În Monitorul Oficial nr. 775 din 12 decembrie a.c. a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 965/2013 pentru stabilirea zilelor de 27 şi 31 decembrie 2013 şi 3 ianuarie 2014 ca zile libere.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE și CEDO | Drept Public


Text integral

Art. 1

(1) Pentru salariaţii din sectorul public, zilele de 27 şi 31 decembrie 2013 şi 3 ianuarie 2014 se stabilesc ca zile libere.

(2) Pentru zilele stabilite ca zile libere în luna decembrie 2013 potrivit alin. (1), instituţiile publice îşi vor desfăşura activitatea în regim de program normal în zilele de 14 şi 21 decembrie 2013 sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la data de 24 decembrie 2013, potrivit planificărilor stabilite.

(3) Pentru ziua stabilită ca zi liberă în luna ianuarie 2014 potrivit alin. (1), instituţiile publice îşi vor desfăşura activitatea în regim de program normal în ziua de 11 ianuarie 2014 sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la data de 31 ianuarie 2014, potrivit planificărilor stabilite.

(4) Prestarea muncii potrivit alin. (2) şi (3) nu conferă acordarea de timp liber corespunzător.

Art. 2

Prin derogare de la prevederile art. 1, personalul din cadrul Trezoreriei Statului poate desfăşura în zilele de 27 şi 31 decembrie 2013 şi 3 ianuarie 2014 activităţile stabilite prin normele metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2013, aprobate prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice.

Art. 3

Prevederile art. 1 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.

Art. 4

(1) Dispoziţiile art. 1 nu se aplică magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 27 şi 31 decembrie 2013, respectiv 3 ianuarie 2014 şi nici participanţilor în aceste procese.

(2) Dispoziţiile art. 1 nu se aplică personalului din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu atribuţii în administrarea veniturilor cuvenite bugetului consolidat al statului, stabilit prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Art. 5

Dispoziţiile prezentei hotărâri pot fi aplicate şi angajaţilor din sectorul privat, în măsura în care partenerii sociali stabilesc astfel.