În Monitorul Oficial nr. 446 din 22 iulie 2013 a fost publicată H.G. nr. 485/2013 privind aplicarea corecţiilor financiare solicitate de Comisia Europeană asupra cheltuielilor finanţate din cele două cereri de propuneri de proiecte aferente operaţiunii 4.2 „Sprijinirea investiţiilor în realizarea şi modernizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unităţi cu putere instalată mai mică sau egală cu 10 MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale şi a altor resurse regenerabile de energie“ din cadrul axei prioritare 4 a Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie


În cadrul actului normativ se arată:

Art. 1

Se aprobă aplicarea procentului de 5% utilizat pentru stabilirea sumelor pentru care se aplică decertificarea definitivă aferentă cheltuielilor certificate până la data de 31 decembrie 2012, respectiv deducerea procentuală definitivă pentru cheltuielile incluse în declaraţiile care se vor transmite Comisiei Europene, pentru perioada de programare 2007–2013, aferente celor două cereri de propuneri de proiecte lansate de la începutul perioadei de programare pentru operaţiunea 4.2 „Sprijinirea investiţiilor în realizarea şi modernizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unităţi cu putere instalată mai mică sau egală cu 10 MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale şi a altor resurse regenerabile de energie“ din cadrul axei prioritare 4 a Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 Art. 2

Se autorizează Autoritatea de certificare şi plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice să efectueze decertificarea prin reducerea din sumele declarate în prima declaraţie de cheltuieli transmisă Comisiei Europene, ulterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri, a sumei de 2.010.919,62 euro.

 Art. 3

Pentru cheltuielile care se declară Comisiei Europene, pentru contractele de finanţare încheiate ca urmare a celor două cereri de propuneri de proiecte aferente operaţiunii 4.2 „Sprijinirea investiţiilor în realizarea şi modernizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unităţi cu putere instalată mai mică sau egală cu 10 MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale şi a altor resurse regenerabile de energie“ din cadrul axei prioritare 4 a Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“, Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“ va aplica corecţia succesiv, prin deducerea definitivă a unui procent de 5% aplicat asupra cheltuielilor declarate aferente proiectelor cuprinse în anexă.

 Art. 4

Se autorizează Autoritatea de certificare şi plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice să efectueze operaţiunile de regularizare financiară a sumelor pentru care s-a aplicat măsura reducerii temporare a sumelor declarate la Comisia Europeană în luna decembrie 2012.