Prin Ordinul 1135/2012 al presedintelui ANAF pentru modificarea Ordinului 101/2008 privind aprobarea modelului si continutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor si contributiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau retinere la sursa, publicat in MO 70/2008, au fost aduse o serie de modificari.

1. Anexa nr. 8 – Instrucţiuni de completare a formularului 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, cod 14.13.01.99/bs, capitolul I „Depunerea declaraţiei”, la punctul 1 „Termenul de depunere a declaraţiei”, stabileşte că termenul de depunere a formularului 100 este lunar până la data de 25 inclusiv a lunii următoare perioadei de raportare, pentru impozitul reţinut la sursă, conform legislaţiei specifice privind impozitul pe venitul persoanelor fizice: impozit pe veniturile din arendă, impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, impozit pe veniturile din dobânzi, impozit pe câştigul din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi din orice alte operaţiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, impozit pe veniturile din premii şi din jocuri de noroc, impozit pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, impozit pe veniturile din alte surse datorat de persoanelor fizice.

2. Nomenclatorul privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, prevăzut în Anexa nr. 15 din Ordinul 101/2008 , s-a modificat prin eliminarea unui număr de 5 creanţe fiscale (rândurile 7, 9, 10, 11 şi 20) astfel:

– rd. 7 Impozit pe veniturile persoanelor fizice dintr-o asociere cu o persoană juridică microîntreprindere, care nu generează o persoană juridică;

– rd. 9 Impozit pe veniturile din drepturi de proprietate intelectuală;

– rd. 10 Impozit pe veniturile din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară;

– rd. 11 Impozit pe veniturile din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, precum şi a contractelor de agent;

– rd. 20 Impozit pe veniturile din activităţi agricole.

Important! Ambele prevederi legislative se aplică pentru obligaţiile datorate începând cu 1 iulie 2012, iar creanţele fiscale menţionate mai sus (rd. 7, 9, 10, 11 şi 20) se declară în formularul 112 începând cu obligaţiile lunii iulie cu termen de declarare 25 august 2012.

 

Sursa: DGFP Vâlcea