În Monitorul Oficial nr. 338 din 10 iunie 2013 a fost publicata Decizia Prim-Ministrului nr. 233/2013 privind înfiinţarea Grupului interministerial strategic pentru prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii ce afectează siguranţa cetăţeanului şi funcţionarea instituţiilor publice.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie


În cadrul actului normativ se arată:

Art. 1

(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii se înfiinţează Grupul interministerial strategic pentru prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii ce afectează siguranţa cetăţeanului şi funcţionarea instituţiilor publice, organism fără personalitate juridică, denumit în continuare GIS.

(2) În înţelesul prezentei decizii, macrocriminalitatea reprezintă activităţile infracţionale circumscrise criminalităţii organizate – interne sau transfrontaliere –, macrocriminalităţii economico-financiare, spălării banilor, finanţării terorismului, marii corupţii sau altor fapte ilicite, care prin modul de operare sau consecinţe pun în pericol grav ordinea publică, credibilitatea şi/sau autoritatea instituţiilor de aplicare a legii.

 Art. 2

(1) GIS funcţionează în subordinea prim-ministrului şi în coordonarea viceprim-ministrului cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

(2) GIS are rolul de elaborare, integrare, corelare şi monitorizare a politicii Guvernului de prevenire a macrocriminalităţii, asigurând conceperea şi punerea în executare a unui management eficient de luptă împotriva acesteia.

 Art. 3

GIS are următoarele atribuţii principale:

a) analizează cauzele macrocriminalităţii şi condiţiile care favorizează acest fenomen, precum şi structura, starea şi dinamica acestuia;

b) evaluează efectele măsurilor legislative şi ale măsurilor de politică penală asupra macrocriminalităţii;

c) elaborează – împreună cu instituţiile publice interesate – şi prezintă Guvernului spre aprobare strategiile şi programele naţionale de prevenire a macrocriminalităţii;

d) coordonează şi evaluează punerea în aplicare a strategiilor şi programelor prevăzute la lit. c);

e) acordă asistenţă autorităţilor competente pentru elaborarea strategiilor sectoriale de prevenire şi control al macrocriminalităţii;

f) identifică metodele şi mijloacele practice care pot fi folosite de către autorităţile competente în scopul prevenirii şi combaterii macrocriminalităţii şi formulează propuneri corespunzătoare pentru utilizarea acestora;

g) coordonează procesul de identificare a noilor manifestări ale macrocriminalităţii şi iniţiază procesele necesare combaterii acestora;

h) înaintează informări, periodic sau ori de câte ori este nevoie, prim-ministrului şi autorităţilor competente cu privire la activitatea şi rezultatele obţinute de GIS;

i) corelează politicile guvernamentale cu angajamentele şi condiţionalităţile asumate de Guvern în relaţia cu organizaţiile internaţionale.

 Art. 4

(1) Ministerele şi instituţiile administraţiei publice centrale care fac parte din GIS sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. Ministerele sunt reprezentate la activităţile GIS la nivel de secretar de stat, iar celelalte instituţii ale administraţiei publice centrale de către conducătorii acestora.

(2) În raport cu sarcinile concrete ce revin GIS, la activitatea acestuia pot participa şi specialişti în domeniul de activitate din cadrul autorităţilor şi instituţiilor reprezentate.

(3) La lucrările GIS participă, ca invitaţi permanenţi, reprezentanţi ai instituţiilor publice cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.

(4) La lucrările GIS pot fi invitaţi reprezentanţi ai altor autorităţi ale administraţiei publice, ai mediului academic, ai structurilor asociative ale autorităţilor publice locale, precum şi ai organizaţiilor societăţii civile, care pot contribui la soluţionarea unor probleme aflate pe ordinea de zi.

 Art. 5

(1) GIS integrează rapoartele de activitate periodice ale instituţiilor şi autorităţilor reprezentate în acesta şi prezintă prim-ministrului, la 3 luni sau ori de câte ori situaţia impune, informări privind managementul combaterii formelor de manifestare a macrocriminalităţii.

(2) La solicitarea prim-ministrului, GIS va prezenta informări asupra stadiului de implementare a politicilor guvernamentale intersectoriale gestionate de acesta.

(3) Pentru elaborarea strategiilor şi a programelor de prevenire şi combatere a macrocriminalităţii, GIS poate constitui grupuri de lucru, formate din specialişti.

(4) GIS îşi desfăşoară activitatea în baza unui regulament aprobat în prima şedinţă de lucru de viceprim-ministrul cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale. Asistenţa tehnică a funcţionării GIS este asigurată de către secretariat, a cărui organizare este prevăzută în regulament.

 Art. 6

În exercitarea atribuţiilor sale, GIS colaborează cu ministerele, cu celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autorităţi publice, precum şi cu alte organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale ce au ca obiect de activitate prevenirea macrocriminalităţii.

 Art. 7

GIS se reuneşte în şedinţe lunare sau, ori de câte ori este necesar, la convocarea viceprim-ministrului cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

 Art. 8

Grupurile de lucru constituite prin acte ale autorităţilor sau instituţiilor cu atribuţii în prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii îşi desfăşoară în continuare activitatea, în coordonarea strategică a GIS.