În Monitorul Oficial nr. 148 din 20 martie 2013 a fost publicat Ordinul nr. 875/C/2013 al ministrului Justiţiei pentru modificarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001.
În cadrul Ordinului se arata:
Ministrul justiţiei stabileşte şi actualizează numărul executorilor judecătoreşti, de regulă în primul trimestru al fiecărui an, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, în funcţie de cerinţele locale determinate de întinderea teritoriului, de volumul de activitate şi de numărul locuitorilor.
Stabilirea numărului de executori judecătoreşti se face astfel încât la 15.000 de locuitori să revină cel puţin un post de executor judecătoresc. Numărul posturilor executorilor judecătoreşti din circumscripţia unei judecătorii nu va fi mai mic de 3. Ordinul de actualizare va cuprinde, pe circumscripţia fiecărei judecătorii:
a) numărul executorilor judecătoreşti în funcţie;
b) numărul executorilor judecătoreşti stagiari în funcţie;
c) numărul posturilor vacante pentru examenul de definitivat;
d) numărul posturilor vacante pentru schimbări de sediu;
e) numărul posturilor vacante pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică şi au promovat concursul sau examenul de admitere în profesie şi pentru persoanele care au exercitat timp de 5 ani funcţia de judecător, procuror sau avocat;
f) numărul posturilor vacante pentru executorii judecătoreşti stagiari.
Posturile vacante pentru examenul de definitivat prevăzute la alin. (1) lit. c) se stabilesc, în mod corespunzător, în circumscripţiile judecătoriilor unde executorii judecătoreşti stagiari şi-au efectuat perioada de stagiu.
Consiliul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti va transmite Ministerului Justiţiei necesarul de posturi vacante pentru persoanele care vor susţine examenul de definitivat, pentru a fi avut în vedere la actualizarea numărului executorilor judecătoreşti.
2.Articolul 45 va avea următorul cuprins:
„Art. 45
Pe locurile vacante prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. e), Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, sub coordonarea şi controlul Ministerului Justiţiei, organizează concursul sau examenul de admitere în profesia de executor judecătoresc pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani funcţii de specialitate juridică.“
3. La articolul 461, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„Art. 461
(1) Pentru ocuparea posturilor rămase vacante după numirea în funcţia de executor judecătoresc a persoanelor care au promovat concursul sau examenul de admitere în profesie pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică, pot formula cerere persoanele prevăzute la art. 15 lit. g) teza finală din lege.“
4. La articolul 462, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„Art. 462
(1) Cererea se depune la Camera executorilor judecătoreşti în a cărei circumscripţie se află localitatea în care domiciliază candidatul, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a listei posturilor vacante. Lista se afişează la sediul camerelor, la loc vizibil şi accesibil publicului, şi se publică pe paginile de internet ale Ministerului Justiţiei şi Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.“