In MO 421/2012 a fost publicat Ordinul 874/2012 al Presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala pentru aprobarea modelului, continutului, modalitatii de depunere si de gestionare a „Declaratiei privind venitul asigurat la sistemul public de pensii”, precum si Ordinul 882/2012 al Presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala privind stabilirea termenului de depunere a declaratiei privind venitul asigurat la sistemul public de pensii.
Noua declaraţie, ce va purta numărul 600, va fi depusă de către acele persoane care au statutul de contribuabil în cadrul sistemul public de pensii:
- întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale;
- membrii întreprinderii familiale;
- persoanele cu statut de persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi economice;
- persoanele care realizează venituri din profesii libere;
- persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, la care impozitul pe venit se determină pe baza datelor din evidenţa contabilă în partidă simplă.
Declaraţia se poate depune atât prin mijloace electronice, în conformitate cu prevederile legale, cât şi pe suport hârtie, la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal.
Termenul limită de depunere a declaraţiei este data de 31 ianuarie inclusiv a anului pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale SAU în termen de 15 zile de la data începerii activităţii, în cazul contribuabililor care îşi încep activitatea în cursul anului fiscal.
Prevederile menţionate mai sus intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2012.
În MO 430/2012 a fost publicat Ordinul 892/2012 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor 208 – „Declaraţie informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal” şi 209 – „Declaraţie privind veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal”.
Formularul 208 va fi completat semestrial şi depus de către notarii care au obligaţia de a calcula, încasa şi vira impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal. Formularul 208 va fi utilizat pentru declararea informaţiilor referitoare la transferurile de proprietăţi imobiliare din patrimoniul personal realizate începând cu semestrul 1 al anului 2012.
Formularul 209 va fi depus de către persoanele fizice care realizează venituri din transferul dreptului de proprietate asupra construcţiilor şi terenurilor aferente acestora, dar şi asupra terenurilor fără construcţii şi care obţin aceste venituri prin alte metode decât cea notarială sau judecătorească. Formularul 209 va fi utilizat pentru tranzacţiile desfăşurate începând cu data intrării în vigoare a ordinului (data publicării sale în Monitorul Oficial).
Declaraţia se va depune pentru fiecare transfer în parte în termen de 10 zile de la realizarea acestuia.
Sursa: Mazars România