În Monitorul Oficial nr. 94 din 6 februarie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 2506/2013 al Ministerului Economiei privind instituirea schemelor de ajutor de minimis pentru acţiunile din Programul de promovare a exportului.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE și CEDO | Drept Public


În extras:

ANEXA Nr. 1

1 Titlul schemei de ajutor de minimis: Participarea operatorilor economici, sub pavilion naţional, la târguri şi expoziţii internaţionale în străinătate

Art. 1

Prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis, denumită „Participarea operatorilor economici, sub pavilion naţional, la târguri şi expoziţii internaţionale în străinătate“ (schema).

Art. 2

Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul acestei scheme se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis stipulate de Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat ajutoarelor de minimis.

2
Scopul schemei

Art. 3

Scopul prezentei scheme este de a susţine operatorii economici în promovarea ofertei de export pe pieţele externe prin participarea, sub pavilion naţional, la târguri şi expoziţii internaţionale.

3
Obiectivele schemei

Art. 4

Obiectivele schemei sunt:

– promovarea exportului;

– îmbunătăţirea structurii exportului;

– îmbunătăţirea accesului produselor şi serviciilor româneşti pe pieţele externe.

4
Necesitatea implementării schemei

Art. 5

Implementarea schemei este necesară pentru promovarea exportului românesc şi îmbunătăţirea imaginii sectoarelor exportatoare.

5
Domeniul de aplicare

Art. 6

Prezenta schemă se aplică pentru promovarea exportului din toate domeniile, cu următoarele excepţii:

a) ajutoarele acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele pescuitului şi acvaculturii, astfel cum sunt reglementate de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură1;

b) ajutoarele acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole;

c) ajutoarele acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul prelucrării şi comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri:

(i)

atunci când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza preţului sau a cantităţii de astfel de produse achiziţionate de la producători primari sau introduse pe piaţă de întreprinderile respective;
(ii)

atunci când ajutoarele sunt condiţionate de transferarea lor parţială sau integrală către producătorii primari;

d) ajutoarele destinate activităţilor legate de export către ţări terţe sau către alte state membre, respectiv ajutoarele direct legate de cantităţile exportate, ajutoarele destinate înfiinţării şi funcţionării unei reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;

e) ajutoarele condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de produsele importate;

f) ajutoarele acordate întreprinderilor aflate în dificultate.

6
Beneficiari ai ajutorului

Art. 7

Pot beneficia de măsurile de ajutor de stat prevăzute în prezenta schemă operatorii economici indiferent de forma juridică de organizare, care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

– sunt înregistraţi conform Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi îşi desfăşoară activitatea în România;

– au în obiectul de activitate operaţiuni de export şi nomenclatorul de export corespunde cu profilul târgului la care se solicită participarea;

– produsele şi/sau serviciile pe care le promovează la export sunt realizate în România, au valoare adăugată ridicată şi îndeplinesc condiţiile de comercializare şi de promovare pe pieţele externe;

– să nu fi beneficiat în ultimii 2 ani fiscali şi în anul fiscal în curs, fie din surse ale statului sau ale autorităţilor locale, fie din surse comunitare, de ajutor de minimis care, cumulat, să depăşească echivalentul a 200.000 euro;

– să nu se afle în procedura de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, închidere operaţională, dizolvare, lichidare sau alte situaţii reglementate de lege;

– la data depunerii cererii de înscriere de participare la târgul internaţional să nu înregistreze debite la bugetul de stat, respectiv la bugetele locale sau provenind din neplata contribuţiilor de asigurări sociale, a contribuţiilor de asigurări pentru şomaj, a contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, precum şi a contribuţiilor pentru asigurările sociale de sănătate;

– să nu fie consideraţi firme în dificultate;

– împotriva operatorului economic să nu fi fost emisă o decizie de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată;

– să fi obţinut rezultate pozitive privind eficienţa în urma participării la alte acţiuni promoţionale cu sprijin de la bugetul de stat, în cazul prezenţei la astfel de acţiuni în perioada anterioară;

– numărul de participări ale unui operator economic la târguri internaţionale cu sprijin de la bugetul de stat este de maximum 4 pe an. Un operator economic poate fi selectat pentru participarea la un număr mai mare de târguri internaţionale numai în cazul în care pentru târgul respectiv se înregistrează un număr redus de cereri de participare din partea operatorilor economici, comparativ cu numărul de participanţi necesar pentru utilizarea integrală a spaţiului de expunere angajat;

– să facă dovada că au depus, în prealabil, garanţia de participare în valoare de 2.000 lei;

– să fi respectat prevederile normelor privind principalele activităţi/acţiuni care se realizează de operatorii economici participanţi la târguri şi expoziţii internaţionale finanţate parţial de la bugetul de stat, elaborate de Ministerul Economiei, în cazul prezenţei acestuia la astfel de acţiuni în anii anteriori.

Art. 8

Numărul maxim al operatorilor economici care beneficiază de sprijin prin prezenta schemă este de 1.300.

Art. 9

Verificarea condiţiilor prevăzute mai sus se realizează înainte de acordarea facilităţii de către Comisia de selecţie a operatorilor economici participanţi din cadrul Ministerului Economiei, numită în continuare Comisie de selecţie, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a operatorului economic şi a datelor din evidenţa Direcţiei buget, financiar contabilitate din Ministerul Economiei.