În Monitorul Oficial nr. 436 din 17 iulie 2013 a fost publicat Ordinul nr. 50/2013 al Autoritatii Naţionale de Reglementare in Domeniul Energiei pentru aprobarea Regulilor generale privind piaţa centralizată de gaze naturale.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie


În cadrul Regulilor Generale privind piaţa centralizată de gaze naturale se arata:

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1

Tranzacţionarea gazelor naturale pe piaţa centralizată de gaze naturale este voluntară.

Art. 2

Titularii licenţei de administrare a pieţei centralizate organizează şi administrează în condiţii de transparenţă, obiectivitate şi nediscriminare tranzacţiile derulate pe piaţa centralizată de gaze naturale.

Art. 3

Tranzacţiile de pe piaţa centralizată de gaze naturale se efectuează în conformitate cu prevederile regulamentului propriu al fiecărui titular de licenţă de administrare a pieţei privind cadrul organizat de tranzacţionare pe piaţa centralizată de gaze naturale, act administrativ care se aprobă prin ordin de către preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE.

Art. 4

Regulamentul privind cadrul organizat de tranzacţionare pe piaţa centralizată de gaze naturale va conţine cel puţin următoarele:

a) definirea scopului pieţei centralizate şi a domeniului de aplicare;

b) descrierea produselor destinate tranzacţionării;

c) cadrul de organizare şi desfăşurare a şedinţelor de tranzacţionare;

d) legislaţia aplicabilă;

e) informaţiile necesar a fi publicate pentru asigurarea transparenţei pieţei centralizate.

Art. 5

În termen de maximum 30 de zile de la acordarea licenţei de administrare a pieţei centralizate, titularii de licenţă vor supune spre avizare ANRE procedurile specifice necesare organizării şi funcţionării pieţei centralizate din administrarea proprie şi convenţiile de participare la piaţă.

Art. 6

(1) Regulamentul de tranzacţionare aprobat în condiţiile art. 3 se postează de către titularul licenţei de administrare a pieţei centralizate pe site-ul propriu, în termen de maximum 24 de ore de la publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Procedurile specifice necesare organizării şi funcţionării pieţei centralizate avizate în condiţiile art. 5 se publică de către titularul licenţei de administrare a pieţei centralizate pe site-ul propriu, în termen de maximum 24 de ore de la primirea avizului.

Art. 7

Atât participanţii la piaţa centralizată de gaze naturale, cât şi administratorul pieţei centralizate de gaze naturale au obligaţia să respecte prevederile regulamentului de tranzacţionare aprobat de ANRE şi procedurile specifice necesare organizării şi funcţionării pieţei centralizate avizate de ANRE.

Art. 8

(1) Orice modificări şi/sau completări aduse regulamentului de tranzacţionare şi/sau procedurilor specifice necesare organizării şi funcţionării pieţei centralizate vor fi transmise ANRE pentru aprobare sau avizare, în condiţiile art. 3 şi 5, după caz.

(2) Modificările prevăzute la alin (1) vor fi postate de către titularul licenţei de administrare a pieţei centralizate pe site-ul propriu, în termen de maximum 24 de ore de la publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau de la primirea avizului, după caz.

Art. 9

(1) Numai participanţii la piaţa centralizată au dreptul să tranzacţioneze pe această piaţă.

(2) Pentru a deveni participant la piaţa centralizată este necesară înregistrarea de către operatorul respectiv al pieţei centralizate în conformitate cu prevederile art. 10.

Art. 10

Înregistrarea participanţilor la piaţa centralizată de gaze naturale se face la solicitarea scrisă a acestora, adresată operatorului pieţei centralizate, prin încheierea unei convenţii de participare la piaţă cu operatorul respectiv. Convenţiile de participare la piaţă sunt elaborate de către operatorii pieţelor centralizate şi avizate de către ANRE şi reflectă drepturile şi obligaţiile operatorului la piaţă şi ale participantului la piaţă semnatar, în conformitate cu prevederile regulamentului de tranzacţionare şi/sau ale procedurilor specifice necesare organizării şi funcţionării pieţei centralizate prevăzute la art. 3 şi 5. Orice modificări şi/sau completări aduse convenţiei de participare vor fi transmise pentru avizare ANRE şi produc efecte numai după avizare.

Art. 11

Operatorii pieţei centralizate fac publică convenţia de participare pe paginile lor de internet, după avizarea acesteia de către ANRE, în termen de maximum 24 ore de la primirea avizului.

Art. 12

Un participant la piaţa centralizată de gaze naturale se poate retrage din proprie iniţiativă de la piaţa centralizată în baza unei înştiinţări scrise, semnate de reprezentantul legal al participantului la piaţă.

Art. 13

Operatorii pieţei centralizate vor proceda la suspendarea sau excluderea unui operator economic de la participarea la piaţa centralizată în situaţia în care acesta nu respectă prevederile convenţiei de participare, ale regulamentului de tranzacţionare sau ale procedurilor specifice necesare organizării şi funcţionării pieţei centralizate.