În Monitorul Oficial nr. 377 din 26 iunie 2013 a fost publicată O.U.G. nr. 63/2013 pentru modificarea art. 13 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie


În cadrul actului normativ se arată:

Art. I

Alineatul (12) al articolului 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(12) Direcţia Naţională Anticorupţie este competentă să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 246, 247, 248 şi 2481 din Codul penal.“

 Art. II

Cauzele înregistrate la Direcţia Naţională Anticorupţie anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se soluţionează de către această structură specializată.