În Monitorul Oficial nr. 595 din 24 septembrie a.c. a fost publicată Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 4 iunie 2013 în Cauza Gridan şi alţii împotriva României (Cererile nr. 28.237/03, 24.386/04, 46.124/07 şi 33.488/10).
În extras:
În Cauza Gridan şi alţii împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Ján Šikuta, preşedinte, Luis Lopez Guerra, Nona Tsotsoria, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 14 mai 2013,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află 4 cereri (nr. 28.237/03, 24.386/04, 46.124/07 şi 33.488/10) îndreptate împotriva României, prin care Curtea a fost sesizată, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia), de către 4 cetăţeni români (reclamanţii).
2. Reclamantul G. din cererea nr. 46.124/07 a decedat la 3 august 2008. Procedura a fost continuată în numele său de către G. şi. M., moştenitori ai patrimoniului reclamantului.
3. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat succesiv de agenţii guvernamentali, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, doamna Irina Cambrea şi doamna Catrinel Brumar din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
4. La 10 iulie 2007, Cererea nr. 24.386/04 a fost comunicată Guvernului. Celelalte cereri au fost comunicate Guvernului la 5 octombrie 2011.
ÎN FAPT
I.Circumstanţele cauzei
5. Toţi reclamanţii au obţinut soluţii favorabile privind diferite proprietăţi prin intermediul unor hotărâri definitive. Aceste hotărâri au fost casate ulterior în urma unor căi de atac extraordinare: revizuire, contestaţie în anulare sau alte căi de atac formulate de către părţile adverse sau de către procurorul general al României.
În tabelul anexat se regăsesc informaţii detaliate cu privire la reclamanţi şi la procedurile la care au luat parte.
II.Dreptul intern relevant
6. Unele prevederi relevante din legislaţia internă privind căile de atac extraordinare sunt prezentate pe scurt în cazurile Ştefănică şi alţii împotriva României, nr. 38.155/02, pct. 19, 2 noiembrie 2010 (recurs în anulare), Androne împotriva României, nr. 54.062/00, pct. 36, 22 decembrie 2004 (revizuire), şi Mitrea împotriva României, nr. 26.105/03, pct. 14, 29 iulie 2008 (contestaţie în anulare).
În plus, art. 322 din Codul de procedură civilă prevede că o hotărâre rămasă definitivă ar putea fi revizuită, inter alia, în cazurile în care a fost dispusă o sancţiune disciplinară împotriva unui magistrat pentru exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei sau pentru neglijenţă gravă în examinarea cererii (art. 322 pct. 4) sau dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică ori care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (art. 322 pct. 5).
ÎN DREPT
I.Conexarea cererilor
7. Având în vedere obiectul similar al cererilor, Instanţa consideră necesară conexarea acestora într-o singură hotărâre.
II.Locus standi
8. Curtea consideră că moştenitorii lui G. în Cererea nr. 46.124/07 (a se vedea pct. 2) au calitatea procesuală necesară pentru a continua procedura în numele acestuia (a se vedea, printre alte referinţe, Mironov împotriva Ucrainei, nr. 19.916/04, pct. 12, 14 decembrie 2006). Totuşi, unde este relevant, Curtea va continua să facă referire la G. în calitate de „reclamant“.
III.Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul la Convenţie
9. Reclamanţii s-au plâns că prin casarea hotărârilor lor definitive prin revizuire sau prin recursul în anulare au fost încălcate art. 6 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care prevăd:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil
Art. 1 din Protocolul nr. 1
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.“
A.Cu privire la admisibilitate
10. Curtea constată că aceste capete de cerere nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 §3 lit. a) din Convenţie. De asemenea, Curtea constată că acestea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarate admisibile.
B.Cu privire la fond
1.Argumentele părţilor
11. Reclamanţii susţin că principiul securităţii juridice consacrat prin art. 6 §1 din Convenţie a fost încălcat în cauza lor, prin desfiinţarea hotărârilor definitive ale instanţelor interne.
Au mai susţinut că dreptul lor de proprietate astfel cum este garantat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie a fost, de asemenea, încălcat.
Reclamanţii au susţinut că procedura revizuirii şi cea a contestaţiei în anulare iniţiate de către părţile adverse şi recursul în anulare formulat de procurorul general au fost folosite ca un recurs deghizat, din moment ce prin acestea s-a urmărit, pur şi simplu, obţinerea unei schimbări a soluţiei date în cursul procedurii iniţiale.
În plus, reclamantul din Cauza nr. 28.237/03 a susţinut că probele prezentate de Primărie nu constituiau înscrisuri noi care să conducă la rejudecarea cauzei în sensul art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă. Reclamantul din Cauza nr. 46.124/07 a susţinut că sancţiunile disciplinare impuse preşedintelui Secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru încălcarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti în ceea ce priveşte repartizarea unei cauze la o anumită secţie au fost doar o scuză menită să ducă la casarea hotărârii definitive din 30 septembrie 2005 şi să schimbe rezultatul cauzei deja soluţionate. Acesta a subliniat, în acest sens, că, spre deosebire de completul care a soluţionat recursul în cadrul primei proceduri, completul care a dispus rejudecarea cauzei nici măcar nu a acordat un termen în vederea soluţionării cererii de recurs. Aceasta din urmă a schimbat soluţia iniţială prin simpla reevaluare a probelor administrate în cadrul procedurii iniţiale.
12. Guvernul a subliniat, în primul rând, faptul că după Cauza Brumărescu împotriva României ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII), Codul de procedură civilă român a fost modificat, astfel încât cadrul legislativ român nu mai permite promovarea recursului în anulare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (fosta Curte Supremă). Totuşi, în Cauza nr. 24.386/04, casarea hotărârii definitive a fost necesară pentru apărarea interesului public, având în vedere că interpretarea probelor în primă instanţă a fost contrară interesului public.
Guvernul a susţinut în continuare că revizuirea şi contestaţia în anulare au fost folosite în alte cauze pentru a corecta următoarele erori judiciare şi nereguli procedurale: în Cererea nr. 28.237/03 au fost descoperite noi fapte după ce hotărârea rămăsese definitivă; în Cererea nr. 46.124/04 au fost luate măsuri disciplinare împotriva preşedintelui Secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru încălcarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti în ceea ce priveşte repartizarea cauzei completului de judecată care a soluţionat cererea printr-o hotărâre definitivă; iar în Cererea nr. 33.488/10 instanţa care soluţionase cauza printr-o hotărâre definitivă interpretase în mod eronat probele şi, prin urmare, stabilise în mod greşit faptele. Prin urmare, Guvernul a considerat că nici principiul securităţii juridice, nici protecţia dreptului la proprietate nu au fost încălcate.