din Camera Deputaţilor şi Senat. În vederea audierii, fiecare candidat va depune actele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Constituţie şi de prezenta lege pentru a fi numit Avocat al Poporului. Candidaţii vor fi prezenţi la dezbateri.

(3) Este numit ca Avocat al Poporului candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi ale deputaţilor şi senatorilor prezenţi.“;

– Art. 8:„(1) Mandatul de Avocat al Poporului se exercită de la data depunerii, în faţa preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, a următorului jurământ:

[…]

(3) Refuzul depunerii jurământului împiedică intrarea în funcţie a Avocatului Poporului şi deschide procedura pentru numirea în funcţie a altei persoane.

(4) Mandatul Avocatului Poporului durează până la depunerea jurământului de către noul Avocat al Poporului.“;

– Art. 9:„(1) Mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen în caz de demisie, revocare din funcţie, incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private, imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile, constatată prin examen medical de specialitate, ori în caz de deces.

(2) Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.

(3) Demisia, incompatibilitatea, imposibilitatea de îndeplinire a funcţiei sau decesul se constată de către birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în cel mult 10 zile de la apariţia cauzei care determină încetarea mandatului Avocatului Poporului. […]“

Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 35/1997, poate fi numită în funcţia de Avocat al Poporului persoana care îndeplineşte condiţiile de numire pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, condiţii prevăzute de art. 143 din Constituţie: „Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.“

III. Criticile formulate vizează două aspecte:

– întrucât Legea nr. 35/1997 nu prevede instituţia interimatului sau a delegării de atribuţii în cazul încetării mandatului de Avocat al Poporului prin demisie, desemnarea unui adjunct al Avocatului Poporului care să îndeplinească atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi Legea nr. 35/1997;

– persoana desemnată de Parlament pentru a exercita atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului nu întruneşte condiţiile de numire impuse de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 35/1997 coroborate cu art. 143 din Constituţie.

IV. Analizând criticile de neconstituţionalitate, apreciem următoarele:

1. Procedura de numire a Avocatului Poporului este expres prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 35/1997 şi parcurge următoarele etape:

– la recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului, birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului fac propunerile de candidaţi;

– fiecare candidat va depune actele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Constituţie şi de lege pentru a fi numit Avocat al Poporului: cetăţenia română, pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior;

– candidaţii vor fi audiaţi de comisiile juridice din Camera Deputaţilor şi Senat;

– dezbaterea candidaturilor în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în prezenţa persoanelor care candidează;

– numirea în calitate de Avocatul al Poporului a candidatului care a întrunit cel mai mare număr de voturi ale deputaţilor şi senatorilor prezenţi, prin hotărâre a Parlamentului, adoptată în temeiul art. 76 alin. (2) din Constituţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Mandatul de Avocat al Poporului se exercită de la data depunerii jurământului, în faţa preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, până la data depunerii jurământului de către noul Avocat al Poporului.

2. Cauzele de încetare a mandatului de Avocat al Poporului sunt următoarele:

– expirarea mandatului;

– revocare din funcţie, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor;

– demisie;

– incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private;

– imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile, constatată prin examen medical de specialitate;

– deces.

Cu privire la cazurile de încetare a mandatului înainte de termen, legea prevede expres că revocarea din funcţie a Avocatului Poporului se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului. Prin urmare, potrivit legii, mandatul de Avocat al Poporului încetează la data adoptării Hotărârii Parlamentului prin care se decide cu privire la încălcarea Constituţiei şi a legilor de către persoana care a deţinut această funcţie publică.

Cazurile de demisie, incompatibilitate, imposibilitate de îndeplinire a funcţiei sau deces se constată de către birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în cel mult 10 zile de la apariţia cauzei, încetarea mandatului Avocatului Poporului fiind dispusă de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, prin hotărâre a Parlamentului prin care se ia act de cauza care determină încetarea mandatului înainte de expirarea acestuia. De altfel, aceasta este şi situaţia prezentă, prin art. 1 al Hotărârii Parlamentului nr. 75 din 20 decembrie 2013, Parlamentul României ia act de hotărârea Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului privind constatarea demisiei domnului Atanasiu Crişu din funcţia de Avocat al Poporului.

3. În niciunul din cazurile de încetare a mandatului înainte de termen, prin urmare nici în caz de demisie, Legea nr. 35/1997 nu prevede o procedură tranzitorie, care să stabilească cu titlu provizoriu persoana care să îndeplinească atribuţiile Avocatului Poporului pe perioada vacanţei funcţiei: legea nu reglementează numirea în funcţie a unui Avocat al Poporului interimar şi nici delegarea de atribuţii către un adjunct al Avocatului Poporului.

Atunci când intenţia legiuitorului a fost de a reglementa situaţiile neprevăzute care împiedică Parlamentul să numească persoana care va exercita funcţia publică, aceasta a fost expres şi neechivoc prevăzută în conţinutul actului normativ. Astfel, cu titlu de exemplu sunt dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, referitoare la numirea Preşedintelui Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune (care sunt directorii generali ai societăţilor), dispoziţii care prevăd în situaţia expres reglementată că „Parlamentul, la propunerea comisiilor permanente de specialitate, numeşte un director interimar, cu mandat bine definit“, iar „durata interimatului nu poate fi mai mare de 6 luni.“

Pe de altă parte, reglementări similare Legii nr. 35/1997 sub aspectul procedurii de numire în funcţia publică sunt cele cuprinse în Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii (art. 23–24 prevăd procedura numirii Directorului Serviciului Român de Informaţii), Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (art. 19–21 stabilesc procedura de alegere de către Senat a celor 2 reprezentanţi ai societăţii civile), Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi (art. 46 dispune cu privire la numirea membrilor Curţii de Conturi), Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ (art. 9 prevede numirea Preşedintelui Consiliului Legislativ şi a preşedinţilor de secţii), Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (art. 5 şi 68 reglementează procedura de numire a judecătorilor Curţii Constituţionale).

În toate aceste cazuri, Parlamentul este obligat să numească în funcţiile publice persoane care îndeplinesc condiţiile cerute de lege, cu respectarea procedurilor legale. Legea nu permite delegarea atribuţiilor Directorului Serviciului Român de Informaţii, numirea unor membri interimari ai Consiliului Superior al Magistraturii sau numirea unor persoane care să exercite temporar atribuţiile unui judecător al Curţii Constituţionale. Or, aplicând raţionamentul juridic al majorităţii care a impus soluţia adoptată de Curte, întemeiat pe regula de interpretare qui potest maius potest et minus (cel care este în stare de ceva mai important este capabil şi de ceva mai puţin important), Curtea nu face altceva decât să legitimeze conduita Parlamentului, exercitată în afara cadrului legal şi constituţional.

4. Prin urmare, în dezacord cu opinia majoritară, apreciem că ori de câte ori legea prevede clar şi neechivoc procedura de numire în funcţiile publice, Parlamentul are obligaţia de a respecta rigorile legale şi de a evita crearea unor situaţii contestabile din punct de vedere constituţional. Astfel, în cazul dedus judecăţii, Parlamentul avea obligaţia de a declanşa procedura de numire a Avocatului Poporului, conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 35/1997, cu atât mai mult cu cât chiar prevederile Legii nr. 35/1997, cuprinse în art. 8 alin. (3) din lege, care sunt aplicabile mutatis mutandis, prevăd o situaţie similară: „refuzul depunerii jurământului împiedică intrarea în funcţie a Avocatului Poporului şi deschide procedura pentru numirea în funcţie a altei persoane.“

Procedând în afara cadrului legal şi constituţional, prin art. 2 al Hotărârii Parlamentului nr. 75 din 20 decembrie 2013, Parlamentul a creat o instituţie juridică nouă, şi anume „delegarea“ unui adjunct al Avocatului Poporului pentru îndeplinirea atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului, până la numirea unui nou Avocat al Poporului. Hotărârea Parlamentului nu numai că adaugă la prevederile Legii nr. 35/1997, dar, fără a stabili un termen cert până la care situaţia tranzitorie să îşi epuizeze efectele, creează premisele unei numiri în funcţia de Avocat al Poporului pe o perioadă nedeterminată, lăsată la libera apreciere a autorităţii competente să facă numirea. Or, o atare consecinţă juridică, coroborată cu rangul constituţional al instituţiei Avocatul Poporului, este de natură să afecteze grav valori şi principii constituţionale, precum statul de drept, democraţia constituţională şi principiul respectării obligatorii a Constituţiei şi a legilor.

Singura ipoteză în care adjuncţii Avocatului Poporului îndeplinesc atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului este cea prevăzută de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 35/1997, respectiv cazul imposibilităţii temporare a exercitării funcţiei. În această ipoteză „delegarea“ atribuţiilor se realizează ope legis, dar în baza unei ordini stabilite de către Avocatul Poporului însuşi. Prin urmare, nici acest text şi nicio altă dispoziţie din lege nu reglementează posibilitatea delegării acestor atribuţii printr-o hotărâre a Parlamentului, aşa cum s-a procedat prin actul supus controlului de constituţionalitate. După cum se observă, legiuitorul a prevăzut posibilitatea delegării atribuţiilor doar în ipoteza de mai sus şi nicidecum în caz de vacanţă a funcţiei, generată, în cazul de faţă, prin demisie.

5. Având în vedere argumentele expuse mai sus, apreciem că Parlamentul României nu putea dispune, prin hotărâre, ca atribuţiile Avocatului Poporului să fie „delegate“, până la numirea unui nou Avocat al Poporului, către o altă persoană, chiar dacă aceasta ar fi îndeplinit condiţiile de numire prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 35/1997.

În concluzie, apreciem că dispoziţiile art. 2 din Hotărârea Parlamentului nr. 75 din 20 decembrie 2013 sunt neconstituţionale, întrucât contravin art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 58 din Constituţie şi prevederilor Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului.

Preşedintele Curţii Constituţionale,

Augustin Zegrean

Judecători,

Daniel Marius Morar

Mona-Maria Pivniceru

OPINIE SEPARATĂ 2

1. Nu împărtăşim soluţia adoptată de Curte prin decizia de mai sus, considerând că sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea hotărârii privind constatarea încetării mandatului Avocatului Poporului şi preluarea atribuţiilor acestei funcţii de către un adjunct al Avocatului Poporului trebuia admisă.

În opinia noastră, Hotărârea Parlamentului României nr. 75 din 20 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 20 decembrie 2013, este neconstituţională întrucât înfrânge dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.

2. Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea fundamentală, România este un stat de drept [alin. (3)] în care respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie [alin. (5)].

Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului1 statuează că „Poate fi numit Avocat al Poporului orice cetăţean român care îndeplineşte condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională“ [art. 6 alin. (2)]. Aceste condiţii sunt prevăzute în Constituţie2 şi în Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale3.

În aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 35/1997 a fost adoptat Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului4, aprobat prin Hotărârea Biroului permanent al Senatului nr. 5/2002, care, prin dispoziţiile art. 7 lit. a), prevede că poate ocupa postul de adjunct al Avocatului Poporului orice absolvent, cu diplomă de licenţă, al unei facultăţi de ştiinţe juridice, ştiinţe administrative, ştiinţe politice sau ştiinţe economice.

3. În acest context legislativ, potrivit căruia – aşadar – funcţia de Avocat al Poporului poate fi ocupată/deţinută numai de către o persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute în Constituţie şi în Legea nr. 47/1992, iar funcţia de adjunct al Avocatului Poporului de către persoane care îndeplinesc condiţiile cerute de Regulamentul adoptat în aplicarea Legii nr. 35/1997, Parlamentul României a adoptat Hotărârea nr. 75 din 20 decembrie 2013 prin care, constatând vacantarea postului ca urmare a demisiei Avocatului Poporului (art. 1), a dispus că „Până la numirea unui nou Avocat al Poporului, doamna Ecaterina-Gica Teodorescu5, adjunct al Avocatului Poporului, va îndeplini atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului“ (art. 2).

4. Este neîndoielnic faptul că îndeplinirea atribuţiilor funcţiei de Avocat al Poporului înseamnă ocuparea şi deţinerea funcţiei de Avocat al Poporului. Or, o asemenea demnitate publică nu poate fi deţinută – nici pe o perioadă determinată de timp (perioada unui mandat) şi nici pe o perioadă nedeterminată (interimară şi deci incertă ca durată) – de către o persoană care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Prin urmare, apreciem că este absolut necesară respectarea riguroasă a condiţiei prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 35/1997, aceasta rezultând şi din faptul că interimatul – nefiind reglementat expres prin lege – s-ar putea eterniza, astfel că nu este de acceptat ca funcţia de şef al instituţiei Avocatul Poporului să fie deţinută – nici măcar o zi! – de o persoană care nu are pregătire juridică superioară şi înaltă competenţă profesională în domeniul dreptului.

Într-adevăr, nefiind reglementată posibilitatea desemnării provizorii/temporare a unei persoane pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de Avocat al Poporului, numirea interimară (pe un termen incert!) dispusă de Parlament, prin hotărârea criticată, prezintă riscul compromiterii instituţiei Avocatul Poporului, ştiut fiind că, potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 35/1997, printre atribuţiile Avocatului Poporului se numără: formularea punctelor de vedere, la cererea Curţii Constituţionale; sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea legilor înainte de promulgarea acestora; sesizarea direct a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor; sesizarea instanţei de contencios administrativ.

Aşadar, asimilarea Avocatului Poporului cu judecătorii Curţii Constituţionale, sub aspectul condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi numiţi în funcţie, este deplin justificată, întrucât eficienţa activităţii desfăşurate este garantată de personalitatea celui care exercită funcţia, de experienţa şi de profesionalismul său, iar această din urmă calitate implică prioritar o bună pregătire juridică, deoarece apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice (în slujba cărora funcţionează instituţia) presupune cunoaşterea legilor, interpretarea şi aplicarea lor, fapt care este numai la îndemâna unui jurist reputat6. Desigur, adjuncţii Avocatului Poporului pot avea alte calificări profesionale, învecinate domeniului dreptului, justificat de faptul că ei îndeplinesc – potrivit legii – activităţi conexe pe domenii de activitate7, necesare şi utile, dar numai în subordinea şefului instituţiei.

În fine, trebuie arătat că, deşi instituţia Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă, iar funcţia de Avocat al Poporului se asimilează cu funcţia de ministru (el rămânând, totuşi, „o entitate distinctă în sistemul democraţiei constituţionale“8), în literatura juridică s-a apreciat că – sub aspectul naturii sale juridice – Avocatul Poporului îşi exercită funcţia îndeplinind atribuţiile subsumate acesteia în condiţii asemănătoare cu acelea ale funcţionarilor publici9. Aşa fiind, credem că în această materie sunt revelatoare şi prevederile referitoare la funcţionarii publici cuprinse în art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, potrivit cărora „funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome“, iar „funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică“.

În acord cu dispoziţiile legale sus-menţionate, se impune şi următoarea remarcă: potrivit Legii nr. 35/1997, Avocatul Poporului este numit de Camerele reunite ale Parlamentului (art. 6), în vreme ce adjuncţii sunt numiţi – la propunerea Avocatului Poporului – de birourile permanente ale celor două Camere, cu avizul comisiilor juridice (art. 11). Prin urmare, statutul adjuncţilor este clar diferit (inferior) faţă de acela al Avocatului Poporului, fapt care subliniază – o dată în plus – importanţa respectării legii în desemnarea Avocatului Poporului.

Judecător,

prof. univ. dr. Mircea Ştefan Minea