În Monitorul Oficial nr. 553 din 30 august a.c. a fost publicată Ordonanța Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.
În extras:
Art. I
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.193 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 1
Fondul pentru mediu este un instrument economico-financiar destinat susţinerii şi realizării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului şi pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene în domeniul mediului şi schimbărilor climatice, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.“
2. La articolul 3 alineatul (3), după litera f) se introduc două noi litere, literele g) şi h), cu următorul cuprins:
„g) analizează şi selectează proiectele obiectivelor de investiţii înaintate de ministerele beneficiare, finanţate din sumele obţinute în urma scoaterii la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare;
h) desfăşoară activităţi de control la operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor privind deşeurile de ambalaje, respectiv anvelopele uzate.“
3. La articolul 3, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
„(4) În exercitarea atribuţiilor de conducere a Administraţiei Fondului cooperează cu autorităţi şi instituţii publice ale statului, ale administraţiei publice centrale şi locale, cu reprezentanţi ai societăţii civile, cu persoane juridice şi/sau fizice, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, pe baza protocoalelor încheiate.“
4.Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 4
(1) Administraţia Fondului este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat.
(2) Preşedintele este numit, suspendat şi revocat din funcţie, în condiţiile legii, prin decizie a prim-ministrului, la propunerea conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
(3) În exercitarea atribuţiilor de conducere a Administraţiei Fondului, preşedintele emite dispoziţii.
(4) Preşedintele are calitatea de ordonator de credite pentru fondurile pe care le gestionează şi reprezintă Administraţia Fondului în relaţiile cu terţii, precum şi în justiţie, numeşte şi eliberează din funcţie personalul acesteia, în condiţiile legii.
(5) Preşedintele poate delega calitatea de ordonator de credite, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.
(6) Preşedintele Administraţiei Fondului poate delega atribuţiile sale unui vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, sau altor persoane cu funcţii de conducere din cadrul Administraţiei Fondului, în condiţiile legii.
(7) Vicepreşedintele este numit, suspendat şi revocat din funcţie, în condiţiile legii, prin decizie a prim-ministrului, la propunerea conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
(8) Administraţia Fondului dispune de personal propriu contractual care asigură funcţiile de conducere, de execuţie şi de control, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare propriu.
(9) Salarizarea personalului Administraţiei Fondului se face potrivit legii.
(10) În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 3 alin. (3), Administraţia Fondului are următoarele structuri de decizie:
a) Comitetul de avizare;
b) Comitetul director.“